Daruri pentru copiii și bătrânii izolați din Munții Apuseni, din partea parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Mănăștur

de | dec. 16, 2019 | Activități parohiale

Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, împreună cu Asociația „Poteci Uitate” a dus  în aceste zile bucurie și speranță, în prag de Crăciun, copiilor și bătrânilor izolați din Munții Apuseni. În Postul Crăciunului a fost derulată în parohie campania umanitară „Pachete de Crăciun. Împreună pe poteci”, în cadrul căreia au fost colectate produse alimentare de bază, conserve, dulciuri, produse sanitare, încălțăminte și rechizite. În urma generozității credincioșilor, sâmbătă, 14 decembrie, câțiva reprezentanți ai parohiei, însoțiți de preotul paroh Dan-Dorian Cismaș, împreună cu liderii și voluntarii Asociației „Poteci Uitate”, au ajuns în câteva cătune izolate din Munții Apuseni, unde au împărțit unor copii și bătrâni izolați darurile pregătite de credincioșii clujeni, dar și din alte localități.

„Au fost momente pline de emoție, dovedindu-se, încă o dată, veridicitatea și actualitatea cuvântului scripturistic, cum că mai fericit este a da, decât a lua”, a precizat preotul paroh Dan-Dorian Cismaș.

Ultimele articole

Se prelungește perioada de recenzare până la 31 iulie 2022

Se prelungește perioada de recenzare până la 31 iulie 2022

Institutul Naţional de Statistică anunţă prelungirea perioadei de culegere a datelor pentru Recensământul Populației și Locuințelor până la finalul lunii iulie (până la data de 31 iulie 2022). Prelungirea se aplică în localitățile în care recenzarea nu s-a încheiat,...

Sfinții Trei Ierarhi, ocrotitori ai Paraclisului Protopopiatului Huedin

Sfinții Trei Ierarhi, ocrotitori ai Paraclisului Protopopiatului Huedin

Paraclisul din incinta sediului Protopopiatului Ortodox Huedin și-a serbat miercuri, 30 ianuarie 2019, ocrotitorii spirtuali, pe Sfinții Trei Ierarhi. Slujbele dedicate hramului au început cu săvârșirea slujbei Acatistului Sfinților Trei Ierarhi, urmată de Sfânta...

Eroul Gheorghe Tămaș, omagiat la Poieni

Eroul Gheorghe Tămaș, omagiat la Poieni

Locotenentul Gheorghe Tămaș, martir al neamului românesc, a fost omagiat miercuri, 23 ianuarie 2019, în Parohia Poieni, Protopopiatul Huedin, la împlinirea a 100 de ani de la moartea sa martirică. Acesta a fost batjocorit și apoi ucis în mod barbar, lângă gara din...

Hram la  Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” din Cluj-Napoca

Hram la Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” din Cluj-Napoca

          Ca în fiecare an, Parohia Sfântul Antonie cel Mare din Cluj-Napoca, şi-a sărbătorit ocrotitorul prăznuit pe 17 ianuarie.           Programul a debutat miercuri 16 ianuarie 2019, seara, de la ora 18.00 cu oficierea slujbei Vecerniei Mari cu Litie, urmată de...

Capela mortuară din Maieru, sfințită de Mitropolitul Clujului

Capela mortuară din Maieru, sfințită de Mitropolitul Clujului

Joi, 17 ianuarie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Maieru, prilej cu care a binecuvântat noua capelă mortuară din...

Luna credincioșilor, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

Luna credincioșilor, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

Duminică, 13 ianurie 2018, la Parohia „Nașterea Domnului” Cluj-Napoca, unde preot paroh este părintele Nicolae Buda, au continuat evenimentele care se înscriu în „Luna credincioșilor”, proiect în cadrul căruia sunt sărbătoriți, în fiecare duminică, credincioșii care...