Deschiderea noului an şcolar la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare

de | sept. 10, 2019

Luni, 9 septembrie 2019, prima zi a noului an şcolar, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească cu ocazia deschiderii noului an şcolar la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, care a avut loc la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Din anul 2004, deschiderea noului an şcolar pentru elevii seminarişti din Baia Mare se face în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, care a fost târnosită în anul 2003.

Sfânta Liturghie Arhierească

Soborul slujitor a fost format din Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Pr. Lect. Univ. Dr. Marius Nechita, directorul Seminarului, Pr. Florin Hoban, inspector şcolar pentru religie, Pr. Dr. Claudiu Pop, profesor al Seminarului, Pr. Drd. Claudiu Ciascai, duhovnicul Seminarului.

La încheierea Sfintei Liturghii, a fost oficiat un Polihroniu pentru a cere binecuvântare şi ocrotirea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului şituturor sfinţilor pentru profesorii şi elevii Seminarului şi din toată Episcopia în noul an şcolar.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de o parte a Corului „Angelli” al Seminarului, dirijat de Pr. Dr. Andrei Baboşan şi elevul seminarist Gelu Hotea.

În Catedrală s-au rugat împreună cu soborul profesorii şi elevii seminarişti, părinţii lor, credincioşi din municipiu.

Cuvântul Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin

„Vă îndemn pe părinţii profesori şi pe voi, elevii seminarişti, să fiţi lumină în comunitate şi societate, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Nu trebuie să faceţi ce fac toţi ceilalţi. Puteţi săvăbucuraţi de viaţă în limitele normalului şi firescului şi în limitele îngăduite de şcoala noastră teologică şi de o societate normală, dar trebuie să fiţi lumină şi pildă. Săfiţi fericiţi că aţi ales teologia, pentru că este şcoala de cultură generală cea mai serioasă. Rugăm pe Dumnezeu să vă ocrotească şi să vă dea răbdare ca să vă însuşiţi toate învăţăturile cele bune şi folositoare. Vă preţuim şi vă iubim că sunteţi comoara Bisericii şi a neamului. Mai ales Biserica îşi leagă multe speranţe de frăţiile voastre.”

Apoi, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin i-a felicitat pe tinerii care au participat la ITO Craiova şi au reprezentat cu cinste Episcopia Maramureşului şi Sătmarului prin tot ce au făcut ei acolo, de la portul de o valoare excepţională, la cântecul şi jocul popular, la antrenarea în activităţile din program, precum şi la rugăciuni şi participarea la Sfânta Liturghie.

Mesajul Patriarhului României

Pr. Lect. Univ. Dr. Marius Nechita, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare a citit în faţa celor prezenţi în Catedrală Mesajul pentru toţi elevii, părinţii şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar adresat de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în care se spune, printre altele:

„Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2019 ca An omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari).

Prin această iniţiativă, s-a dorit evidenţierea faptului că satul este spaţiul în care s-au format şi păstrat, de-a lungul timpului, multe dintre valorile spirituale, culturale şi identitare, transmise până în zilele noastre.

Satul românesc nu mai este astăzi ce era cu mai mulţi ani în urmă. În multe sate, locurile natale sunt părăsite de către generaţiile tinere, mulţi elevi provin din familii dezavantajate din punct de vedere economic, accesul la educaţie este limitat, iar solidaritatea dintre oameni este tot mai redusă, sătenii înstrăinându-se de propriul pământ şi de propria lor identitate.

Acolo unde există cooperare strânsă între preot, primar şi învăţător, se creează speranţă mai multă şi comuniune spirituală mai intensă.

Astăzi, atât în mediul rural, cât şi în mediul urban, Familia, Biserica şi Şcoala sunt chemate să ofere copiilor şi tinerilor ajutorul necesar dezvoltării lor atât în plan personal, cât şi comunitar, să cultive libertatea, responsabilitatea şi demnitatea persoanei umane, într-o lume marcată profund de individualism şi secularizare.

Cu prilejul începutului anului şcolar 2019-2020, ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos, „Învăţătorul şi Domnul” (Ioan 13, 13), să lumineze şi să umple de pace şi bucurie sufletele copiilor şi tinerilor, precum şi ale părinţilor, învăţătorilor şi profesorilor care îi ajută pe elevi să fie o binecuvântare pentru poporul român, pentru prezentul şi viitorul României!”

Andrei Fărcaş,

redactor la revista „Graiul Biserici Noastre”

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Gheorghe Cucu – iubitor de autentic

Gheorghe Cucu – iubitor de autentic

Gheorghe Cucu a fost un compozitor, dirijor și folclorist român. A contribuit la dezvoltarea școlii muzicale naționale românești. Pe lângă lucrările de muzică populară și clasică, a armonizat colinde și a scris partituri de muzică bisericească. S-a născut în data de...

„Mă mândresc cu oșenii mei” – Maria Petca Poptean (AUDIO) P1

„Mă mândresc cu oșenii mei” – Maria Petca Poptean (AUDIO) P1

Maria Petca Poptean este una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite soliste din întreaga regiune şi unul dintre principalii promotori ai culturii tradiţionale din Ţara Oaşului. Originară din Târşolţ, dar cu domiciliul în Satu Mare, este una dintre cele mai îndrăgite...

O întrevedere la nivel înalt

O întrevedere la nivel înalt

Aspecte introductive A scrie despre Zaheu și experiența lui transformatoare reprezintă cu certitudine o provocare. În decursul celor mai bine de două milenii de creștinism, el s-a bucurat de abordări felurite. Profilul lui social, cel psihologic și cel duhovnicesc au...

A vedea pe Domnul

A vedea pe Domnul

Aspecte introductive E discutabil dacă în centrul narațiunii de astăzi se găsește o minune, ori un dialog. Orice investigație a acestui aspect, fie ea cât de meticuloasă, nu va elucida, din nefericire problema. Plasat într-un capitol amplu, în care Învățătorul își...

Mihai Eminescu – „luceafărul poeziei românești”

Mihai Eminescu – „luceafărul poeziei românești”

Poet, prozator și jurnalist român, a fost considerat cea mai importantă voce poetică din literatura română. Acesta a fost Mihai Eminescu. S-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al 7-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o...

Ioan Botezătorul și Hristos

Ioan Botezătorul și Hristos

Text și context Fiecare relatare evanghelică își are începutul ei specific. Interesant este faptul că în vreme ce Matei insistă asupra genealogiei Mântuitorului, iar Luca explică lui Teofil de ce a fost nevoie de o relatare suplimentară a activității Sale pământești,...