Deschiderea anului universitar 2022-2023, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca

de | oct. 3, 2022

Studenții de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au participat luni, 3 octombrie 2022, alături de ierarhii și profesorii lor, la deschiderea festivă a noului an universitar 2022-2023.

Manifestările dedicate deschiderii noului an universitar au debutat la ora 9:00, în Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă, din Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, unde, în prezența studenților, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți profesori, în frunte cu prodecanul instituției de învățământ, pr. lect. univ. dr. Adrian Podaru, și directorul de departament, pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul conf. univ. dr. Benedict Bistrițeanul, cadru universitar al facultății, le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, vorbindu-le pe tema „Calea teologului”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți teologi.

Deschiderea festivă

La finalul Sfintei Liturghii, PS Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a săvârșit o slujbă de Te Deum, în prezența Înaltpreasfințitului prof. univ. dr. Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficialităților civile și militare, a cadrelor didactice și a studenților.

Cu acest prilej, la finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat studenților un cuvânt de învățătură, intitulat „Dascăli cu putere în cuvânt și studenți receptivi”. De asemenea, ierarhul le-a urat succes în noul an universitar și i-a îndemnat să fie misionari buni pentru tinerii din jurul lor.

Evenimentul a continuat de la ora 12:00, în aula facultății, cu deschiderea festivă a cursurilor. Au luat parte profesorii și studenții facultății.

Părintele Episcop-vicar Benedict și arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia – decanul Facultății de Teologie Ortodoxă le-au adresat studenților un cuvânt de binecuvântare și bun venit.

Prelegerea inaugurală a fost susținută de lect. univ. dr. Gabriel Noje, care a vorbit pe tema „Trupul, astăzi: dilemele corporalității și perspectiva Bisericii”.

De la ora 13:15 a avut loc ședința festivă a Departamentului de Teologie Ortodoxă, urmată de întâlnirea studenților cu tutorii de an. De la ora 18:00 a fost inaugurat Atelierul de Miniatură dedicat studenților de la specializarea Artă Sacră, ziua culminând la paraclisul facultății, unde părintele duhovnic Grigorie Foltiș a oficiat rugăciunea de seară.

 

Scurt istoric al instituției de învățământ

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca îşi are începuturile în anul 1924, prin înfiinţarea Institutului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, de către vrednicul de pomenire Episcopul Nicolae Ivan.

După o istorie frământată, în care activitatea institutului a fost chiar sistată (între 1952-1990), potrivit protocoalelor încheiate între Ministerul Învăţământului şi Patriarhia Română, începând din anul universitar 1992-1993, Institutul Teologic din Cluj, reînființat în 1990, a fost integrat în Universitatea Babeş-Bolyai, primind numele de Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca.

Din luna decembrie a anului 2013, Facultatea de Teologie Ortodoxă își desfășoară activitatea în Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, situat pe strada Episcop Nicolae Ivan, în cartierul Mărăști.

Piatra de temelie a Campusului a fost pusă pe 23 mai 2011. Clădirea noului sediu al Facultăţii de Teologie Ortodoxă este la ora actuală cea mai modernă din ţară, cu săli de curs, bibliotecă, capelă, laboratoare de restaurare și pictură, amfiteatre, o aulă modernă, cu peste 350 de locuri, și birouri pentru corpul profesoral.

Campusul este ridicat pe un teren de circa 5.000 de metri pătraţi oferit de Primăria Cluj-Napoca şi Consiliul Local Cluj-Napoca în memoria Episcopului Nicolae Ivan, ctitorul Eparhiei reînființate a Clujului şi a primei Academii Teologice Ortodoxe. Alături de noul sediu al Facultăţii de Teologie este construit un cămin pentru studenţi, cu o capacitate de 100 de locuri, inaugurat în anul 2016. În viitorul apropiat urmează a se construi un al doilea cămin.

Construcția întregului edificiu universitar a fost realizată prin implicarea directă și jertfelnică a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Astăzi, Facultatea oferă 4 specializări la nivel licență: Teologie Pastorală, Teologie Didactică, Teologie Asistență Socială și Artă sacră; 6 specializări la nivel master: Bioetica – Morală, Etică şi Deontologie, Consiliere Pastorală şi Asistenţă Psihosocială, Istoria religiilor – Geopolitica religiilor monoteiste (creștinism, iudaism, islam), Doctrină, Hermeneutică şi Istorie Bisericească, Pastoraţie şi viaţă liturgică, Artă Sacră – conservarea, restaurarea şi crearea bunurilor cultural; 11 specializări la nivel doctorat: Spiritualitate Ortodoxă, Muzică bisericească și Ritual, Teologia Vechiului Testament, cu elemente de arheologie biblică și limbă ebraică, Studiul biblic și exegetic al Noului Testament, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, cu noțiuni de paleografie, Misiologie și Ecumenism, Istorie Bisericească Universală, Morală Creștină, Teologie Pastorală și Drept Canonic Ortodox și Teologie Fundamentală (Apologetică).

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Darius Echim și Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA