Primul duh necurat este cel al trândăviei, al lenevirii. Dorim să scăpăm de lenea duhovnicească, dar nu numai; de lene, în general, pentru că lenea este o patimă. Sfântul Apostol Pavel le-a scris tesalonicenilor în a doua epistolă, în capitolul trei, un lucru care este valabil și pentru noi: Căci şi când ne aflam la voi, v-am dat porunca aceasta: dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce. Pentru că auzim că unii de la voi umblă fără rânduială, nelucrând nimic, ci iscodind. Dar unora ca aceştia le poruncim şi-i rugăm, în Domnul Iisus Hristos, ca să muncească în linişte şi să-şi mănânce pâinea lor.

Este foarte cunoscut numele poetului Vasile Militaru, poet creștin care a murit în temniță pentru că nu a fost iubit de comuniști. El a scris multe versuri cu caracter duhovnicesc, și o strofă din poezioarele lui zice așa: Adevărul despre lene, mi l-a spus a mea bunică/ Omul este ca și apa, dacă stă prea mult se strică[1]. În general, păcatele oribile, păcatele urâte, le comit oamenii care nu lucrează nici pe tărâm duhovnicesc, nici pe cel material. Omul care e preocupat de lucruri frumoase nu are vreme de păcate. De aceea înțeleptul Solomon, în Cartea Pildelor, în capitolul șase, de la versetul șase, ne învață acest lucru: Du-te, leneşule, la furnică şi vezi munca ei şi prinde minte! Ea, care nu are nici mai-mare peste ea, nici îndrumător, nici sfătuitor, îşi pregăteşte de cu vară hrana ei şi îşi strânge la seceriş mâncare. Sau mergi la albină şi vezi cât e de harnică şi ce lucrare iscusită săvârşeşte. Munca ei o folosesc spre sănătate şi regii şi oamenii de rând. Ea e iubită şi lăudată de toţi, deşi e slabă în putere, dar e minunată cu iscusinţa. Până când, leneşule, vei mai sta culcat? Când te vei scula din somnul tău? Puţin somn, încă puţină aţipire, puţin să mai stau în pat cu mâinile încrucişate! Iată vine sărăcia ca un trecător şi nevoia te prinde ca un tâlhar. Dar dacă nu vei lenevi, atunci va veni secerişul tău ca un izvor, iar lipsa va fi departe de tine. Acesta este adevărul: e necesară munca atât pe tărâm duhovnicesc, cât și pe tărâm social.

Părintele Paisie Aghioritul constata că în general lumea e moleșită. Spunea mai mult, noi, creștinii care ne punem problema, trebuie să devenim exemple de activism pentru ceilalți oameni. El îi împarte pe oameni în trei categorii: elevii și studenții ar vrea să ia note mari fără să învețe, oamenii maturi ar vrea să câștige mult fără să muncească și toți creștinii să ajungă în rai fără să se roage, fără să facă fapte bune, fără să facă milostenie, fără să se nevoiască. Aceste trei lucruri sunt absolut imposibile[2].

Duhul trândăviei sau duhul lenevirii, Îl rugăm pe Dumnezeu să îl izgonească de la noi. Și aceasta o facem folosindu-ne de rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, specifică Postului Mare.

[1] Vasile Militaru, Șoaptele îngerilor și Poemele nemuririi, ed. Lumină din lumină, București, 1995, p. 83.

[2] Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și cu dragoste pentru omul contemporan, Chilia Bunei-Vestiri, Schitul Lacu, Sf. Munte Athos, 2000, p. 220.