Joi, 13 aprilie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit slujba Deniei celor 12 Evanghelii în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, împreună cu părinții slujitori ai catedralei. În cadrul slujbei Deniei celor 12 Evanghelii, au fost citite 12 pericope evanghelice, care prezintă tabloul complet al patimilor Mântuitorului Iisus Hristos. După Evanghelia a cincea, care relatează cererea mulțimilor adresată guvernatorului roman Ponțiu Pilat, prin intermediul căreia solicitau răstignirea lui Iisus și eliberarea tâlharului Baraba, Preasfinția Sa a luat pe umeri crucea din spatele Sfintei Mese și a dus-o în mijlocul bisericii, unde slujitorii și credincioșii prezenți s-au închinat. La finalul slujbei, Preacucernicul Părinte paroh Adrian Onica, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei Sălajului, a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față. De asemenea, astăzi, 13 aprilie 2023, se împlinesc 15 ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Petroniu ca întâistătător al Episcopiei Sălajului, în Catedrala „Înălţarea Domnului” din Zalău.