Denia Prohodului Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | apr. 30, 2021

La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în Vinerea Mare, 30 aprilie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Denia Prohodului Domnului.

Din sobor au făcut parte slujitorii Catedralei și profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.

Slujba Prohodului a fost cântată alternativ de soborul de preoți și diaconi, în frunte cu Mitropolitul Andrei, alături de Corul Catedralei, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, cântăreții stranei Catedralei și credincioșii prezenți, ţinând în mâini lumânări aprinse.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Înaltpresfințitul Părinte Andrei a spus că „prin jertfa Sfintei Cruci, Hristos ne răscumpără din păcat și din moarte”.

„Crucea este expresia iubirii absolute”, a mai adăugat ierarhul.

 

Slujba s-a încheiat cu procesiunea de înconjurare a Catedralei Mitropolitane cu Sfântul Epitaf, care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului. În cadrul procesiunii au fost făcute patru opriri și la fiecare oprire a fost rostită o ectenie.

La finalul procesiunii, la intrarea în lăcașul de cult, credincioșii prezenți au trecut pe sub Sfântul Epitaf, iar Părintele Mitropolit Andrei i-a miruit și binecuvântat pe toți. Apoi, Sfântul Epitaf a fost așezat pe Sfânta Masă a Altarului, cântându-se troparul „Iosif cel cu bun chip…”. Sfântul Epitaf înseamnă acoperământ de mormânt, aceasta fiind semnificația în limba greacă a Epitafului. Deci, trecerea pe sub Sfântul Epitaf se face pentru a arăta că cei prezenți participă la suferințele și la moartea lui Hristos, trecând prin mormântul Mântuitorului pentru a învia împreună cu El.

Denia Prohodului Domnului cuprinde o serie de cântări sau imne, împărțite în trei stări, inegale ca număr de strofe, cântate și de credincioși. Aceste cântări exprimă durerea pentru răstignirea și moartea Mântuitorului. Alcătuirea Prohodului este atribuită imnografului bizantin Iosif Studitul. Această slujbă este Utrenia din Sâmbăta Mare, care se oficiază vineri seara.

 

Slujba a fost oficiată cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările aflate în vigoare, în prezența a numeroși credincioși clujeni. De asemenea, ierarhul s-a rugat pentru încetarea pandemiei de coronavirus, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Adunarea Anuală a Asociației „Oastea Domnului”, la Bistrița

Adunarea Anuală a Asociației „Oastea Domnului”, la Bistrița

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în Duminica a 25-a după Rusalii, 12 noiembrie 2023, la Biserica „Sfânta Ana” din Bistrița (zona Big), s-a...