Adevărat, adevărat vă spun că cine primeşte pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte. Şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.

Acela pe care-l trimite Hristos, o, ce fiinţă trebuie să fie acela şi ce lumină trebuie să-l învăluie, ori când vine, ori când vorbeşte, ori când slujeşte. Umblarea lui trebuie să cutremure, cuvântul lui trebuie să zdrobească, duhul lui trebuie să aprindă, tăcerea lui trebuie să fie plină de chemarea lui Dumnezeu. Smerenia lui trebuie să fie simţită, blândeţea lui să fie caldă, răbdarea lui să fie liniştită, iubirea lui să fi e statornică.

Pe toată viaţa şi lucrarea unui astfel de trimis al lui Hristos trebuie să se vadă strălucind semnul ceresc, pecetea fierbinte şi dovada luminoasă a roadelor Duhului Sfânt (Galateni 5, 22). Purtându-se aspru cu trupul său şi ţinându-şi-l în frâu, va propovădui altora cu mare folos (I Corinteni 9, 27). Trăind o viaţă de rugăciune, va fi de folos multora (Iacov 5, 15).

Croind cărări drepte cu picioarele sale, va îndruma pe mulţi spre Hristos (I Corinteni 11, 1). Lucrând cu mâinile sale, chiar zi şi noapte, va căuta să nu fie povară nimănui, propovăduind Evanghelia lui Dumnezeu (I Tesaloniceni 2, 9). Îndurând cu răbdare toate suferinţele lui Hristos, va fi găsit totdeauna vrednic de încredere şi slujbă (I Timotei 1, 12). Fiind în toate privinţele o pildă de fapte bune pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie, se va mântui pe sine însuşi şi pe cei care îl vor asculta (I Timotei 4, 12-16). Acela care se poartă aşa, este trimisul lui Hristos, fiindcă şi el trăieşte tot aşa cum a trăit Hristos.

Pe un astfel de om trebuie să-l primim, într-adevăr, cum ni se porunceşte şi să-i preţuim cuvântul din toată inima, căci preţuim astfel cuvântul lui Dumnezeu (Galateni 4, 14; I Tesaloniceni 2, 13).

Pe un astfel de om trebuie să-l urmăm totdeauna, nu numai ţinând învăţătura pe care ne-o dă, dar mai ales străduindu-ne să urmăm pilda virtuţilor lui, căci bărbaţi plini de o astfel de credinţă, de putere şi de vrednicie sunt din ce în ce mai puţini pe pământ. Şi pe măsură ce fărădelegea se va înmulţi, ei vor fi tot mai puţini.

Oriunde s-a mărturisit Evanghelia lui Hristos a fost nevoie de astfel de trimişi binecuvântaţi de Dumnezeu. Acela care a trăit în sfinţenie a fost de mare preţ şi ajutor acelora pe care i-a cunoscut. Răbdarea lui i-a încurajat, încrederea lui i-a întărit, prezenţa lui i-a înflăcărat şi astfel el a fost un exemplu şi o binecuvântare. Conştiinţa răspunderii pentru toţi fraţii săi nu-l lasă niciodată nepăsător faţă de niciun suflet. În orice slăbiciune sau cădere a altora, el îşi va simţi partea lui de răspundere înaintea lui Dumnezeu (II Corinteni 11, 28-29). Pentru mântuirea altora ar fi gata să-şi recunoască păcate de care nu este vinovat, numai pentru ca acela vinovat să ajungă să-şi recunoască vina sa. O, cât de mult preţuiesc pentru Domnul şi pentru Biserica Lui astfel de slujitori! Cât de necesari sunt azi şi cât de mult ar trebui să ne rugăm ca Dumnezeu să ni-i dea şi să ni-i păstreze.

SlavăŢie, Preamărite Dumnezeule şi Mântuitorul nostru, că ai venit la noi şi ne-ai făcut să vedem pe pământul acesta cea dintâi viaţă cerească! Slavă Ţie că, chiar dacă Te-ai dus de la noi, nu ne-ai lăsat fără trimişii Tăi, care prin trăirea lor să ne aducă aminte de viaţa Ta, prin cuvântul lor să-l recunoaştem atât de frumos pe al Tău şi prin pilda vieţii pe care au trăit-o printre noi, nu numai să Te binecuvântăm pe Tine, ci să dorim ca şi noi să umblăm şi să trăim la fel ca ei.

Te rugăm, Doamne Iisuse, trimite mereu Bisericii Tale astfel de oameni plini de Duhul Sfânt! Îndepărtează, Doamne, pe cei răi, pentru ca sămânţa celor buni să ajungă a stăpâni ţara, iar sămânţa răului să nu mai fie, ca să Te bucuri veşnic de cei buni, Doamne, şi să ne putem bucura şi noi. Amin.

Fragment din cartea Un mare mărturisitor creştin – Preotul Constantin Sârbu, Editura Lucman – Biserica Sapienţiei, București, pp. 186-188.