Despre duhul grijii de multe | Rugăciunea Sf. Efrem Sirul, explicată de Mitropolitul Andrei

Sfântul Efrem Sirul, în tradiționala rugăciune din Postul Mare, ne învață că în spatele fiecărei patimi stă un drac. Și dorim din tot sufletul ca în această perioadă să ne putem exorciza de duhurile necurate și să cultivăm virtuțile. Dacă un duh necurat stă în spatele fiecărei patimi, în spatele fiecărei virtuți stă un înger luminat. Vă readuc aminte că acest om a lui Dumnezeu, de a cărui rugăciune ne folosim în Postul Mare, s-a născut în anul 306 la Nisibe și a murit în 379 la Edessa. El l-a biruit pe cel rău și, din experiența vieții sale, ne-a lăsat nouă această rugăciune, pe care, în perioada Postului Mare, în fiecare duminică o medităm cerere după cerere. În duminica trecută ne-am oprit la prima cerere: Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei nu mi-l da mie. Atât pe tărâm duhovnicesc cât și pe tărâm social, hărnicia este o mare virtute. Trebuie să ne lucrăm mântuirea sufletului nostru cu cutremur. Pomeneam atunci si de o apoftegmă dintre cele spuse în versuri de Vasile Militaru, și zicea acea apoftegmă sau maximă: Adevărul despre lene, mi l-a spus a mea bunică/ Omul este ca și apa, dacă stă prea mult se strică. Omul care nu are preocupări duhovnicești, omul care nu are preocupări sociale, până la urmă se prăbușește, pentru că în timpul liber ce-i rămâne, diavolul îi dă sugestii și face fapte reprobabile.

De patru duhuri necurate dorea Sfântul Efrem și dorim și noi să ne scăpăm în Postul Mare. Azi ne vom opri la al doilea – duhul grijii de multe.

Oamenii sunt preocupați de multe lucruri. Din nefericire, ajung sa fie tributari, să fie stăpâniți de preocupările lor. Ori Dascălul desăvârșit, Domnul Iisus Hristos, este categoric: nu poți sluji și lui Dumnezeu și lui mamona. Grija de multe, legătura puternică, absolută, cu cele materiale, te îndepărtează de Dumnezeu, te îndepărtează de semenul tău, ba chiar și de tine însuți. De aceea se ruga Sfântul Efrem lui Dumnezeu: Doamne și stăpânul vieții mele duhul grijii de multe nu mi-l da mie. În Evanghelia după Matei, în Predica de pe Munte, Domnul Iisus Hristos ne învață de ce este periculoasă această grijă de multe. În capitolul șase, începând cu versetul douăzeci și patru, zice așa: Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.

Aceasta este învățătura Domnului Iisus Hristos. Nu tragem de aici concluzia că nu ar trebui să muncim să avem grijă de pâinea cea de toate zilele, ci să nu fim covârșiți de grija zilei, să nu fim covârșiți de bunurile materiale, de alergătura după bunurile materiale. Sfântul Iacov, în epistola sa, a constatat că unii sunt robiți totalmente de bunurile materiale. Au multe griji și cred că ei vor pune la cale întreaga lume nerealizând că mâine s-ar putea să nu mai fie. Și iată ce spune Sfântul Iacov în capitolul patru, versetele 13-15: Veniţi acum cei care ziceţi: Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an şi vom face negoţ şi vom câştiga, Voi, care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine, că ce este viaţa voastră? Abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere. În loc ca voi să ziceţi: Dacă Domnul voieşte, vom trăi şi vom face aceasta sau aceea. Încă din Legea Veche oamenii înțelepți ai lui Dumnezeu realizau că grija de multe te înstrăinează și de preocupările spirituale, te îndepărtează și de semenii tăi, ba te îndepărtează și de tine însuți. Înțeleptul Isus fiul lui Sirah, în capitolul 31 al cărții sale zice așa: Privegherea celui bogat topeşte trupul lui şi grija îi strică somnul. Grija privegherii goneşte aţipirea şi ca o boală grea alungă somnul. Aceasta este realitatea. Nu numai Sfânta Scriptură, dar și literatura noastră clasică ne învață că nu trebuie să fim robiți de multe, să avem în sufletul nostru duhul grijii de multe. Și una dintre lecturile pe care vi le pun la suflet, probabil că și școala le-o cere tinerilor noștri să o citească, este „Moara cu noroc” a lui Ioan Slavici. Rezumatul ei este acesta: liniștea colibei tale te face fericit[1]. Având griji multe, adunând multe lucruri, până la urmă te poți prăbuși și s-a dus toată tihna și toată liniștea ta.

