Vă propun să cunoaștem azi o femeie care, deși nu e trecută încă în calendarul creștin, a avut o viață plină de credință, dărnicie și iubire. Un adevărat model pentru toate doamnele, soții de conducători, pentru ceea ce numim azi femei de succes, dar și pentru toate soțiile și mamele.
Este vorba despre Doamna Milița Despina sau Despina Elena, soția domnitorului creștin Neagoe Basarab, domn al Țării Românești.
De la început trebuie lămurit faptul că „Despina” nu reprezintă un nume, ci un calificativ atribuit domniţelor sârbe. Îndeobşte, fetele despoţilor sârbi măritate printre străini au fost numite de către cei din preajma lor „despina”, prin schimbarea apelativului în nume propriu. Numele de botez al soției domnitorului Neagoe Basarab este Elena. Acest nume se găseşte pe un epitrahil dăruit Mănăstirii Xenofont de la Athos de către Doamna Despina cu ocazia căsătoriei ei.
Despre copilăria sau adolescența Elenei nu știm foarte multe, dar este consemnat faptul că era descendentă a familiei imperiale bizantine Cantacuzino, fiica lui Iovan Brancovič, din familia despoţilor sârbi, nepoata mitropolitului Maxim Brancovič şi soră vitregă cu soţia lui Petru Rareş. Așadar, educația primită era una aleasă, iar faptul că unchiul său era mitropolit, ne face să credem că era și o creștină practicantă iar faptele ei de mai târziu ne vor confirma acest lucru. Familia Brancovici, în care era născută, se înrudea cu mai toate familii aristocratice şi domnitoare din sud-estul Europei, așa că s-a îngrijit să-şi educe copii cât mai bine. Astfel, Despina Elena, alături de bunele maniere impuse unei aristocrate, a dobândit şi o cultură deosebită, care reiese din corespondenţa ei, dar și din daniile în cărţi făcute mănăstirilor la care a fost ctitor.
În anul 1502 Iovan Brancovici moare iar văduva lui, Elena, s-a căsătorit cu Iovanis Berislav, declarându-se singura moştenitoare a averii. În aceste condiţii, în anul 1504, Mitropolitul Maxim Brancovici a fost silit să plece din Serbia către Ţara Românească, luându-le cu el pe mama sa, Anghelina şi pe cele două nepoate. Refugiu au găsit la curtea domnească a lui Radu cel Mare din Târgovişte.
Aici, Despina îl cunoaște pe postelnicul Neagoe, rudă cu marii boieri Craioveşti, pe care îl cucerește cu personalitatea sa viguroasă, cu vasta cultură dar și cu frumusețea. Iată cum descrie istoricul Nicolae Iorga nunta şi căsnicia celor două mari personalităţi ale lumii medievale româneşti: „Neagoe Basarab, domnul Ţării Româneşti, luă, desigur după suirea sa pe tron, pe acea Despina sau Miliţa, care e unul din cele mai curate chipuri de doamne române. Foarte evlavioasă, iubind ca şi Neagoe clădirile, juvaerele și cărţile preţioase.”
Viaţa împreună a acestor doi soţi, care s-au înţeles şi s-au iubit, a fost închinată Bisericii şi artei. Au avut împreună şase copii, Ion, Petre şi Anghelina, morţi încă de mici și Teodosie, Ruxandra şi Stana. Educaţia copiilor a fost una dintre preocupările de bază ale femeilor din Ţara Românească în secolul al XVI-lea. Bună soţie şi duioasă mamă, Nicolae Iorga considera că „Despina lui Neagoe a dat o creştere bună şi băieţilor şi fetelor”. La aceasta a venit să completeze educaţia „coconilor” domneşti un adevărat manual de pedagogie, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”.
În cei nouă ani cât au viețuit împreună Neagoe Basarab și Doamna Despina au desfășurat o activitate culturală vastă, ctitorind biserici şi donând, nu doar în Ţara Românească, ci şi în Serbia, la Constantinopol sau către mănăstirile de pe Muntele Athos. Au strâns împreună o colecţie impresionantă de obiecte religioase de mare preţ. Au ctitorit împreună bisericile Sf. Gheorghe a Mitropoliei din Târgovişte (finalizată de Radu Paisie), schitul Ostrov din Călimăneşti, au sprijinit zugrăvirea sau refacerea mănăstirilor Dealul şi Glavacioc, Biserica Mare din Snagov şi cea din Tismana, înzestrându-le cu frumoase şi costisitoare obiecte de cult. Cea mai importantă ctitorie a fost biserica mănăstirii de la Curtea de Argeş, pentru construcţia căreia, spune tradiţia, doamna a făcut un mare sacrificiu financiar: vânzarea bijuteriilor moştenite de la familia sa din Serbia.
După moartea lui Neagoie, la 15 septembrie 1521, a fost ales domn fiul său Teodosie care avea doar 16 ani. El a domnit sub îndrumarea unchiului dinspre tată, Preda Craiovescu, şi a mamei sale Despina Doamna. Ridicat, împreună cu visteria ţării, de Mehmed Bei în decembrie 1521, Teodosie a murit undeva în Imperiul Otoman, la începutul anului următor.
După trecerea prematură la cele veşnice a fiului său, Despina a comandat o icoană în care este reprezentată Maica Domnului purtând pe braţe trupul Mântuitorului coborât de pe Cruce. În partea stângă a icoanei, în depărtare, „Despina făcu să se zugrăvească însăşi cernita sa fiinţă, purtând pe braţe copilul încoronat care nu mai era acuma printre cei vii„, spune Dinu C. Giurescu.
Despina Miliţa, împreună cu cele două fete, s-a refugiat în Transilvania, la Sibiu, punându-se sub protecţia regelui Ungariei, Ludovic II. Cele două fete au fost căsătorite cu domnii Ţării Româneşti şi Moldovei, Radu de la Afumaţi şi Ştefăniţă. Cei doi gineri au murit iar fetele rămase văduve s-au întors lângă mama lor. Stana s-a călugărit şi a murit în 1530, iar Ruxandra a fost căsătorită cu noul domn al Ţării Româneşti, Radu Paisie. Suferind după pierderea tuturor celor dragi, Doamna s-a călugărit la schitul Ostrov, primul schit de călugăriţe muntean, luând numele monahal de maica Platonida.
A fost înmormântată în biserica mănăstirii Curtea de Argeş.
