Denia celor 12 Evanghelii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | apr. 21, 2022

În Sfânta și Marea Joi, 21 aprilie 2022, de la ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, au oficiat Denia celor 12 Evanghelii.

În cadrul deniei, au fost citite douăsprezece pericope evanghelice, ce prezintă tabloul complet al patimilor Mântuitorului Iisus Hristos.

După Evanghelia a cincea, care relatează cererea mulțimilor în fața lui Pilat de a-L răstigni pe Hristos și de a-l elibera pe tâlharul Baraba, Mitropolitul Andrei, ajutat de Episcopul-vicar Benedict și de ceilalți preoți slujitori, a luat pe umeri crucea din spatele Sfintei Mese și, purtând-o în procesiune, a așezat-o în naosul bisericii.

„Scoaterea Sfintei Cruci din Altar, care reprezintă cerul, și așezarea ei în naosul bisericii, care simbolizează lumea, reprezintă ieșirea Fiului lui Dumnezeu din slava dumnezeiască și venirea Sa, în istorie, în lume.”

La finalul deniei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le miilor de credincioși prezenți pe tema „Crucea, pocăința în lucrare”.

 

Răspunsurile la slujbă au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de părintele prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran”.

În Sfânta și Marea Vineri, 22 aprilie, începând cu ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană, ÎPS Părinte Andrei va oficia Prohodul Domnului.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

80 de ani de la instalarea Episcopului Nicolae Colan la Cluj

80 de ani de la instalarea Episcopului Nicolae Colan la Cluj

Am încercat să-i facem un mic medalion înaintașului nostru Nicolae Colan. N-am rezumat exhaustiv activitatea lui, dar, ce mi s-a părut mai important, dragostea față de Cuvântul lui Dumnezeu, am subliniat-o. Și, în același timp, la această aniversare rotundă ne răsună...

Mesajul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe

Mesajul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe

Către poporul ortodox și toți oamenii de bună voință, Lăudăm și slăvim pe Dumnezeul „milelor și a toată mângâierea” pentru că ne-a învrednicit să petrecem săptămâna Cincizecimii (18-26 iunie 2016) în Creta, aici unde Apostolul Pavel și ucenicul său Tit au propovăduit...

Hramul de vară al Mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al Mănăstirii de la Someșul Cald

De Nașterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Mănăstirea din localitatea clujeană Someșul Cald și-a serbat hramul de vară. Așezământul monahal, înființat în anul 2013, s-a bucurat astăzi, la Sfânta Liturghie, de prezența Preasfințitului Vasile Somesanul, episcop...

Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, la ceas aniversar

Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, la ceas aniversar

Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, episcopul vicar al Maramureşului şi Sătmarului,  și-a sărbătorit joi, 23 iunie 2016, ziua de naștere. Aniversarea a avut loc dimineața, de la ora 8:00, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Autorităţi locale şi...