Vă voi da două exemple din pateric din care reiese faptul că grija de multe ne înstrăinează de Dumnezeu, ne înstrăinează de semenii noștri și ne înstrăinează chiar și de noi înșine.

A povestit avva Daniil, preotul Schitului, zicând: când eram mai tânăr am venit la Tebaida şi m-am pogorât la un oraş să-mi vând lucrul mâinilor mele. Şi era acolo un om cu numele Evloghie, cu meşteşugul săpător de piatră, care din tânără vârstă această lucrare avea: din lucrul mâinilor sale, în fiecare zi ce dobândea, cheltuia şi până seara petrecea postind, iar seara ieşea în oraş şi pe străinii ce se aflau îi aducea la casa sa şi picioarele lor cu mâinile sale le spăla, că nu avea pe altcineva împreună cu el. Şi după putere îi hrănea, iar din bucăţelele ce prisoseau, cu unele îşi mângâia nevoia firii, iar altele le arunca la câinii satului, căci până şi la aceştia îşi arăta omul milostivirea. Deci, acesta şi pe mine de multe ori, primindu-mă în gazdă împreună şi cu alţi fraţi, m-a făcut a mă minuna foarte de fapta bună a lui, că mă înspăimânta milostivirea şi iubirea de oameni a lui şi blândeţea şi smerenia cugetului. Şi întorcându-mă la Schit şi aşezându-mă în chilie, în trei săptămâni m-am dat pe sine-mi la postire, rugându-mă lui Dumnezeu să-i dea mai mult de cheltuială, ca să poată să facă bine şi altora, mai multora.

 Deci, din postire lipsindu-mi puterea, zăceam mai mort şi adormind am văzut pe unul cucernic la chip stând înaintea mea şi zicându-mi: Daniile ce ai? Şi i-am zis lui: cuvânt am dat lui Hristos să nu gust pâine, până ce mă va auzi pe mine pentru Evloghie pietrarul, ca să-i dea lui blagoslovenie, să facă bine mai multora. Iar el a zis: nu, că se va vătăma, iar acum bine se află; iar de voieşti să-i dai lui, pune-te chezaş pentru sufletul lui că se va mântui întru mai multe şi eu îi voi da lui. Iar eu iarăşi am zis: mai mult Doamne dă-i lui, ca toţi printr-însul să slăvească numele Tău cel sfânt. Răspuns-a acela: am zis ţie, că acum bine se află. Iar eu am zis către el: din mâinile mele cere sufletul lui! Deci, mi s-a părut îndată, că m-am aflat la Sfânta Înviere şi-am văzut un copil şezând pe sfânta piatră, iar pe Evloghie de-a dreapta lui stând şi căutând către mine copilul, a zis către cei ce erau de faţă: acesta este cel ce s-a pus chezaş pentru Evloghie? Iar ei au răspuns: aşa, cu adevărat, stăpâne! Şi iarăşi a zis copilul: spuneţi-i lui, că am să cer chezăşia. Iar eu am zis: aşa, stăpâne, de la mine cere-o aceasta, numai dă-i lui! Şi văd că îi toarnă în sânul lui bani mulţi. Şi pe cât aceia turnau, pe atât sânul lui Evloghie primea. Deci deşteptându-mă eu, am cunoscut că mi s-a ascultat rugăciunea şi am proslăvit pe Dumnezeu.

