Debutul Ansamblului Couleurs în cadrul Festivalului Internațional ,,George Enescu”

de | sept. 12, 2023

Publicul clujean este invitat duminică, 17 Septembrie, ora 18:00 la concertul susținut de Ansamblul Couleurs în Studioul de Concerte al Academiei Naționale de Muzică “Gheorghe Dima”. Evenimentul reprezintă o premieră pentru ansamblul amintit, acesta constituindu-se în concertul de debut în cadrul prestigiosului Festival Internațional ,,George Enescu”. Acest concert face parte, de altfel, din micro-stagiunea de evenimente pe care Festivalul le organizează la Cluj, într-un demers de extindere a manifestărilor artistice cuprinse în Festival.

Totodată, evenimentul se constituie într-un preambul al concertului pe care Ansamblul Couleurs îl va susține pe 19 Septembrie, la Filarmonica din Berlin. Astfel, publicul clujean va avea ocazia să audieze lucrări semnate de compozitori consacrați, precum Cornel Țăranu, Adrian Pop, Doina Rotaru, Dan Dediu, Gabriel Iranyi, alături de creații ale tinerilor compozitori Alexandru Murariu și Áron Török-Gyurkó. Pe parcursul concertului, aceste compoziții vor fi armonios intercalate cu miniaturi pianistice din Musica Ricercata, un opus important al celebrului compozitor György Ligeti, comemorat în acest an la 100 de ani de la nașterea sa.

Ansamblul Couleurs este format din doctoranzi, absolvenți și cadre didactice ale Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”: Ramona Murariu, Carina Coste – flaut, Sergiu Cebotari – clarinet, Toni Vîntur – percuție, Alexandru Lazăr – pian, Sanda Răileanu – harpă, Sonia Vulturar, Ana-Teodora Buia – vioară, Fodor Lilla Dorottya – violă, Diana Stir, Adela Greab – violoncel.

Proiectul Asociației Culturale „Sound Borders” este coordonat de Alexandru Ștefan Murariu, Andra Daniela Pătraș, Ramona Murariu și Cristina Eleonora Pascu.

Festivalul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură | Arhiva
Expoziție de artă contemporană „ESENȚE” la Turnul Croitorilor

Expoziție de artă contemporană „ESENȚE” la Turnul Croitorilor

Miercuri, 15 noiembrie 2023, ora 17:00 va aveal loc la Centrul de Cultură Urbană „Turnul Croitorilor”, Cluj-Napoca, str. Baba Novac, nr. 35 vernisajul expoziției de  artă contemporană „ESENȚE” al artistului Florin Olari. Invitați: PS Benedict Bistrițeanul...

Conferința „Cine este Iisus Hristos?”

Conferința „Cine este Iisus Hristos?”

Oastea Domnului este mișcarea creștin-ortodoxă înființată în 1923 de către preotul Iosif Trifa, la Sibiu, care a dăruit, în istoria recentă a României, sute de mii de tineri, martiri, poeți, țărani și intelectuali și care a uimit personalități precum Nicolae Iorga,...

Expoziție, la MET: Celebrități din lumea plutitoare

Expoziție, la MET: Celebrități din lumea plutitoare

„Celebrități din lumea plutitoare – Celebrities of the Floating World” - o expoziție-eveniment de stampe japoneze, va fi vernisată luni, 20 noiembrie, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în prezența ambasadorului Japoniei în România, Hiroshi Ueda. Premieră în Cluj...