Demisolul bisericii din Dezmir, binecuvântat de IPS Andrei

de | mai 18, 2018

Lucrările realizate la demisolul bisericii parohiei clujene Dezmir, zona Aerodrom, ce poartă hramul „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” au fost binecuvântate joi, 17 mai 2018, de la ora 19:00, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Ierarhul a fost înconjurat de  usobor de preoți din care a făcut parte și protopopul de Cluj I, părintele Dan Hognogi.

Demisolul bisericii din Dezmir, binecuvântat de IPS AndreiLa finalul slujbei, Ierarhul la ridicat pe preotul paroh Alin Oprea la rangul de iconom, cu dreptul de a purta brâu roșu.

Parohia „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” a fost înființată la începutul anului 2016, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, care a remarcat dezvoltarea acestei zone limitrofe orașului Cluj-Napoca, unde s-au stabilit multe familii tinere. Piatra de temelie pentru biserica parohiei, situată pe strada Fântânele, nr. 8, a fost pusă de Mitropolitul Clujului, în vara anului trecut. Locașul de cult, în stil bizantin, se află în construcție, pe un teren cumpărat de comunitatea parohială. Biserica este prevăzută și cu un demisol, unde se oficiază în prezent toate slujbele.

 

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA