În calitatea noastră de ființe înțelegătoare și cuvântătoare suntem chemați să reflectăm mereu și mereu la condiția noastră ontologică, la demnitatea noastră unică ce ne-a fost nouă conferită de Dumnezeu prin actul creației sau aducerea noastră din neființă la ființă.
Viața noastră este marele dar care ne-a fost încredințat de Părintele Ceresc pentru a-l dezvolta și fructifica în cel mai înalt grad posibil, având să dăm seama asupra modului în care ne-am realizat ca ființe înțelegătoare și cuvântătoare.
Din Evanghelia de astăzi învățăm că avem datoria sfânta de a nu lăsa în paragină harismele sau darurile ce ne-au fost conferite nouă de Dumnezeu. Acestea constituie o mare obligație morală, religioasă și comunitară de a pune în valoare șl a face să crească necontenit puterile spirituale sădite în ființa noastră.
