Unul dintre marii părinţi ai creştinismului, Arhiepiscopul Ioan al Constantinopolului (†407) este cunoscut şi sub numele de „Atletul lui Hristos”, titulatură oferită de pr. Virgil Gheorghiu în cartea tradusă în română sub titlul omonim, apărută la Sibiu în 2004, lucrare intitulată în limba franceză  „Sf. Ioan Gură de Aur, «Omul lui Dumnezeu»”.

Este cunoscut faptul că vlădica Ioan a trăit în perioada de aur a creştinismului, răstimp ce s-a întins între secolele III-V. Departe de capitala Imperiului Bizantin, pe parcursul ultimului exil, şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu, după ce a slujit Sf. Liturghie cu ocazia prăznuirii Înălţării Sf. Cruci, în bisericuţa din Comane, închinată Sf. Sfinţit Mc. Vasilisc (†311). Aici, în Georgia, îmbrăcat în veşminte albe, ale morţilor, rosteşte pentru ultima dată cunoscutele-i cuvinte „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Trebuie să amintim că Ioan zis „Gură de Aur” este pomenit în calendarul Bisericii Ortodoxe de mai multe ori: 13 noiembrie, 27 ianuarie şi 30 ianuarie. Moaştele sale au fost duse din Comane în Constantinopol la 27 ianuarie 438 cu mare cinste şi după îndelungate rugăciuni de iertare din partea lui Teodosie al II-lea, fiul lui Arcadie şi al Eudoxiei, cei care-l exilaseră pe marele orator creştin. Pe la mijlocul veacului XI ia naştere sărbătoarea comună a Sfinţilor Ierarhi: Vasile cel Mare (†379), Grigorie Teologul (†390) şi Ioan Gură de Aur, ca urmare a certurilor şi a discuţiilor iscate cu privire la importanţa în prăznuire a acestora. Slujba pomenirii lor în comun, la 30 ianuarie, a fost alcătuită de Ioan, episcopul Evhaitei, localitate ce făcea parte din regiunea Pont, situată în nordul Asiei Mici.

Se pune o întrebare firească: de ce Biserica Ortodoxă face pomenire anuală Hrisostomului şi în 13 noiembrie, şi nu în 14 septembrie, la data adormirii sale întru Domnul, aşa cum se obişnuieşte în general, căci mutarea la cele veşnice este socotită îndeobşte drept data de prăznuire şi a trecerii în Sinaxar a celor bine plăcuţi lui Dumnezeu?

Înainte de adormirea sa întru Domnul, prin mijlocirea lui Eutropie, „primul ministru” al împăratului Arcadie, preotul Ioan fusese adus în 397 din Antiohia Siriei în capitala Constantinopol. Faima de care a avut parte în oraşul situat la 25 km de litoralul egeean a făcut să fie primit cu mare bucurie de către „boierii” din capitala Imperiului Bizantin. Dar această stare de euforie nu a durat mult. Urmează un prim exil pricinuit de invidii din partea clerului şi a împărătesei Eudoxia. Poporul care era de partea lui Ioan caută să împiedice placarea lui; cu toate acestea, arhiepiscopul este dus până în Bitinia. Împărăteasa, speriată de un cutremur, socotit ca o ameninţare dumnezeiască, roagă pe împărat să-l cheme înapoi pe „apărătorul săracilor şi al văduvelor”. Eunucul Briso este cel care a fost însărcinat să se ocupe de această problemă. Îl aduce pe Ioan de la Praenetum, localitate situată în apropierea Niceei. Locuitorii capitalei îl întâmpină „cu bărci iluminate”. Fiul Antusei este „luat pe sus şi dus la biserică, unde dădu binecuvântări şi ţinu un cuvânt răscolitor”. Rechemarea din primul exil s-a petrecut în toamna lui 403. În iarna dintre 403-404 au avut loc discuţii referitoare la cuvântul rostit de Ioan la întoarcerea din exil. Crăciunul a trecut fără ca împăratul să vină la biserică. În 20 iunie 404 părăseşte forţat şi definitiv Constantinopolul, oraş în care trupul său va fi adus din nou abia după mai bine de trei decenii.

Ceaslovul Mare oferă răspunsul cu privire la motivul pentru care a fost fixată data în care este pomenit Sf. Ioan Gură de Aur de către Biserica Ortodoxă la 13 noiembrie: „din cauza serbării Înălţării Sfintei Cruci, de la 14 septembrie, s-a mutat în ziua de astăzi, când s-a întâmplat, probabil, rechemarea sa din primul exil”.

Prin urmare, prăznuirea „atletului lui Hristos” aduce un moment de înălţare duhovnicească, indiferent de ziua în care este amintit în Sinaxar. Rememorarea evenimentelor din viaţa unui Sfânt nu pot decât să ofere prilejuri de imitare a lor şi de fapt a urmării lui Hristos, Care a făcut totul din dragoste pentru oile Sale, aşa cum a făcut, în cazul nostru, Ioan Gură de Aur, căruia se cuvine să-i zicem: „Bucură-te, Sfinte Ioane Gură de Aur, prea luminat învăţător a toată lumea!”

Pr. Bogdan Marian (articol apărut în revista Renașterea, nr.11/2013)