Desantul scriitoricesc de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

de | oct. 11, 2017

Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca a găzduit marți,10 octombrie 2017, de la ora 10, un eveniment de înaltă ţinută intelectuală şi spirituală, Desantul scriitoricesc, în cadrul Festivalului Naţional de Literatură, desfăşurat în cetatea de pe malul Someşului în perioada 8-10 octombrie în organizarea filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, şi aflat la cea de-a patra ediţie. 

Desantul Scriitoricesc a avut loc în mai multe instituţii educative din oraş, precum: Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai”, Colegiul Studenţesc de performanţă Academică şi la Departamentul de Jurnalism al UBB, Seminarul Teologic Ortodox, Liceul „Mihai Eminescu”, Colegiul Naţional „George Bariţiu”, Liceul teoretic „Lucian Blaga”, Liceul de informatică „Tiberiu Popoviciu”, Colegiul Naţional „George Coşbuc”, Liceul Teoretic „Avram Iancu”, , Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai”, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”.

La Seminarul Teologic Ortodox, oaspeţii au fost Rodica Marian, Horia Bădescu, şi Victor Constantin Măruțoiu, poeţi, prozatori şi eseişti contemporani. Evenimentul a fost deschis de grupul coral Oremus care a întâmpinat invitații printr-un scurt moment muzical. Doamna profesoară Petronela Taloș i-a prezentat pe oaspeți, care le-au vorbit apoi cu mult entuziasm elevilor despre experiența lor literară.

Doamna Rodica Marian este cercetător ştiinţific principal I la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca, din cadrul Academiei Române, eminescolog bine cunoscut, membră a Uniunii Scriitorilor din România, specializată în variate domeniii ale lingvisticii: lexicologie, lexicografie, stilistică, semantică, poetică,  semiotică. Domnia sa le-a vorbit elevilor despre plenitudinea creatoare a cuvântului şi despre menirea poeziei de a aduce transcendentul în noi.

Domnul Horia Bădescu, fost director al Teatrului Naţional din Cluj, fost director al Centrului Cultural Român de la Paris şi ataşat cultural la Ambasada României în Franţa, a entuziasmat publicul prin pledoaria sa pentru limba română și pentru readucerea poeziei în viaţa noastră – act de   conservare a  identității culturale ca popor. De asemenea, le-a mărturisit elevilor a face să se audă vocea poetului înseamnă a face să se audă vocea sufletului…Aventura poeziei este aventura sufletului omenesc, iar poezia este legată ființial de sacru.

Domnul Victor Măruțoiu, poet tânăr, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj a mărturisit  publicului modul cum experiențe personale extreme pot să ne arate calea spre desăvârșire.

Elevii Seminarului Teologic au interpretat sensibil creații semnate de cei trei scriitori, după care, la rândul lor, oaspeții le-au citit elevilor din creaţiile lor, sperând astfel să contribuie la îmbunătăţirea imaginii scriitorului în cetate, la o mai bună cunoaştere şi apreciere a literaturii române contemporane, la diversificarea mijloacelor de promovare a lecturii. Oaspeții au răspuns la întrebările publicului, dezvăluind faptul că, pentru ei, scrisul este un act salvator, un angajament total al fiinţei. Poezia, în viziunea lor, se naşte din rugăciune, iar menirea lui este de a ne apropia de Dumnezeu, fiind poarta noastră către mister.

La sfârşitul activităţii, moderatorul, doamna profesor Petronela Taloș, şi părintele director adjunct al Seminarului Teologic Ortodox, preot profesor doctor Andrei Mureșan, le-au mulţumit oaspeţilor și i-au invitat să semneze în cartea de onoare a şcolii şi să revină în anul următor pentru o nouă experienţă sub semnul literaturii şi al credinţei.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a reunit și în acest an la Mănăstirea Dobric mii de credincioşi care și-au îndreptat pașii spre așezământul monahal denumit și „Nicula Țibleșului”, tocmai pentru că adună an de an mulțime de pelerini din toate colțurile țării....

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mii de credincioşi din toată ţara au fost prezenţi luni, 15 august 2016, la hramul Mănăstirii Rohia din judeţul Maramureş. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcop Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie...

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Cea mai vechea Biserică Ortodoxă din cartierul clujean Mănăștur a  fostîmbrăcată pe 15 august în straie de sărbătoare. Parohia de pe strada Govora, păstorită de părintele protopop Dan Hognogi și-a serbat de marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului, hramul....

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Luni, 15 august 2016, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Rus, din comuna Rus, Protopopiatul Jibou, cunoscută în părțile locului și sub denumirea de Mânăstirea „Sfânta Maria – Rus” s-a transformat într-o adevărată oază duhovnicească, la care au venit...

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Tinerii din ASCOR Cluj anunță că reiau întâlnirile cu persoane duhovniceşti şi oameni de seamă ai Ortodoxiei. O primă întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex din Anglia, va avea loc joi, 18 august 2016, la Biserica Studenţilor din Campusul studenţesc...