Denia Acatistului Bunei Vestiri, oficiată de PS Benedict, la Biserica „Sfânta Treime” din Bistrița

de | apr. 17, 2021

În săptămâna a V-a din Postul Paştilor, vineri seara, 16 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Denia Acatistului Bunei Vestiri (Imnului Acatist), în sobor de preoți și diaconi, la Biserica „Sfânta Treime” din Bistrița.  

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit pe tema „Maica Domnului – Condotiera”, subliniind istoricul și importanța Imnului Acatist.

 

Răspunsurile la strană au fost date de Cvartetul coral mixt „Synavlia”, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea. La finalul slujbei, cvartetul a susținut un microrecital de pricesne specifice perioadei Postului Mare.

De asemenea, câteva pricesne au interpretat și copiii din grupul de tineret al parohiei, precum și cei din cadrul programului after-school „Sfântul Stelian” de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Bistrița, coordonați de prof. Nicoleta Țurca.

Apoi, părintele paroh Tudor Mudure i-a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, iar copiii din grupul de tineret al parohiei i-au dăruit o icoană cu Sfântul Isaac Sirul, realizată chiar de ei, în tehnica quilling.

Slujba a fost oficiată cu respectarea regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, în prezența autorităților locale și județene, precum și a numeroși credincioși bistrițeni. Printre cei prezenți s-a numărat și vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, prof. Camelia Tabără.

Scurt istoric

Biserica Ortodoxă „Sfânta Treime” din Bistrița, situată în cartierul Ştefan cel Mare, a fost construită între anii 1993-2011, prin jertfa și osteneala părintelui paroh Ioan Suciu, fiind sfințită la data de 17 iulie 2011 de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului. În prezent, comunitatea parohială este păstorită de preotul paroh Tudor Mudure, care este și inspector eparhial de tineret al județului Bistrița-Năsăud, și de părintele coslujitor Lucian Blaga.

Denia Acatistului Bunei Vestiri sau slujba Imnului Acatist

Conform rânduielii, această slujbă se săvârșește în fiecare an, vineri seara, în saptamana a cincea din Postul Sfintelor Paşti, având menirea de a ne pregăti pentru întâmpinarea Patimilor și a Învierii Domnului.

Denia Acatistului Bunei Vestiri amintește de întruparea lui Hristos și de intervenția miraculoasă a Fecioarei Maria în vederea eliberării Constantinopolului de invazia perșilor și a avarilor, din 7 august 626. În semn de recunoștință, poporul a petrecut noaptea victoriei rugându-se în biserica Maicii Domnului din Vlaherne.

Mai multe fotografii AICI  

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Liturghie și Pomenirea Eroilor la Mănăstirea Muntele Rece

Sfânta Liturghie și Pomenirea Eroilor la Mănăstirea Muntele Rece

Mănăstirea „Înălțarea Domnului” de la Muntele Rece a fost astăzi în sărbătoare. Hramul așezământului monahal a reunit mulțime de credincioși care au venit să petreacă marea sărbătoare în rugăciune alături de Mitropolitul Andrei al Clujului și obștea mănăstirii. Sfânta...

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

În joia în care întreaga ortodoxie prăznuiește Înălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, cu prilejul hramului acestui locaș de rugăciune. Alături...

Ziua Eroilor, marcată la Dej

Ziua Eroilor, marcată la Dej

În toate bisericile s-au oficiat slujbe de pomenire a eroilor, aşa cum se întâmplă de 96 de ani, de când la Înălţarea Domnului se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor, a transmis pentru radio Renașterea Costinel Șoată de la protopopiatul Dej. Ziua Eroilor a fost marcată joi,...

Conferința preoțească de primăvară în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de primăvară în Episcopia Sălajului

Marți, 23 mai 2017, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...

Concurs de muzică bizantină la Baia Mare

Concurs de muzică bizantină la Baia Mare

În Sala „Sfântul Iosif Mărturisitorul” a Catedralei episcopale din Baia Mare, a avut loc a II-a ediție a Concursului de muzică bizantină „Ziua Învierii”. S-au înscris 12 concurenți din cadrul Eparhiei, iar juriul a fost alcătuit din: asist. univ. dr. protopsalt Victor...