Daruri de Rusalii și 1 Iunie, pentru copiii și familiile defavorizate din Bistrița

de | iun. 1, 2017

Ca în fiecare ajun de Praznic împărătesc, Asociația ”Filantropia Ortodoxă” Filiala Bistrița-Năsăud, prin Cantina socială Sfânta Muceniță Filofteia, este alături de persoanele nevoiașe.

Astfel și de praznicul Rusaliilor dar și de ziua copilului, 1 iunie, am reușit cu ajutorul bunilor creștini și prin strădania colaboratorilor noștri să oferim pachete cu alimente și daruri pentru copii la peste 75 de familii aflate în situații de dificultate, din municipiul Bistrița și din împrejurimi.

De asemenea, la cele trei centre rezidențiale pentru persoane vârstnice și cu nevoi speciale, din localitățile Cușma, Maieru și Târlișua, li se oferă toată asistența spirituală caracteristică acestei perioade și programe specifice marelui preznic, într-o atmosferă creștină și familială.

Îl rugăm pe Dumnezeu să răsplătescă dragostea și dărnicia celor care fac posibile aceste activități, cu bogăția Darului Sfântului Duh.

Pr. Marius Pintican,

Președinte Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie arhierească la Șimleu Silvaniei

Liturghie arhierească la Șimleu Silvaniei

Ca în fiecare an, în cea de-a treia zi a Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu a făcut un popas duhovnicesc în mijlocul credincioșilor din orașul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica ce poartă hramul...

O zi plină de lumină la Bistrița, în a doua zi de Paști

O zi plină de lumină la Bistrița, în a doua zi de Paști

Comunitatea parohiei bistrițene „Sfinții Trei Ierarhi” a  primit în a doua zi de Paști vizita Mitropolitului Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie într-o atmosferă plină de lumină, în prezența a sute de bistrițeni și a...

Slujba Invierii la Catedrala Episcopala din Baia Mare

Slujba Invierii la Catedrala Episcopala din Baia Mare

Sâmbătă, 30 aprilie, cu începere de la ora 24,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba Învierii Domnului, la Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” din Baia Mare, înconjurat de un frumos sobor de preoţi şi diaconi. Aducerea Luminii Sfinte de la...