Despre ia românească, în Parohia „Nașterea Domnului”

de | dec. 20, 2016

La Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de preoții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, marți, 20 decembrie 2016, în cadrul manifestărilor dedicate hramului parohiei, a avut loc un eveniment dedicat iei românești. Poate că nu este o perioadă mai potrivită pentru a discuta despre acest element important și definitoriu al costumului popular românesc decât aceasta dinaintea Crăciunului.

În cadrul acestei activități, elevii clasei a VIII-a B de la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca (dir. prof. Eugenia Marcu și Mirela Nicoară) au venit la biserică însoțiți de d-na Daniela Necula, profesor de religie și de d-na Stela Timar, profesor de chimie care le-a dezvălui tinerilor câteva din tainele acestui simbol al spiritului autohnton, care deapănă de-a lungul timpului istoria și povestea poporului nostru, ia românească. Tema întâlnirii a fost ”Ia românească, o marcă românească”, dorind să evidențieze autenticitatea, unicitatea acesteia și faptul că ia este un element esențial al identității naționale și al spiritualității noastre, cel mai important element care definește viața satului românesc cu care oricând ne putem mândri.

Invitata noastră a încercat să descifreze mesajul strămoșesc pe care-l poartă ia, mesaj pe care suntem datori să-l știm, să-l descifrăm și să-l păstrăm. ”Fiecare ie poartă cu ea propriul ei mesaj întipărit prin măiestria celei care a purtat acul cu aţă. Femeia este cea care coase ia cu sufletul ei nemuritor, cu multă măiestrie şi pricepere. Fiecare împunsătură de ac trece prin zâmbetul, prin lacrima şi dragostea ei”, a spus Roxana Apopei.

Elevii au aflat lucruri interesante despre diferențerea modelelor cusăturilor și a culorilor de pe ie în funcție de zona etnografică, de localizarea geografică, de vârstă. De aici, se poate concluziona că veșmintele strămoșilor noștri au fost lucrate nu numai cu măiestrie și migală, dar au fost lucrate cu sufletul pentru că se regăsește acolo toată gingășia și iubirea pentru tot ce-i înconjoară: munți, dealuri, ape, câmpii, păduri, cer și pământ, stilizate în forme geometrice de o mare profunzime. Toate dansează în mod tainic pe ii, și mai ales, pentru că modelele erau cusute în taină de fetele tinere pentru a fi unice și a defini practic o persoană, cea care o va purta. Cele trei părți care dau particularitate iei se află pe mânecă: altița, elementul caracteristic, definitoriu și unic, cusătura din partea de sus a mânecii, încrețul și râurii. Altița reprezenta, pe vremuri o ”marcă” pentru o familie, fiind modele care se transmiteau din generație în generație, de la mamă la fiică ca un blazon. Ea reprezintă cerul, iar încrețul pământul, cuprinzând elemente din natură caracteristice teritoriului respectiv; pământul e legănat de bunăvoința Celui de Sus la care aspirăm prin ie, le-a spus elvilor invitata noastră, ne-a transmis din Parohia Nașterea Domnului, Asanică Marilena.

Această întâlnire a fost rodnică pentru că elevii au aflat lucruri interesante despre acest element vestimentar pe care astăzi îl purtăm mai rar, dar care parcă are și mai mare strălucire, ca orice nestemată pe care n-o afectează trecerea timpului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate. Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul...

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop și Mitropolit Andrei, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Dumbrăveni, județul Bistrița Năsăud a organizat Tabăra de vară intitulată "Vacanță în pridvorul Bisericii". 70 de copii și tineri din...

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Parohia Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli” Ocna Dej I, în parteneriat cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat în perioada 1 și 2 august două ,,Zile de poveste” pentru copiii din comunitatea ocneană. Activitățile desfășurate au fost destinate copiilor cu...