Daruri pentru 1.400 de persoane, oferite de Femeile Ortodoxe băimărene

de | apr. 7, 2017 | Actualitatea religioasă

Asociaţia Femeilor Ortodoxe „Mironosiţele Femei” din Baia Mare, al cărei preşedinte de onoare este Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, oferă, în cei 12 ani de când funcţionează, mai ales la sărbătorile Naşterii şi Învierii Mântuitorului, ajutoare materiale unor persoane aflate în dificultăţi, a transmis pentru radio Renașterea, Andrei Fărcaș.

Cele 150 de femei din Asociaţia a cărei preşedintă este ing. Varvara Pop şi coordonator pr. Viorel Bud, împreună cu alţi binefăcători, între care Ferma Zootehnică, prin Rozica Lazăr, au alcătuit şi în acest Post al Învierii Domnului 1.400 de pachete pentru 350 de familii, selectate de asistenţii sociali. Pachetele conţin alimente necesare pentru masa de sărbătoare, între acestea fiind şi ouă roşii, ouă de ciocolată, ulei, zahăr, făina albă şi făina de mălai, orez, paste făinoase, diferite preparate de carne, dulciuri, produse de patiserie, medicamente de uz general etc.

Pe lângă cele 1.400 de pachete destinate familiilor, alte 200 de pachete, numai cu dulciuri, au fost oferite copiilor din aceste familii nevoiaşe. Valoarea totală a pachetelor se ridică la peste 40.000 lei.

Asociaţia „Femeile Mironosiţe” oferă sprijin, de cinci ani, şi bolnavilor de la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic. În acest an au fost oferite pachete cu alimente şi dulciuri celor 80 de bolnavi internaţi. De asemenea, bătrânii de la ASSOC Baia Mare şi persoanele de la Centrul de Azil pentru refugiaţi din Şomcuta Mare au primit şi ei sprijin.

În fiecare lună, 90 de familii primesc pachete cu alimente din partea Asociaţiei „Mironosiţele Femei”, iar 15 copii sunt asistaţi în regim „after school”.

Pachetele oferite celor 350 de familii au fost binecuvântate de arhim. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfân­ta Treime” din Baia Mare, unde a avut loc distribuirea acestora, prin pr. coordonator Viorel Bud, de pr. Bogdan Gavra, consilier eparhial pentru sectorul social-filantropic, de pr. Florin Vele, inspector în cadrul sectorului social-filantropic. Cu acest prilej, eleva Paula Coteţ, solistă a Corului „Doxologia” al Catedralei Episcopale, a susţinut un recital de pricesne.

Ultimele articole

Părintele Dometie de la Râmeți, făclie prin credință

Părintele Dometie de la Râmeți, făclie prin credință

E posibil ca părintele Dometie de la Râmeți să nu se afle printre cei mai cunoscuți părinți ai Bisericii Ortodoxe Române din secolul trecut. Cu toate acestea el a atras atenția contemporanilor prin duhovnicia și bucuria de a sluji Domnului. Eminent și devotat,...

Rugăciunea este dulce

Rugăciunea este dulce

Ieronim (Apostolidis), Bătrânul  din Eghina: “Mai întâi roagă-te, asigurându-ţi liniştea. Dacă nu te poţi ruga mult dimineaţa, roagă-te la amiază, sau seara, sau mai bine noaptea. Caută un moment de linişte şi te roagă. Roagă-te până plouă, adică până-ţi vin...

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Zeci de mii de credincioși asistă în aceste momente la Mănăstirea Nicula, la slujba Vecerniei praznicului Adormirii Maicii Domnului, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, în sobor de ierarhi. Alături de ierarhul...

Creștinii clujeni și bistrițeni îi aduc cinstire Maicii Domnului

Creștinii clujeni și bistrițeni îi aduc cinstire Maicii Domnului

Creștinii care au evlavie pentru Maica Domnului şi nu pot ajunge de praznicul Adormirii la mănăstirile din Mitropolia Clujului, ce o au ca ocrotitoare, sunt invitaţi să participe la hramul bisericii clujene, de pe strada Govora sau la procesiunea de la schitul „La...

Părintele Arhim. Teofil Roman: „Se vorbește prea mult!”

Părintele Arhim. Teofil Roman: „Se vorbește prea mult!”

  „Maica Domnului se bucură pentru noi toți și ne privește cu toată dragostea ei de Mamă. Din Icoana Făcătoare de Minuni de aici, de la Nicula, ea se uită la noi cu o tăcere înțelegătoare”. Miilor de credincioși prezenți în această seară la slujbele premergătoare...

Radio Renașterea vă face părtași la hramul Mănăstirii Nicula

Radio Renașterea vă face părtași la hramul Mănăstirii Nicula

O nouă sărbătoare a început la Mănăstirea clujeană Nicula, aici unde an de an zeci de mii de credincioși vin să se închine Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului și să participe în perioada 13-15 august la hramul așezământului monahal, serbat de praznicul...

Slujbe de seară la Mănăstirea Nicula

Slujbe de seară la Mănăstirea Nicula

Sute de credincioși participă în aceste momente la Mănăstirea Nicula, la Slujba Ceasului al IX-lea, urmată de Vecernie și Acatistul Adormirii Maicii Domnului. La final va rosti un cuvânt de învățătură protopopul de Gherla, părintele Paul Isip. Programul slujbelor va...