Denia Canonului cel Mare, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | mart. 30, 2017

În miercurea din săptămâna a cincea a Postului Mare, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca s-a oficiat Denia Canonului Mare, în cadrul căreia s-a dat citire integrală Canonului de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul.

Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului împreună cu preoți profesori și preoți slujitori ai catedralei, au rostit împreună cu strana cele peste 250 stihiri ritmate de invocatia: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluieste-mă!”, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a perioadei Triodului.

La finalul slujbei, Mitropolitul Clujului a vorbit despre efemeritatea vieții și modul în care ar trebui să întâmpinăm sfârșitul, care de fapt este un mare început.

„Sfârșitul se apropie. Viața noastră este efemeră. Canonul cel Mare, constatând că se apropie sfârșitul ne învață ce trebuie să facem. De multe ori, de 250 de ori am spus la acest Canon Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă! Lucrul acesta să-l facem, să ne pocăim. Să ne pară rău de viața noastră ticăloasă! Să o îmbunătățim! Dar de fapt sfârșitul nu este altceva decât un mare început!”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Liturghie arhierească, la biserica ortodoxă din Strâmbu

Sfânta Liturghie arhierească, la biserica ortodoxă din Strâmbu

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a vizitat sâmbătă, 1 iulie 2017, comunitatea creștinilor ortodocși a parohiei Strâmbu din protopopiatul Dej. Ierarhul a sfințit iconostasul bisericii și a oficiat Sfânta Liturghie, în sobor de...

Sobor de 8 Ierarhi la hramul Mănăstirii Bârsana

Sobor de 8 Ierarhi la hramul Mănăstirii Bârsana

Prin tradiţie, de hramul Mănăstirii Bârsana – Soborul Sfinţilor 12 Apostoli – Sfânta Liturghie Arhierească se oficiază de un sobor de ierarhi. Aşa a fost şi la hramul de anul acesta, din ziua de vineri, 30 iunie, când, de sărbătoarea hramului, Soborul Sfinţilor 12...

Excelența Sa, Domnul Președinte Emil Constantinescu la Zalău

Excelența Sa, Domnul Președinte Emil Constantinescu la Zalău

În seara zilei de joi, 29 iunie 2017, în sala „Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj din Zalău, a avut loc o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, auditoriul a...

Tabără pentru românii din Cernăuți

Tabără pentru românii din Cernăuți

În perioada 26 iunie-2 iulie 2017, Centrul Misionar de Tineret ”Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi este gazda unui grup de 50 de persoane (copii, tineri și adulți) din Cernăuți, aflați în județul nostru cu scopul participării într-o tabără de vară. La această întâlnire...