Denia Prohodului Domnului | Biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur

de | apr. 30, 2021

În Sfânta și Marea Vineri, 30 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Denia Prohodului Domnului, înconjurat de un sobor de clerici, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”.

Cu acest prilej, credincioșilor prezenți la denie, Preasfinția Sa le-a adresat un cuvânt de învățătură.

 

Slujba s-a încheiat cu procesiunea de înconjurare a bisericii parohiale cu Sfântul Epitaf, care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului. În cadrul procesiunii au fost făcute patru opriri și la fiecare oprire a fost rostită o ectenie.

La finalul procesiunii, la intrarea în lăcașul de cult, credincioșii prezenți au trecut pe sub Sfântul Epitaf, iar ierarhul i-a miruit și binecuvântat pe toți.

Apoi, Sfântul Epitaf a fost așezat pe Sfânta Masă a Altarului, cântându-se troparul „Iosif cel cu bun chip…”. Sfântul Epitaf înseamnă acoperământ de mormânt, aceasta fiind semnificația în limba greacă a Epitafului. Deci, trecerea pe sub Sfântul Epitaf se face pentru a arăta că cei prezenți participă la suferințele și la moartea lui Hristos, trecând prin mormântul Mântuitorului pentru a învia împreună cu El.

Slujba a fost oficiată cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările aflate în vigoare, în prezența a numeroși credincioși clujeni.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Rotund Perfect

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA