Deschiderea noului an şcolar la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare

de | sept. 10, 2019

Luni, 9 septembrie 2019, prima zi a noului an şcolar, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească cu ocazia deschiderii noului an şcolar la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, care a avut loc la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Din anul 2004, deschiderea noului an şcolar pentru elevii seminarişti din Baia Mare se face în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, care a fost târnosită în anul 2003.

Sfânta Liturghie Arhierească

Soborul slujitor a fost format din Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Pr. Lect. Univ. Dr. Marius Nechita, directorul Seminarului, Pr. Florin Hoban, inspector şcolar pentru religie, Pr. Dr. Claudiu Pop, profesor al Seminarului, Pr. Drd. Claudiu Ciascai, duhovnicul Seminarului.

La încheierea Sfintei Liturghii, a fost oficiat un Polihroniu pentru a cere binecuvântare şi ocrotirea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului şituturor sfinţilor pentru profesorii şi elevii Seminarului şi din toată Episcopia în noul an şcolar.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de o parte a Corului „Angelli” al Seminarului, dirijat de Pr. Dr. Andrei Baboşan şi elevul seminarist Gelu Hotea.

În Catedrală s-au rugat împreună cu soborul profesorii şi elevii seminarişti, părinţii lor, credincioşi din municipiu.

Cuvântul Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin

„Vă îndemn pe părinţii profesori şi pe voi, elevii seminarişti, să fiţi lumină în comunitate şi societate, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Nu trebuie să faceţi ce fac toţi ceilalţi. Puteţi săvăbucuraţi de viaţă în limitele normalului şi firescului şi în limitele îngăduite de şcoala noastră teologică şi de o societate normală, dar trebuie să fiţi lumină şi pildă. Săfiţi fericiţi că aţi ales teologia, pentru că este şcoala de cultură generală cea mai serioasă. Rugăm pe Dumnezeu să vă ocrotească şi să vă dea răbdare ca să vă însuşiţi toate învăţăturile cele bune şi folositoare. Vă preţuim şi vă iubim că sunteţi comoara Bisericii şi a neamului. Mai ales Biserica îşi leagă multe speranţe de frăţiile voastre.”

Apoi, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin i-a felicitat pe tinerii care au participat la ITO Craiova şi au reprezentat cu cinste Episcopia Maramureşului şi Sătmarului prin tot ce au făcut ei acolo, de la portul de o valoare excepţională, la cântecul şi jocul popular, la antrenarea în activităţile din program, precum şi la rugăciuni şi participarea la Sfânta Liturghie.

Mesajul Patriarhului României

Pr. Lect. Univ. Dr. Marius Nechita, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare a citit în faţa celor prezenţi în Catedrală Mesajul pentru toţi elevii, părinţii şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar adresat de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în care se spune, printre altele:

„Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2019 ca An omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari).

Prin această iniţiativă, s-a dorit evidenţierea faptului că satul este spaţiul în care s-au format şi păstrat, de-a lungul timpului, multe dintre valorile spirituale, culturale şi identitare, transmise până în zilele noastre.

Satul românesc nu mai este astăzi ce era cu mai mulţi ani în urmă. În multe sate, locurile natale sunt părăsite de către generaţiile tinere, mulţi elevi provin din familii dezavantajate din punct de vedere economic, accesul la educaţie este limitat, iar solidaritatea dintre oameni este tot mai redusă, sătenii înstrăinându-se de propriul pământ şi de propria lor identitate.

Acolo unde există cooperare strânsă între preot, primar şi învăţător, se creează speranţă mai multă şi comuniune spirituală mai intensă.

Astăzi, atât în mediul rural, cât şi în mediul urban, Familia, Biserica şi Şcoala sunt chemate să ofere copiilor şi tinerilor ajutorul necesar dezvoltării lor atât în plan personal, cât şi comunitar, să cultive libertatea, responsabilitatea şi demnitatea persoanei umane, într-o lume marcată profund de individualism şi secularizare.

Cu prilejul începutului anului şcolar 2019-2020, ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos, „Învăţătorul şi Domnul” (Ioan 13, 13), să lumineze şi să umple de pace şi bucurie sufletele copiilor şi tinerilor, precum şi ale părinţilor, învăţătorilor şi profesorilor care îi ajută pe elevi să fie o binecuvântare pentru poporul român, pentru prezentul şi viitorul României!”

Andrei Fărcaş,

redactor la revista „Graiul Biserici Noastre”

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala din Satu Mare

Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala din Satu Mare

Marţi, 26 decembrie 2023, a doua zi de Crăciun, praznicul Soborul Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în municipiul Satu Mare, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, unde a oficiat Sfânta Liturghie...

Hramul Parohiei Ortodoxe „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare

Hramul Parohiei Ortodoxe „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare

Joi, 30 noiembrie 2023, de sărbătoarea închinată Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Parohia Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din Municipiul Baia Mare,...