Deschiderea Cursurilor de îndrumare duhovnicească destinate preoților din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului

de | apr. 5, 2022

La Mănăstirea Nicula din județul Cluj au debutat luni, 4 aprilie 2022, cursurile preoțești de duhovnicie, dedicate clericilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Lucrările au început cu o slujbă de Tedeum, oficiată în biserica nouă a așezământului monahal, la finalul căreia Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a adresat celor prezenți câteva îndemnuri cu privire la viața duhovnicească a preotului.

De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe clerici la practicarea intensivă a virtuților. Apoi, Părintele Mitropolit a reluat apelul de ajutorare a refugiaților ucraineni.

Anul acesta cursurile se vor desfășura în două serii, în perioada 4 – 7 aprilie, la Mănăstirea Nicula, iar în perioada 11 – 14 aprilie, la Mănăstirea Rebra-Parva, cu participarea a câte 20 de preoți de mir din protopopiatele eparhiei.

Cursurile sunt organizate sub forma unor colocvii, cu o tematică practică și formativă și urmăresc să construiască un dialog între duhovnici și preoții cursanți pe o tematică de mare importanță pentru misiunea pastorală.

Prima serie a debutat cu prelegerea Părintelui Mitropolit Andrei, urmând ca în următoarele întâlniri să susțină comunicări Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Arhim. Prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirilor din Eparhia Clujului, Arhim. Lect univ. dr. Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane, și arhim. Samuel Cristea, duhovnicul Colegiului Ortodox „Mitropolit Nicolae Colan” din Cluj-Napoca.

În cele 4 zile de curs, preoții participă la întregul program liturgic al mănăstirii, susțin meditații asupra unor subiecte, precum: rolul duhovnicului în societatea contemporană, condițiile spovedaniei, actualitatea canoanelor, pregătirea credincioșilor pentru spovedanie, sau raportul dintre spovedanie și împărtășanie, participând, în același timp, și la discuțiile practice pe care le vor avea cu părinții duhovnici și cu ceilalți invitați.

Mai multe fotografii AICI.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie Arhierească la Parohia Gălpâia

Liturghie Arhierească la Parohia Gălpâia

Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica a VIII-a după Rusalii, 14 august 2016, la Parohia Gălpâia, după cum ne-a precizat Diac. Ionică Torcoş. La final, Preasfinția Sa a acordat părintelui paroh Mihai Dobocan...

Peste 10 mii de pelerini, în rugăciune la Mănăstirea Nicula

Peste 10 mii de pelerini, în rugăciune la Mănăstirea Nicula

    Peste 10 mii de pelerini se află deja în curtea Mănăstirii Nicula, conform estimărilor forțelor de ordine și ale organizatorilor. Grupuri de pelerini însă continuă să intre pe poarta așezământului monahal, să se oprească în fața bisericuței de lemn și să...