Paștele a fost prăznuit încă de la început în toată lumea creștină. Însă, au existat deosebiri regionale în ceea ce privește data și modul sărbătoririi.
Aceste diferențe cu privire la data serbării Paștelui au creat controverse și dezbinări. Pentru a se realiza o uniformizare a sărbătorii Paștelui, Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325, a hotărât: Paștile vor fi serbate totdeauna duminica. Aceasta duminică va fi imediat urmatoare lunii pline de după echinocțiul de primavară. Când data Paștelui iudaic (adica 14 Nissan) cade duminica, Paștele creștin va fi serbat duminica urmatoare, pentru a nu fi serbat odată cu cel iudaic, dar nici înaintea acestuia.
Sinodul de la Niceea a mai stabilit că data Paștelui din fiecare an va fi calculată de către Patriarhia din Alexandria, iar aceasta o va comunica, la timpul potrivit, și celorlalte Biserici creștine.
Data Paștelui depinde de două fenomene naturale: unul cu data fixă – echinocțiul de primăvară, iar altul cu dată schimbătoare – luna plină. Aceasta din urmă face ca data Paștilor să varieze în fiecare an, căci luna plină apare în unii ani mai aproape de echinocțiu, în alții mai departe de el.
Cu toate acestea, nici după Sinodul de la Niceea n-au încetat deosebirile între diferitele regiuni ale lumii creștine, în ceea ce privește data serbării Paștelui și din nefericire, nici astăzi nu există uniformitate în această privință între Apusul si Răsăritul creștin.
Această situație se datorează faptului că Bisericile calculează data pentru serbarea Învierii lui Hristos după calendare diferite. Menționăm că la început s-a adoptat în toată creștinătatea calendarul conceput de astronomul Sosigene, în anul 46. î.d. Hr., în vremea lui Iuliu Cezar. Deficiența acestui calendar constă într-o întarziere de 11 minute si 14-15 secunde față de calendarul astronomic. Astfel, la fiecare perioadă de 128 ani, această întarziere se ridică la o zi.
Prima îndreptare a acestui calendar s-a făcut în anul 8 î. d. Hr., iar a doua îndreptare s-a făcut în anul 325 la Sinodul I Ecumenic, fără a corecta metoda greșita de calcul a calendarului iulian.
În anul 540, Dionisie Exiguul a întocmit un calcul pascal în deplin acord cu cel al alexandrinilor care încetul cu încetul a fost adoptat în tot Apusul.
Această unitate a durat până la reforma papei Grigorie al XIII-lea, care în anul 1582, întreprinde o a treia îndreptare a calendarului. Astronomul Luigi Lilio este cel care corectează vechiul calendar.
Mai întâi s-au suprimat cele 10 zile cu care anul civil rămăsese în urma celui astronomic, astfel că 5 octombrie 1582, devine 15 octombrie 1582.
Apoi s-a hotărât ca dintre anii bisecți seculari 1600, 1700, 1800, 1900 etc, să rămână bisecți numai cei care se împart exact la 4, astfel 1600 și 2000 vor fi bisecți.
Prin suprimarea din când în când a zilei a 366-a din anii bisecți, se asigură pentru o perioadă mai mare mare de timp, adică 3400 de ani, coincidența anului civil cu cel astronomic.
Această reformă se cunoaște sub numele de reforma gregoriană, iar calendarul s-a numit gregorian. Dacă cele 11 minute si 14 secunde dau o zi în plus la 128 de ani, ne întrebăm de ce s-au eliminat doar 10 zile din calendar și nu 12 cât ar fi fost indicat prin împărțirea lui 1582 la 128. Răspunsul este limpede: pentru că 2 zile fuseseră eliminate la anul 325 de către Sfinții Părinți ai Sinodului de la Niceea.
Pascalia lui Dionisie Exiguul nu a mai corespuns și noului calendar – cel gregorian – așa că din 1583, Răsăritul și Apusul n-au mai serbat Paștele la aceeași dată decât doar din întâmplare.
Congresul interortodox ținut la Constantinopol în anul 1923, a hotărât îndreptarea calendarului și în Bisericile ortodoxe. Totuși, unele Biserici Ortodoxe nu au reușit să pună în aplicare această hotărâre. Astfel, Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă și Mănăstirile din Sfântul Munte Athos păstrează calendarul neîndreptat.
Pentru a menține o unitate ortodoxă în serbarea Paștelui, din anul 1927 s-a luat hotărârea ca și Bisericile care au adoptat calendarul îndreptat, să serbeze Paștele după calendarul neîndreptat. Această hotărâre a fost întărită și de Consfătuirea inter-ortodoxă de la Moscova din iulie 1948.
Diferența de serbare a Paștelui, după cele două calendare, poate varia până la cinci săptămâni. De exemplu, dacă Paștele cade la 22 martie pe stil vechi, această zi corespunde cu 4 aprilie pe stil nou (22 martie + 13 zile), după cum 25 aprilie pe stil vechi este 8 mai pe stil nou. De aici vine și diferența dintre Paștele serbat pe stil vechi și cel serbat pe stil nou.
În încheiere, aș vrea să mai amintesc două lucruri. Chiar dacă unele Biserici ortodoxe nu au îndreptat calendarul și am putea spune că din punct de vedere astronomic este o greșeală să mai urmezi, în zilele noastre, calendarul iulian, cu toate acestea, Sfântă Lumină de la Ierusalim de la Sfântul Mormânt nu vine după noul calendar, ci după vechiul calendar. Iată că Dumnezeu nu ține seamă de „dreptatea omenească”, care de altfel este ca o „cârpă lepădată”, ci de Duhul trăirii autentice întru Hristos.
Și mai este ceva, faptul că Învierea lui Hristos nu este prăznuită în fiecare an la aceeași dată ține de acea natură a mișcării, Paștele se mișcă, iar mișcarea înseamnă viață, după cum nemișcarea înseamnă moarte. Cea mai importantă sărbătoare creștină – Învierea lui Hristos, se mișcă, se schimbă în fiecare an pentru că Hristos este Viața prin excelență.
Să credem și să ne închinăm înaintea lui Hristos căci „cel care crede în Mine chiar dacă va muri, viu va fi”. ( Ioan 11: 25)
Pr. Filip Ciprian Doru – parohul Bisericii cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Valea Chintăului, Cluj
