Unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai bisericii este cinstit de creștinii ortodocși pe 9 noiembrie. Sfântul Nectarie Taumaturgul este chemat în rugăciune de milioane de creștini, în special în suferințele cauzate de boli. Viața sa exemplară, a unui om care a trăit ca un înger în trup, i-a impresionat pe mulți, astfel că astăzi, Sfântul Nectarie este cinstit și de protestanții din Occident, care au o evlavie deosebită la el.
Sfântul Nectarie, cinstit în mod special de credincioșii din Dej
Astăzi, 9 noiembrie 2015, când Biserica Ortodoxă i-a făcut prăznuirea, la Dej, credincioșii i s-au rugat în mod deosebit. În număr mare, ei au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, în Biserica „Sfântul Nectarie”, care și-a serbat ocrotitorul.
Ierarhul le-a adresat enoriașilor un cuvânt de învățătură despre invidie. Nu întâmplător, ci pentru faptul că Sfântul Nectarie a pătimit din cauza invidiei pe care clericii au avut-o împotriva sa. Din soborul care a slujit alături de Înaltpreasfințitul Andrei la sărbătoarea parohiei dejene a făcut parte și o delegație venită din Mitropolia grecească a Veriei.
În timpul Sfintei Liturghiei, Mitropolitul Clujului s-a rugat și pentru victimele trecute la cele veșnice în incendiul de la Colectiv și pentru sănătatea celor aflați pe paturile de spitale.
„Erau invidioși pentru bunătatea și dreptatea care îl caracterizau”
„Invidia este una din patimile nenorocite care rănește puțin pe ceilalți și foarte mult pe cel ce o are. Ea se manifestă printr-o părere de rău față de binele și fericirea aproapelui și printr-o bucurie față de necazurile lui. Ea devine foarte gravă, păcat împotriva Duhului Sfânt, atunci când îl pizmuim pe aproapele pentru viața lui duhovnicească. Am ales subiectul în această zi în care îl pomenim pe Sfântul Nectarie, deoarece el a fost victima invidiei clericilor ”, a spus Mitropolitul Clujului.
Parohia iubită de dejeni, închinată Sfântului Nectarie
Parohia cu hramul „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej a fost înființată în data de 15 mai 2011 la inițiativa Înaltpreasfințitului Andrei.
Piatra de temelie a noii biserici a fost sfințită pe 13 august 2011. Tot atunci a fost binecuvântat Paraclisul în care se desfăşoară programul liturgic al parohiei, până la finalizarea bisericii de zid.