De Noaptea Muzeelor, o expoziție de sculptură în lemn va fi vernisată la Muzeul din Ciucea

de | mai 11, 2022 | Cultură

Evenimentul anual Noaptea Muzeelor va fi marcat la Muzeul „Octavian Goga” din Ciucea prin deschiderea expoziției de sculptură în lemn „Memoria satului încrustată în lemn”. Aceasta este organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Muzeul din Ciucea. Expoziția va fi prezentă pe simezele muzeului din Ciucea, între 14 mai și 6 iunie 2022.

Toți cei care vor trece pragul Casei Albe, parte a Complexului memorial din Ciucea, vor putea admira lucrările de mari dimensiuni a trei cunoscuți artiști sculptori sătmăreni: Vasile Dragoș, Kóter Vasile și Vasile Vari, membri ai Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare.  Panourile sculptate se integrează prin materialul folosit în tematica expoziției etnografice de bază a muzeului din Ciucea. Material iubit dintotdeauna de meșterii și artiștii români, lemnul este lucrat cu talent, migală și  măiestrie de cei trei reprezentanți ai acestei arte, în a căror tematică se regăsesc crâmpeie din lumea satului românesc, de la peisajele idilice cu șuri, la figuri de femei în port popular sau țărani arând ogorul cu plugul tras de boi.

Expoziția itinerantă, prezentată mai întâi în Cluj-Napoca în a doua jumătate a lunii aprilie, este rezultatul parteneriatului cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și se înscrie în șirul schimburilor culturale desfășurate în ultimii ani între cele două instituții.

Născut în 1958 în comuna Turț din județul Satu Mare, Vasile Dragoș este un sculptor autodidact, invitat în numeroase expoziții personale și de grup, dar și în tabere de sculptură în întreaga Transilvanie și în Ungaria. Vasile Vari s-a născut în 1979 în localitatea sătmăreană Halmeu, deprinzând tainele  sculpturii în lemn începând cu 2016, alături de maestrul sculptor Iosif Foris. A expus până în prezent la Târgu Mureș, Carei și Satu Mare, abordând tematică din lumea satului, natură dar și din cultura tradițională a altor popoare.

Cel de-al treilea sculptor prezent este  Kóter Vasile, născut în 1950 în Carei. A început să cioplească la 6 ani, preferând lemnul de-a lungul întregii sale activități, chiar dacă abordează osul și marmura deopotrivă. Din 1980, este membru al Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare, fiind prezent în peste 40 de expoziții și tabere de sculptură din România, Ungaria și Grecia.

Foto: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj 

 

 

Ultimele articole

Portul popular românesc – încântare, teologie și viață

Portul popular românesc – încântare, teologie și viață

AUTOR: Arhimandritul Mihail Daniliuc Timid, oameni iubitori de frumos și – de apreciat –, în mod deosebit, tineri, au început să se înveșmânteze în portul strămoșilor la sărbătorile religioase ori la cele cu caracter istoric, ajungându-se astăzi ca purtarea costumului...

Mai multe din Cultură
Concert caritabil de pricesne ,,Rugă pentru Ucraina”

Concert caritabil de pricesne ,,Rugă pentru Ucraina”

  Clujenii sunt așteptați joi, 14 aprilie 2022, la un concert caritabil de pricesne, intitulat sugestiv ,,Rugă pentru Ucraina”. Manifestarea, organizată Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, Protopopiatul Cluj II, cu...

Concert de pricesne, muzică bisericească şi cultă, în Săptămâna Mare

Concert de pricesne, muzică bisericească şi cultă, în Săptămâna Mare

În Săptămâna Mare, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție subordonată Consiliului Judeţean Cluj, invită publicul la momente înălțătoare de rugăciune, în cadrul unui concert de pricesne, muzică bisericească şi cultă....

„Povești rupte din Rai” în tinda bisericii (AUDIO)

„Povești rupte din Rai” în tinda bisericii (AUDIO)

Asociația culturală ROCADE lansează proiectul educațional pentru copii „Povești rupte din Rai”. Scopul acestei inițiative este de a contribui la formarea copiilor noștri prin mijloacele teatrului. Timp de un an, începând cu luna aprilie 2022, în colaborare cu Biserica...