Desantul scriitoricesc de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

de | iun. 4, 2018 | Actualitatea religioasă

Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca a găzduit, luni, 4 iunie 2018,un eveniment de înaltă ţinută intelectuală şi spirituală, Desantul scriitoricesc, în cadrul Festivalului Naţional de Literatură, desfăşurat în cetatea de pe malul Someşului în perioada 2-4 iunie, în organizarea filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, şi aflat la cea de-a V-a ediţie.

La Seminarul Teologic Ortodox, oaspeţii au fost Horia Bădescu, Adrian Alui Gheorghe, Rodica Marian şi Victor Constantin Măruțoiu, poeţi, prozatori şi eseişti contemporani. Câţiva elevi ai Seminarului Teologic Ortodox i-au prezentat pe oaspeți, care le-au vorbit apoi cu mult entuziasm elevilor despre experiența lor literară.

Doamna Rodica Marian este cercetător ştiinţific principal I la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca, din cadrul Academiei Române, eminescolog bine cunoscut, membră a Uniunii Scriitorilor din România, specializată în variate domeniii ale lingvisticii: lexicologie, lexicografie, stilistică, semantică, poetică,  semiotică. Domnia sa le-a vorbit elevilor despre plenitudinea creatoare a cuvântului şi despre menirea poeziei de a aduce transcendentul în noi.

Domnul Horia Bădescu, fost director al Teatrului Naţional din Cluj, fost director al Institutului Cultural Român de la Paris şi ataşat cultural la Ambasada României în Franţa, a entuziasmat publicul prin pledoaria sa pentru istoria naţională, pentru limba română și pentru readucerea poeziei în viaţa noastră – acte de conservare a identității culturale ca popor. De asemenea, le-a mărturisit elevilor a face să se audă vocea poetului înseamnă a face să se audă vocea sufletului…Aventura poeziei este aventura sufletului omenesc, iar poezia este legată ființial de sacru.

Domnul Victor Măruțoiu, poet tânăr, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj a mărturisit  publicului modul cum experiențele personale pot să ne arate calea spre desăvârșire.

Domnul Adrian Alui Gheorghe reprezintă la FestLit filiala Neamţ a Uniunii Scriitorilor din România şi, în intervenţia domniei sale, a solicitat tinerilor implicare civică, pentru a contribui la schimbarea mentalităţilor, la reconfigurarea valorilor sociale, politice şi culturale care ne definesc identitar.

Elevii Seminarului Teologic au interpretat sensibil creații semnate de cei patru scriitori, după care, la rândul lor, oaspeții le-au citit elevilor din creaţiile lor, sperând astfel să contribuie la îmbunătăţirea imaginii scriitorului în cetate, la o mai bună cunoaştere şi apreciere a literaturii române contemporane, la diversificarea mijloacelor de promovare a lecturii. Oaspeții au răspuns la întrebările publicului, dezvăluind faptul că, pentru ei, scrisul este un act salvator, un angajament total al fiinţei. Poezia, în viziunea lor, se naşte din rugăciune, iar menirea ei este de a ne apropia de Dumnezeu, fiind poarta noastră către mister.

La sfârşitul activităţii, moderatorul, doamna profesor Ioana Angela Mureşan, şi părintele director al Seminarului Teologic Ortodox, preot profesor doctor Liviu Vidican-Manci, le-au mulţumit oaspeţilor și i-au invitat să semneze în cartea de onoare a şcolii şi să revină în anul următor pentru o nouă experienţă sub semnul literaturii şi al credinţei.

Ultimele articole

Nu contează unde te rogi, ci cum te rogi

Nu contează unde te rogi, ci cum te rogi

Ieronim, Bătrânul din Egina: „Dacă mintea ta se află în Dumnezeu, tu te poţi ruga, chiar dacă te afli în pat! Din contră, dacă mintea ta este aiurea, chiar dacă eşti în genunchi, tu n-ai emoţia rugăciunii şi rugăciunea ta rămâne fără rod. Nu simţi nici o uşurare şi te...

Preoții, interesați să își ajute semenii, prin proiecte europene

Preoții, interesați să își ajute semenii, prin proiecte europene

Zeci de preoți și asistenți sociali din Arhiepiscopia Clujului au aflat cum pot implementa proiecte de economie socială în parohiile lor. Ei au stat de vorbă cu asistenți sociali din cadrul Arhiepiscopiei Clujului, de la care au obținut toate sfaturile necesare pentru...

Rutina, alungată prin păstrarea legăturii cu Cerul

Rutina, alungată prin păstrarea legăturii cu Cerul

Rutina în misiunea unui preot este de nedorit, mai ales că slujitorii altarelor au o responsabilitate în a-i însufleți pe alții. Acesta este mesajul transmis de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, părinților protopopilor din eparhie la...

Liturghie arhierească la Parohia Cristolțel

Liturghie arhierească la Parohia Cristolțel

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei Cristolțel, protopopiatul Jibou. Alături de Preasfinția Sa a slujit un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părintele Dan Dregan,...

Un nou centru pentru persoane vârstnice, în județul Bistrița-Năsăud

Un nou centru pentru persoane vârstnice, în județul Bistrița-Năsăud

Asociația „Filantropia Ortodoxă” Filiala Bistrița-Năsăud deschide începând din 12 octombrie 2015, un nou Centru rezidențial pentru persoane vârstnice în localitatea Maieru, județul Bistrița-Năsăud. Centrul este construit în baza unui proiect european de primăria...