De Ziua Copilului, la Cluj-Napoca a avut loc Marșul pentru viață 2022

de | iun. 1, 2022

De Ziua Internațională a Copilului, miercuri, 1 iunie 2022, la Cluj-Napoca a avut loc Marșul pentru viață, intitulat „Iubit din prima clipă”, organizat de Platforma Civică „Împreună” – filiala Cluj.

Manifestarea, care este o pledoarie pentru viață, a debutat la ora 12.00, în fața Catedralei Mitropolitane din Piața Avram Iancu, în prezența Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care a citit o rugăciune de binecuvântare și le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a spus că „cea mai mare investiție pe care ar trebui să o facem este în viață și în copiii noștri”.

Apoi, Marșul pentru viață s-a desfășurat pe următorul traseu: Piața Avram Iancu – Bulevardul Eroilor – Piața Unirii – B-dul Eroilor – Piața Avram Iancu.

După încheierea marșului, tot în fața Catedralei Mitropolitane, pentru a sublinia rolul și importanța manifestării, alocuțiuni au rostit mai mulți reprezentanți din partea unor organizații pro-viață din țară și străinătate. Printre aceștia s-au numărat scriitorul Mihai Gheorghiu, președintele Platformei Civice „Împreună”, părintele Ioan Raza, de la Asociația „Mama și Copilul”  din Cluj-Napoca, doamna Mariana Cuceu, președintele Organizației „Saint Paraskeva Orthodox Charity” din Chicago, SUA, precum și alții. De asemenea, un grup de copii și tineri a susținut un program artistic.

Totodată, în cadrul evenimentului a fost inițiată colecta „Bursa pentru viață”, prin care se dorește oferirea de sprijin financiar pentru femeile aflate în criză de sarcină, ca alternativă concretă pentru renunțarea la avort.

Donațiile oferite la eveniment se vor constitui în zece „Burse pentru viață” care vor fi folosite pentru salvarea de la avort a zece copii, au declarat organizatorii.

Marșul a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, de Platforma Civică „Împreună” – filiala Cluj, în colaborare cu Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, Asociația „Mama și Copilul”  din Cluj-Napoca și Organizația „Saint Paraskeva Orthodox Charity” din Chicago, SUA.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Bucurie și Comuniune la Zalău

Bucurie și Comuniune la Zalău

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a fost prezent duminică, 25 septembrie 2016, la Biserica Sfântul Nicolae din Zalău. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, notează site-ul oficial la Episcopiei Sălajului. La slujbă a...

Sfințirea și inaugurarea noului sediu al protopopiatului Gherla

Sfințirea și inaugurarea noului sediu al protopopiatului Gherla

Noul sediu al protopopiatului Gherla a fost sfințit și inaugurat sâmbătă, 24 septembrie 2016, în ziua de pomenire a Sfântului Siluan Athonitul. Binecuvântarea noului imobil, situat pe strada 1 Decembrie 1918, a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Andrei, de la ora...