 Iar Evloghie ieşind la lucrul său şi lovind în piatră, aude un sunet deşert şi săpând găseşte o peşteră plină de bani şi spăimântându-se, socotea întru sine: ce voi face? De-i voi lua pe aceştia la oraş, va auzi dregătorul şi vine de îi ia şi eu mă primejduiesc. Ci mai vârtos mă voi duce la o ţară afară, unde nimeni nu mă cunoaşte. Şi tocmind dobitoace ca şi cum ar fi avut de cărat pietre, a cărat banii la râu şi punându-i în corabie, s-a dus la Bizanţ. Şi împărăţea Iustin bătrânul şi a dat bani mulţi împăratului şi celor mai mari ai lui şi întru puţină vreme s-a făcut eparh al pretorilor şi a cumpărat casă mare, care şi până acum se zice a egipteanului. Şi trecând doi ani, eu neştiind nimic de cele ce se făcuseră, am văzut în vis că m-am aflat la Sfânta Înviere şi pe copil iarăşi l-am văzut, şezând pe sfânta piatră. Şi aducându-mi aminte de Evloghie, am zis întru sine-mi: oare unde este Evloghie? Şi după puţin timp îl văd pe acesta, târât de un arap, afară de la faţa copilului. Şi deşteptându-mă, am cunoscut ce însemnează vedenia şi am zis în sine-mi: vai, mie păcătosului, că am pierdut sufletul meu! Şi sculându-mă, m-am dus la oraş, ca pentru a vinde lucrul mâinilor mele şi aşteptând să aflu pe Evloghie, s-a făcut seară adâncă şi nimeni nu s-a îndemnat să mă ia în gazdă. Deci mă scol şi întreb pe o bătrână şi îi zic ei: bunico, dă-mi trei paximazi (pesmeţi) să mănânc, că nu am mâncat astăzi. Iar ea ducându-se, mi-a adus puţină fiertură şi mi-a pus înainte şi şezând aproape, a început să-mi vorbească, grăind cuvinte de folos: avvă, nu ştii că eşti tânăr şi nu trebuia să vii în oraş. Au nu ştii că schima cea călugărească cere linişte. Şi altele oarecare? Şi am zis ei: ce porunceşti dar să fac, căci lucrul mâinilor mele am venit să vând? Iar ea mi-a zis: măcar de îţi vinzi lucrul mâinilor tale, dar nu zăbovi aşa în oraş; dacă voieşti să fii călugăr, du-te la Schit!

 Şi i-am zis ei: nu este aici în oraşul acesta vreun om temător de Dumnezeu, ca să adune pe străini? Şi mi-a zis: o, ce ai grăit, avvo? Am avut aici pe un pietrar oarecare şi multe bunătăţi făcea la străini. Şi văzând Dumnezeu lucrurile lui, i-a dat lui dar. Şi este, precum aud patrician astăzi. Iar eu acestea auzind, am zis întru sine-mi: eu am făcut uciderea aceasta. Şi îndată intrând într-o corabie, m-am dus la Bizanţ şi întrebând şi găsind casa lui Evloghie, şedeam lângă poartă, vrând să-l văd pe el, când va ieşi. Şi deci trecând puţin, îl văd îndată pe el cu fală şi înconjurat de oameni mulţi şi am zis către el: miluieşte-mă, am să-ţi grăiesc oarşece deosebi! Iar el nu a luat aminte, ci şi cei ce mergeau înainte au dat în mine şi alergam mai înainte şi iarăşi strigam şi cei de pe urmă iarăşi au dat în mine. Şi aceasta în patru săptămâni făcând, nu am putut să vorbesc cu el. Iar mai pe urmă strigând eu iarăşi, a alergat unul din slujitorii lui cu un băţ şi atâta m-a bătut cu dânsul, cât m-a lăsat mai mort. Apoi, după multă vreme, puţin întărindu-mă, am zis întru sine-mi: să mergem la Schit şi de va voi Dumnezeu, va mântui şi pe Evloghie! Şi m-am pogorât la mare şi aflând o corabie alexandrinească pornind îndată, m-am suit într-însa şi de scârbă şi de bătăi am adormit. Şi mă văd pe mine iarăşi la Sfânta Înviere şi pe copilul acela asemenea iarăşi şezând şi căutând la mine cu îngrozire şi zicând: nu vei merge, ci vei plini chezăşia. Iar eu, de frică, nici a deschide gura nu am putut.

