Deschiderea Cursurilor de îndrumare duhovnicească destinate preoților din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului

de | apr. 5, 2022 | Actualitatea religioasă

La Mănăstirea Nicula din județul Cluj au debutat luni, 4 aprilie 2022, cursurile preoțești de duhovnicie, dedicate clericilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Lucrările au început cu o slujbă de Tedeum, oficiată în biserica nouă a așezământului monahal, la finalul căreia Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a adresat celor prezenți câteva îndemnuri cu privire la viața duhovnicească a preotului.

De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe clerici la practicarea intensivă a virtuților. Apoi, Părintele Mitropolit a reluat apelul de ajutorare a refugiaților ucraineni.

Anul acesta cursurile se vor desfășura în două serii, în perioada 4 – 7 aprilie, la Mănăstirea Nicula, iar în perioada 11 – 14 aprilie, la Mănăstirea Rebra-Parva, cu participarea a câte 20 de preoți de mir din protopopiatele eparhiei.

Cursurile sunt organizate sub forma unor colocvii, cu o tematică practică și formativă și urmăresc să construiască un dialog între duhovnici și preoții cursanți pe o tematică de mare importanță pentru misiunea pastorală.

Prima serie a debutat cu prelegerea Părintelui Mitropolit Andrei, urmând ca în următoarele întâlniri să susțină comunicări Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Arhim. Prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirilor din Eparhia Clujului, Arhim. Lect univ. dr. Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane, și arhim. Samuel Cristea, duhovnicul Colegiului Ortodox „Mitropolit Nicolae Colan” din Cluj-Napoca.

În cele 4 zile de curs, preoții participă la întregul program liturgic al mănăstirii, susțin meditații asupra unor subiecte, precum: rolul duhovnicului în societatea contemporană, condițiile spovedaniei, actualitatea canoanelor, pregătirea credincioșilor pentru spovedanie, sau raportul dintre spovedanie și împărtășanie, participând, în același timp, și la discuțiile practice pe care le vor avea cu părinții duhovnici și cu ceilalți invitați.

Mai multe fotografii AICI.

Ultimele articole

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Chintelnic

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Chintelnic

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat joi, 24 noiembrie 2022, comunitatea ortodoxă din Chintelnic, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, Părintele...

Binecuvântarea arhierească în Parohia Soporu de Câmpie

Binecuvântarea arhierească în Parohia Soporu de Câmpie

În Duminica a 23-a după Rusalii (a vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor), 23 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit în Parohia...

Capela mortuară din Sânpaul, sfințită de Mitropolitul Clujului

Capela mortuară din Sânpaul, sfințită de Mitropolitul Clujului

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat sâmbătă, 22 octombrie 2022, comunitatea ortodoxă din Sânpaul, județul Cluj. Cu acest prilej, Părintele Mitropolit...

Episcopul-vicar Benedict a sfințit capela mortuară din localitatea Șanț

Episcopul-vicar Benedict a sfințit capela mortuară din localitatea Șanț

Sâmbătă, 22 octombrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din localitatea Șanț, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Benedict...