„Daţi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Sâmbătă, Săptămâna a XIII-a după Rusalii)

de | sept. 2, 2023

Evanghelia zilei: Mt 22, 15 – 22

În vremea aceea au făcut sfat fariseii ca să prindă pe Iisus în cuvânt. Şi au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii, zicând: Învăţătorule, ştim că eşti omul adevărului şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu după adevăr şi nu-Ţi pasă de nimeni, pentru că nu Te uiţi la faţa oamenilor. Deci spune nouă: cum Ţi se pare? Trebuie să dăm dajdie Cezarului sau nu? Dar Iisus, cunoscând vicleşugul lor, le-a răspuns: ce Mă ispitiţi, făţar­ni­cilor? Arătaţi-Mi banul dajdiei. Iar ei I-au adus un dinar. El i-a întrebat: al cui este chipul acesta şi inscripţia de pe el? Ale Cezarului, au răspuns ei. Atunci a zis către ei: daţi deci înapoi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Şi, auzind ei aceasta, s-au mirat şi, lăsându-L, s-au dus.

„Daţi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”

Fariseii ştiau dinainte răspunsul la ceea ce întrebau şi cunoşteau şi urmările refuzului de a plăti impozitul perceput de autoritatea romană. De fapt, fariseii căutau un prilej să-L învinuiască pe Mântuitorul, pentru că, dacă ar fi zis că nu se cuvine a da dajdie Cezarului, aveau să-L vă­dească ca pe unul ce întărâtă poporul îm­potriva stăpânirii romane. Iisus, însă, pentru că pe ban era întipărit chipul Ce­za­­rului, îi supune pe ei, zicându-le că se cuvine să dea înapoi Cezarului cele ce sunt ale lui, adică cele ce au chipul lui. Şi le mai spune să îi dea şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Adică, întru cele trupeşti şi din afară să se su­pună împă­ratului pământesc, iar întru cele dinlăuntru şi duhovniceşti să se supună lui Dumnezeu.

Prin urmare creştinul trebuie să se raporteze corect atât la trupul său, cât şi la sufletul său. Sfântul Teofilact al Bulgariei spune că:

„Cezar al fiecăruia dintre noi este nevoia trupului. Deci Domnul porun­ceşte să-i dăm şi trupului cele ce sunt ale trupului, adică haine şi somn şi cele spre hrană. Iar pe cele care sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu: priveghere după putinţă, rugăciune şi celelalte..[1]

Noi ne raportăm la Dumnezeu prin virtuţile pe care le săvârşim. Dacă pă­catul îl îndepărtează pe om de Dumnezeu, virtutea îl apropie. Dar ce este virtutea? Cum o putem defini?

Virtutea este o nevoinţă a omului prin care luptă împotriva păcatu­lui. Ea cere un efort continuu, chiar dacă am vrea numai să o menţinem la acelaşi grad. Dar nimeni nu se poate menţine la acelaşi grad de virtute, ci sau sporeşte în ea sau cade. Simpla încetare din înaintare înseamnă, ca slăbire a efortului propriu vieţii virtuoase, cădere.[2]

Virtuţile sunt de două feluri: virtuţi trupeşti şi virtuţi sufleteşti. Exemple de virtuţi sufleteşti sunt: credinţa, nădejdea, dragostea, rugă­ciunea, smerenia, blân­deţea, îndelunga răbdare, bunătatea, milostenia, generozitatea, evlavia şi dorul după Împărăţia lui Dumnezeu.

Virtuţile trupeşti sunt numai unelte ale virtuţilor sufleteşti. Ele nu reprezintă scopuri în sine ci mijloace prin care dobândim şi lucrăm vir­tuţile sufleteşti. Pentru a înţelege mai bine, arătăm care sunt aceste vir­tuţi trupeşti: înfrânarea, postul, foamea, setea, privegherea, înge­nun­cherea deasă, liniştea, mulţumirea cu ce ai, tăcerea şi altele ase­menea. Toate acestea sunt cât se poate de necesare şi de folosi­toare când trupul e sănătos şi tulburat de patimi trupeşti. Iar dacă e neputincios şi cu ajuto­rul lui Dumnezeu le-a biruit, nu sunt aşa de necesare, întrucât sfânta sme­­renie şi rugăciunea le întregesc pe toate.[3] Astfel, cei sănătoşi tre­buie, sunt obli­gaţi să postească, pe când cei bolnavi sunt îndemnaţi, în li­mi­ta posibilităţii şi a puterii lor, la post.

Atât cei care postesc, cât şi cei care nu postesc trebuie să urmă­rească cură­ţirea de gândurile rele şi păcătoase din ei înşişi. Toate gân­durile bune şi vir­tuţile au între ele o strânsă legătură; la fel şi gândurile rele, imaginaţiile păcătoase, păca­tele şi patimile sunt strâns legate între ele. În virtutea acestei afinităţi, dacă te supui de bunăvoie unui gând bun, te vei supune spontan şi altui gând bun; câştigarea unei virtuţi aduce în suflet şi altă virtute, apropiată şi inseparabilă de prima. Pe de altă parte, dacă te supui unui gând păcătos, acela te va duce fără de voie să te supui şi altui gând; dobândirea unei patimi păcătoase va atrage şi o alta ce-i este apro­piată. Înfăptuirea deliberată a unui păcat te va duce la căderea fără de voie în altul, născut din primul. Răul, spun Părinţii Bisericii, nu suportă să rămână fără soţie în inimă.[4]

Dar cei buni cum sunt? Cu inimă curată şi bună! Cu iubire faţă de toţi, chiar şi faţă de cei care fac răul! De ce? Pentru că nu mai pot să urască pe cineva! Cel ce a înlăturat toată ura rămâne într-o smerită în­duio­şare a inimii; cel ce a renunţat să-l judece pe aproapele său începe în mod firesc să-şi vadă propriile păcate şi slăbiciuni, pe care nu le vedea atunci când îi judeca pe alţii. Se întâmplă atunci o schim­bare; ne vedem mizeria noastră; aceasta duce la sporirea iertării vrăjmaşi­lor, la înmulţi­rea rugăciunii şi la preocuparea de cele sufleteşti.

Spune sfântul Efrem Sirul:

Este înfrânare în limbă: A nu scoate afară cuvinte multe şi deşarte, a ţine limba şi a nu grăi de rău, a nu ocărî, a nu blestema, a nu vorbi cele ce nu se cuvin, a ţine limba şi a nu cleveti pe unul sau pe altul. Înfrânare este şi în auz: A-l ţine a nu auzi cuvânt deşert. Înfrânare este şi la ochi: A ţine vederea şi a nu căuta sau a lua aminte la toate cele ce nu se cuvin. În­frânare este la mânie: A ţine mânia şi nu a se aprinde degrabă. Înfrâ­na­rea este şi în slavă: A ţine cugetele şi a nu voi a fi slăvit, a nu căuta slavă, a nu se înălţa, a nu căuta cinste şi a se îngâmfa, a nu iscodi ceva pentru laude. Înfrânare este şi în gânduri: A le deprinde pe acestea cu frica lui Dumnezeu, a nu se învoi cu gândul care îndulceşte şi aprinde pofte. Înfrâ­narea este la mâncăruri: A nu căuta mâncăruri scumpe sau ospeţe de mult preţ, a nu mânca fără chibzuială. Înfrânare este şi la băutură: A se păzi şi a nu cădea în băutul vinului sau în dulceaţa vinurilor, a nu bea vin fără frică. Înfrânare este la pofta trupească: A ţine simţirea şi a nu cădea sub poftele cele ce se întâmplă, a nu face voia trupului, ci a înfrâna cu frica lui Dumnezeu patimile.”.[5]

Şi mai îndeamnă Sfântul Efrem Sirul, zicând:

Să nu fure minciuna, adevărul tău; să nu umbrească slava deşartă, cucernicia ta; să nu jefuiască iuţimea, blândeţea ta; să nu deşarte mânia, îndelungă-răbdarea ta; să nu vatăme lupta, pacea ta; să nu îm­piedice vrăjmăşia, prietenia ta; să nu taie pomenirea de rău, împăcarea dragostei tale; să nu alunge ocara, cinstea ta; să nu izgonească tul­burarea, liniştea ta; să nu împiedice lăcomia pântecelui, postirea ta; să nu curme multa mâncare, înfrânarea ta; să nu adoarmă somnul, pri­ve­gherea ta.”.[6]

Cu aceste fapte trebuie să întâmpinăm orice zi. Aceste virtuţi dacă nu le avem, suntem săraci, nu avem ce să dăm nici Cezarului (stăpânirii), nici lui Dumnezeu. Aşadar, ele trebuie să ne preocupe pe parcursul în­tregii noastre vieţi şi să ne definească.

[1] Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintelor Evanghelii de la Matei şi Marcu, p. 244.

[2] Nota 81 a Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae la Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răs­pun­suri către Talasie, în Filocalia 3, p. 470.

[3] Sfântul Ioan Damaschin, Cuvânt folositor de suflet, în Filocalia 4, trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Harisma, Bucureşti, 1994, pp. 204 – 205.

[4] Ignatie Briancianinov, Fărâmiturile ospăţului, p. 234.

[5] Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte şi învăţături ( 2 ), Ed. Bunavestire, Bacău, 1997, p. 70.

[6] Ibidem, pp. 270 – 271.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Daţi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Sâmbătă, Săptămâna a XIII-a după Rusalii)
„Daţi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Sâmbătă, Săptămâna a XIII-a după Rusalii)
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Emisiuni recente

Taina Spovedaniei. Ce ne spune Biblia? P7

Taina Spovedaniei. Ce ne spune Biblia? P7

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură”, susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19:00 - 20:22.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul despre educația copiilor

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul despre educația copiilor

În această emisiune vom vorbi despre Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul, mai exact despre felul cum privea el educarea copiilor, un aspect deosebit de important pentru viața unei familii și în egală măsură pentru viața Bisericii. Înțelepciunea Cuviosului Porfirie,...