Crăciunul e sărbătoarea darurilor. O moștenire din bătrâni, extinsă pe întreg cuprinsul lumii creștine. De Crăciun trebuie să se bucure și mari și mici, și cei care înţeleg sensul istoric al minunii din Vifleem, și care încă în frăgezimea minţii lor nu-l pot cuprinde. Pentru cei mari, daruri – simbol al marelui dar pe care l-a făcut Dumnezeu omenirii – pentru cei mici un mijloc de a le înflori zilele de acest praznic al veseliei.

Crăciunul e praznicul „plinirii vremii” prin proroci amintită, în care Dumnezeu pe Fiul Său Îl va trimite în lume, chip de om îmbrăcând, pentru a fi  într-o convieţuire cu oamenii, să le arate drumul ce duce la fericire.

„Plinirea vremii” e un dar divin și într-o răsplată meritată. Nu meritele omului vechi au cerut-o, nu dreptatea a poruncit-o, ci mila dragostei dumnezeiești. Pe omul vechi îl cunoaștem descris în toată goliciunea și micimea vieţii lui. Iată cum ni-l descrie Apostolul Pavel: „Și au schimbat mărirea lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea și înfăţișarea omului stricăcios și a păsărilor și a dobitoacelor cu patru picioare și a târâtoarelor (Rom. 1, 23). „Plini fiind de tot soiul de nelegiuire, de viclenie, de lăcomie, de răutăţi, plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de purtări nesuferite, șoptitori, urâtori de Dumnezeu, cutezători, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, nesupuși părinţilor, neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără iubire firească, fără milă” (Rom. 1, 29-31). Poate cineva să-l combată pe Apostolul neamurilor? Au nu pe aceste urâciuni ale vieţii este clădită societatea lumii vechi? Au nu prin ele s-a prăbușit acea societate, ca o rușine a istoriei omenești?

Iar darul dumnezeiesc nu este nașterea unui om, unui genial filosof, unui erou revoluţionar, unui făuritor de doctrină nouă, ci mai mult. Până la El, avut-a lumea multe fi guri de elită din toate categoriile, prin care a mai licărit câte o rază de lumină, niciunul n-a putut schimba pe omul cel vechi, iar prin el lumea cea veche. Trebuia să vină Însuși Dumnezeu ca să renască pe om. Darul este Întruparea lui Dumnezeu în Omul Iisus: Dumnezeu care a cutreierat drumurile Palestinei, îmbrăcat în haina celui mai umil cetăţean al procuratorului roman Pilat, care a înfruntat răutatea, vicleșugul, făţărnicia despoţilor, a intrat în casele pescarilor săraci, a celor obidiţi, învăţându-i, încurajându-i, trezindu-i la conștiinţa demnităţii lor omenești, chemându-i la o nouă viaţă, dăruind-o tuturor câţi au prins a-L înţelege, sănătatea morală și trupească ce a stabilit principiile unei vieţi omenești superioare, izvorâte din drepturile și datoriile firești ale omului; care S-a făcut El Însuși pe Sine exemplu de viaţă, care a mers până la jertfa de Sine pe muntele Golgota.

Un Dumnezeu care Se jertfește pentru oameni pentru a ispăși tot ceea ce a făcut omul până la El, este supremul act prin care se apreciază valoarea darului din Vifleem.

Și darul n-a fost zadarnic. Puterea învăţăturii lui Hristos, puterea pildei Lui de viaţă, puterea idealului fixat pentru cei care Îl urmează, puterea izbăvitoare a Jertfei Sale, puterea cu care continuă să lumineze, să încurajeze și să întărească pe credincioși, a adus rod însutit și înmiit. Nașterea din apă și din Duh, anunţată lui Nicodim în Ierusalim, s-a împlinit și se împlinește în milioanele de fiinţe omenești, oamenii noi prin care se plămădește o lume nouă. De aici, bucuria darului de Crăciun. E bucuria pentru toate bucuriile de care ne-a învrednicit Hristos. O bucurie generală de care toţi trebuie să se împărtășească, fi indcă Dumnezeu nu Se uită la faţa omului, ci la faptele vieţii lui.

Mai cu seamă azi, bucuria aceasta îndeosebi trebuie să ne cuprindă sufl etul. În toate zilele istorice pe care le trăim, înţelegem valoarea darului venirii Mântuitorului. Azi se frământă mai mult năzuinţele firii omenești spre organizarea vieţii sociale și tipar nou, cât mai apropiat de forma care garantează expulzarea răului din lume și întronarea armoniei și binelui universal.

Azi se duce lupta lui Hristos de a sparge definitiv barierele ce despart pe oameni. Azi, și cei asupriţi ieri, cei care nu aveau o bucată de pâine, nu aveau niciun drept, se pot bucura de darul lui Hristos. Azi, Praznicul bucuriei creștine este un praznic al bucuriei tuturor.

Prof. Dr. L. G. Munteanu, „Darul Crăciunului”, în Renașterea XXVII (1949), nr. 47-52, pp. 1-2.