“Deprinde-l pe copil cu învățătura cea bună chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea.” (Pilde 22, 6)
Bunele maniere, nu sunt altceva decât deprinderile bune, deprinderile frumoase. Deprinderea bună, e bine să înceapă încă de timpuriu, încă din copilărie. Nimeni nu este perfect, dar suntem perfectibili. adică, tindem, e de dorit să avem în viața de zi cu zi deprinderea bună, dacă vreți Bunele Maniere…
De la bun început vreau să spun apăsat că nu este om fără greșeală, dar asta nu înseamnă să stăruim în greșeală, fiecare putem să ne corectăm din nou și din nou. Tocmai de aceea suntem oameni pentru că de multe ori greșim fără să vrem. Cu toate acestea trebuie să încercăm pe cât e cu putință să ne deprindem cu bunele maniere. Cu buna conduită în toate privințele. Bunele Maniere dacă vreți sunt într-un fel aureola frumoasă care strălucește în viața omului credincios.
Nu toți oamenii de pe glob sunt bine crescuți. Cineva care a vizitat România cu ani în urmă zicea “Nicăieri nu am întâlnit oameni atât de blânzi, de ospitalieri, și de bine crescuți ca aici în România…”. Nu uităm frumoasa numire “România – grădina Maicii Domnului” pentru că aici sunt foarte multe mănăstiri și biserici închinate Maicii Domnului, dar nu numai atât, oamenii credincioși au evlavie, o preacinstesc pe Maica Domnului, nu numai prin rugăciunile și numele lor ci și printr-o viață morală deosebită, printr-o bună purtare și credință, dar și prin tot ce înseamnă buna purtare, buna cuviință, smerenia și ascultarea – deprinderi pe care Maica Domnului le-a avut deplin în viața ei. E nevoie de deprinderea cea bună, de exercițiul bunelor maniere … Această deprindere o obținem de mici, într-o colaborare sfântă dintre familie, școală și biserică, împreună. Bunici, părinți, școala și nu în ultimul rând biserica sunt de neînlocuit într-o existență normală a oamenilor în societate. Nimic nu poate înlocui sfatul unui om înțelept, cumpătat și liniștit atunci când dorim să devenim oameni adevărați. În societatea românească de după al doilea Război Mondial cel mai dramatic eveniment a fost tocmai distrugerea acelora ce ar fi trebuit să devină modele morale. Intelectualii, oameni de cultură, tinerii entuziaști și bătrânii respectați au umplut temnițele comuniste tocmai pentru că onoarea nu le permitea să treacă în “chip cameleonic” de la o doctrină la alta. Harnicii și înțelepții satului tot acolo au nimerit datorită onoarei și credinței în Dumnezeu.
În 1989 la Revoluție s-a strigat “Cu noi este Dumnezeu!”, s-a rostit Tatăl nostru… De asemenea au rămas celebrele cuvinte “Vom muri și vom fi liberi”… Cea mai dificilă libertate este aceea cu care nu știi ce să faci. Uneori auzim expresia “fac ce vreau pentru că e democrație”, ori nu este așa! Trebuie să ținem seama unul de celălalt, să avem o bună deprindere unul față de celălalt. Să nu confundăm libertatea cu libertinajul, în sensul de a ne lupta cât ține de puterile noastre. Să avem o bună deprindere. Bunul simț, buna creștere, buna cuviință, respectul, punctualitatea, gesturile de politețe, toate acestea constituie alături de multe altele… constituie un imbold în comportamentul cotidian al oamenilor, al omului de omenie.
Îi percepem pe cei din jur prin gesturile lor în diferite situații: la masă, pe stradă, acasă, în biserică, etc. Fiecărui circumstanțe îi corespunde un set de reguli. Dacă vreți a avea o deprindere bună înseamnă și reguli după care te conduci… Să ne respectăm pe noi înșine și pe cei din jurul nostru, să fim capabili să ne stăpânim emoțiile… Să dăm dovadă de încredere și onoare, să fim concilianți, să știm să aplanăm conflictele și să le evităm. Să ne stabilim și să respectăm propriile noastre principii morale, să deținem simțul responsabilității, să învățăm cum să acționăm în orice situație fiind diplomați în toate hotărârile și vorbele noastre. E important în toate să stăpânim bunele maniere, fiind cu adevărat politicoși…
Părintele Nicolae Steinhardt (Monahul de la Rohia) zicea “dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși”…