 Şi porunceşte la doi din cei ce stau înaintea lui şi luându-mă m-au legat cu mâinile înapoi şi m-au spânzurat cu capul în jos, zicându-mi: să nu te pui chezaş peste puterea ta şi să nu grăieşti împotriva lui Dumnezeu. Iar eu de mâhnire şi de nevoie, nu am răspuns nimic. Deci, aşa fiind eu spânzurat, s-a făcut glas zicând: iese Augusta (adică Împărăteasa) şi văzând-o, am luat îndrăzneală şi am strigat: miluieşte-mă, stăpâna lumii! Iar ea întorcându-se către mine, a zis: ce voieşti? Am zis: pentru chezăşia lui Evloghie sunt spânzurat. Şi mi-a zis mie: eu mă voi ruga pentru tine. Şi am văzut că s-a dus şi a sărutat picioarele copilului şi mi-a zis copilul: să nu mai faci lucrul acesta. Iar eu de frică fiind cuprins, am zis: nu stăpâne, iartă-mă! Şi a poruncit şi m-au slobozit şi mi-a zis: mergi la chilia ta. Vezi încă şi cum voi aduce pe Evloghie la rânduiala cea dintâi. Deci deşteptându-mă, m-am bucurat cu bucurie mare că m-am izbăvit de această chezăşie. Şi înotând cu corabia, am venit la Schit, mulţumind lui Dumnezeu. Iar după trei zile aud că a murit Iustin împăratul şi s-a făcut împărat Iustinian. Apoi după puţin timp m-am înştiinţat că s-au sculat asupra împăratului, patru oarecare din cei mari, între care unul a fost şi Evloghie. Şi cei trei prinzându-se, li s-au tăiat capetele, iar Evloghie a fugit noaptea. Şi a poruncit împăratul ca ori unde se va afla, să se omoare şi el.

 Deci, întrebând pentru dânsul cu osârdie, m-am înştiinţat că s-a întors la locul său iarăşi şi s-a apucat de pietrărie, nearătând către nimeni că el este cel ce se făcuse patrician (boier) în Constantinopol, ci alt egiptean a fost acela, iar el încredinţa că întru atâţia ani a fost la Sfintele Locuri. Deci m-am pogorât iarăşi la acel oraş, ca să mă înştiinţez cele pentru dânsul mai cu deadinsul. Şi făcându-se seară, iată Evloghie a venit chemând pe străini la găzduire. Şi văzându-l, am suspinat şi lăcrimând, am zis către Dumnezeu: cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut! Cu adevărat, Tu, Doamne, faci săraci şi îmbogăţeşti, smereşti şi înalţi şi judecăţile Tale sunt nenumărate! Şi luându-mă şi pe mine împreună cu alţi săraci, ne-am dus la casa sa şi spălându-ne picioarele, ne-a pus masa. Şi după ce am mâncat noi, luându-l deosebi, i-am zis lui: cum te afli, avvo Evloghie? Iar el a zis: roagă-te pentru mine, avvo, că sunt sărac, neavând în mâini nimic! Iar eu am zis către el: o, de nu ai fi avut nici acestea pe care le ai! Iar el a zis: pentru ce, avvo? Au te-am smintit cu ceva cândva? Atunci i-am povestit lui toate cele ce s-au făcut. Şi plângând deajuns, a zis: roagă-te, avvo, ca să trimită Dumnezeu cele de trebuinţă şi de acum să mă îndreptez! Iar eu am zis: cu adevărat, fiule, să nu nădăjduieşti să ţi se încredinţeze altceva de la Hristos, cât vei fi în lumea aceasta, afară de plata ostenelii acesteia. Şi urându-i cele bune, m-am întors şi a rămas Evloghie aşa, săpând la pietre şi primind pe străini până la sfârşitul vieţii sale şi de o sută de ani făcându-se, nu s-a lăsat de această lucrare ci îi da Dumnezeu lui putere, până când a plinit călătoria vieţii acesteia[2].

