Denia celor 12 Evanghelii la Zalău

de | apr. 28, 2016 | Actualitatea religioasă

La biserica “Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Municipiul Zalău, Denia celor 12 Evanghelii a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu. Alături de Preasfinția Sa au mai slujit Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacuviosul Părinte exarh Antonie Pința, coslujitor la această biserică, precum și părinții diaconi Adrian Onica, Andrei Urs și Cristian Popa. La slujba de o profundă încărcătură duhovnicească au participat numeroși credincioși din municipiul Zalău. Ca la fiecare slujbă aceștia s-au închinat unei părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, care sunt expuse într-o icoană relicvar din locașul de cult. Aceste sfinte moaște au fost primite ca dar din partea Preasfințitului Părinte Petroniu cu prilejul sfințirii pietrei de temelie a bisericii în anul 2009.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu i-a acordat Preacucernicului Părinte paroh Ionuț Pop Crucea Sălăjană, cea mai înaltă distincție bisericească a Episcopiei Sălajului, felicitându-l pentru bogata activitate desfășurată atât la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului, cât și în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Nicolae” din Zalău.

Peste o săptămână, în duminica Tomii, biserica va îmbrăca din nou haine de sărbătoare cu prilejul prăznuirii hramului de primăvară, locașul de cult avându-l ca ocrotitor, pe lângă Sfântul Ierarh Nicolae și pe Sfântul Apostol Toma. Cu acest prilej, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Stefanos, Mitropolitul Ortodox al Tallinnului și a toată Estonia și de către Preasfințitul Părinte Petroniu.

Ultimele articole

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Duminică, 4 iunie 2023, cu prilejul praznicului Pogorârii Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din cartierul zălăuan Porolissum, care s-au adunat în număr mare la sfânta biserică, întrucât, în fiecare an, în ziua de...

Hristos a trimis pe Duhul cel Sfânt peste apostoli

Hristos a trimis pe Duhul cel Sfânt peste apostoli

Penticostarul, Ediția a-V-a, București, 1936, p.304:4 "După scularea Ta cea din mormânt, Hristoase, și după înălțimea cerului, ai trimis, Îndurate, văzătorilor de Dumnezeu slava Ta, Duhul cel drept înnoindu-L în ucenici. Pentru aceasta ca o alăută muzicească tuturor...

4 iunie – (†) Pogorârea Sf. Duh (Cincizecimea sau Rusaliile), †) Sf. Mc. Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel; Sf. Ier. Mitrofan, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mironosiţe Maria şi Marta, surorile Dreptului Lazăr

4 iunie – (†) Pogorârea Sf. Duh (Cincizecimea sau Rusaliile), †) Sf. Mc. Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel; Sf. Ier. Mitrofan, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mironosiţe Maria şi Marta, surorile Dreptului Lazăr

Sfinții Zotic, Atal, Camasie şi Filip Pomenirea Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel se face încă din vechime în ziua de 4 iunie a fiecărui an bisericesc. Ei sunt cuprinşi în numărul celor 36 de Mucenici care au pătimit pentru Hristos pe...