Creștinii noștri, care au familie, necesarul pentru ei și pentru familie trebuie să și-l câștige. Dar încă o dată, grija de multe și obsesia de cele materiale ne înstrăinează și de Dumnezeu, așa cum l-a înstrăinat averea pe Evloghie de semenii lui pentru că atunci când a ajuns bogat nu i-a mai primit pe săraci și s-a înstrăinat și de el însuși. De aceea spunea alt bătrân al patericului: Zis-a un bătrân: nu se cade călugărului a se griji de pometuri dese, sau de izvoare bine curgătoare, sau de grădini având toate verdețurile, sau de case împodobite. Să nu fie precupeț, nici să-și îndeletnicească mintea sa în turme de oi și cirezi de boi. Mai vârtos să aibă viața cea cu tăcere îngerească și neîncetată cuvântare de mărire și mulțumită lui Dumnezeu. Calea vieții acesteia să fie streină și depărtată de toată dragostea cea trupească. Iar de se va slăvi și se va lipi de lucrurile cele trupești, nu poate fi drag lui Dumnezeu, nici poate să scape de defăimările oamenilor, că-l cheamă gândul pentru moșii, pentru răzoare, pentru hotare, pentru case împodobite, pentru grădini, pentru stăpâniri și pentru toate ca acestea se tulbură, făcându-se rob turmelor și se îngrijește pentru lipsuri de grădini, de vii și poftește a și le câștiga. Așa totdeauna se tulbură de multe gâlcevi și certuri cel de-a pururea pe stăpân a-l chema în ajutor, să-și împlinească voia. Și, ce folos este din aceasta călugărului celui ce s-a lepădat de lume însă iar se încurca cu lucrurile lumești? Precum zice apostolul: nimeni ostaș fiind, nu se leagă cu lucrurile lumești, ca să fie plăcut voievodului. Să lăsăm, dar, de acum răul nărav al iubirii de argint și toate cele ce îneacă mintea noastră și o prăpădește și cele ce pogoară sufletul nostru în fundul iadului, să dezlegăm sarcina păcatelor, că astfel și mintea noastră, ca un cârmaci ce se învață cu gândurile, să poată ajunge cu bună tăcere la liman[3]. Amin


[1] Ioan Slavici, Scrieri esențiale, vol. II, ed. Fortuna, București, 2009, p. 416.

[2] Patericul, Alba Iulia, Episcopia Ortodoxă Română, 1990, p. 56.

[3] Ibidem, p. 246.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/ips-andrei/" target="_self">Mitropolitul Andrei</a>

Mitropolitul Andrei

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Mai multe din Catehetica
Despre cimitir în învățătura ortodoxă

Despre cimitir în învățătura ortodoxă

Chiar dacă trupurilor noastre vor învia, să nu uităm că pentru inițierea acestui proces trebuie ca mai întâi să fi murit. Gândul la înviere ne face, așa cum spuneam în rândurile anterioare, să privim viața și moarte cu alți ochi. Faptul că Hristos a înviat, că S-a...

Despre înviere în învățătura ortodoxă

Despre înviere în învățătura ortodoxă

Ce poate fi mai greu decât să crezi că omul va învia! Cine a înviat? Nimeni, se vor grăbi unii să spună. Și pe timpul Mântuitorului era o categorie socială și religioasă care susținea că omul nu mai învie, deși informații cu privire la această realitate avem încă din...

Despre moarte în învățătura ortodoxă

Despre moarte în învățătura ortodoxă

Nimic nu pare mai rece, mai înfricoșător, mai tainic decât moartea. Dacă în cateheza precedentă am atins câteva idei despre viață, despre rostul nostru pe pământ, în aceste pagini vom avea în atenție pragul ce trebuie trecut înainte de a vedea viața cea adevărată. Ce...

Despre viață în învățătura ortodoxă

Despre viață în învățătura ortodoxă

Creștinii recunosc în unanimitate că lumea este opera unui Dumnezeu atotputernic și iubitor. Nimic din ceea ce vedem, simțim, pipăim, auzim, nimic din ceea ce există sub soare nu ar fi dacă Dumnezeu nu ar fi Creatorul absolut. Cosmosul, cele văzute și cele nevăzute, i...