Despre incinerare în învățătura ortodoxă

Așa cum am observat în cateheza anterioară, creștinului ortodox nu-i este indiferent unde și cum este așezat trupul lipsit de viață. Cimitirul nu este un semn al morții, nu are sensul de necropolă (tradus mot a mot, orașul morților) ci un loc al adormirii în orizontul învierii de obște. Creștinul nu trece în neființă, expresie ce exprimă un serios analfabetism religios, ci în veșnicie, în viața fără de moarte. Trupul, în viziunea ortodoxă, trebuie cinstit și prețuit căci e opera lui Dumnezeu, iar noi suntem oameni (în sens literal) doar în măsura în care păstrăm această unitatea trup și suflet. E adevărat că pe lângă metoda de îngropare în cimitir, în pământ, în peșteri sau în stâncă, omenirea a cunoscut și ritualul de incinerare. Pentru creștini, dar mai ales pentru cei ortodocși, incinerarea, pe care o vom trata în rândurile ce urmează, nu a fost acceptată și acceptabilă.

Este incinerarea un ritual ce respectă demnitatea umană? Ce texte din Sfânta Scriptură pot valida incinerarea ca metodă acceptabilă de înmormântare?

Când vorbim despre incinerare prima întrebare se referă la demnitatea umană; la dreptul omului de a urma calea firească pentru care Dumnezeu l-a creat. Trupul este socotit templu unde sălășluiește Duhului Sfânt (1 Cor. 3, 16), iar această valorizare este semnul suprem al respectării demnității umane, ceea ce face inacceptabilă incinerarea. Apoi, trebuie să spunem că din punct de vedere biblic, incinerarea nu se susține. În cartea Genezei, în testamentul post-cădere dat de Dumnezeu lui Adam, i se spune: „În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care ești luat; căci pământ ești și în pământ te vei întoarce”(Facere 3, 19). Textul este poruncă și profeție în același timp. Fiind poruncă se pare că Dumnezeu dă omului șansa de a se redresa prin ascultare, a doua ascultare, iar profetic prin faptul că de aici înainte cursul omului va fi naștere, viață, moarte, pământ. Cine se va abate de la această cale va rămâne în neascultare față de Dumnezeu. Din pământ, la vremea cuvenită va renaște asemeni bobului de grâu.

Ritualul incinerării, așa cum spuneam mai sus, nu a fost specific poporului evreu, ci doar păgânilor. În poporul evreu se recurgea la practica mistuirii trupului doar ca pedeapsă. În acest sens avem evenimentele descrise în Iosua, unde Acan a încălcat porunca dată de Dumnezeu: „Iar omul care se va dovedi că a furat lucru dat spre nimicire, să se ardă cu foc și el și toate câte are, pentru că a călcat legământul Domnului și a făcut fărădelege în Israel”; 25 Și a zis Iosua: „Pentru că tu ai adus asupra noastră tulburare, să aducă și Domnul necaz asupra ta în ziua aceasta!” și toți Israeliții i-au ucis cu pietre și, după ce i-au ucis cu pietre, i-au ars cu foc”( Iosua 7, 15 ș.u). Focul distrugea orice urmă a obiectelor sau persoanelor socotite necurate. Această idee a rămas prezentă și în Creștinism.

La episodul din Iosua putem să-l adăugăm pe cel din cartea  Judecătorilor. După ce Samson s-a răzbunat pe filisteni și le-a aprins holdele, aceștia au căutat răspuns, după cum este relatat în Scriptură, și responsabili: „Și ziceau Filistenii: „Cine oare a făcut aceasta?” Şi li s-a spus: „Samson, ginerele Timneanului, căci acesta i-a luat femeia şi a dat-o după un prieten al lui”. Atunci Filistenii s-au dus şi au ars-o cu foc şi pe ea şi casa tatălui ei.”(Judecători 15,6). Ideea de nimicire, de distrugere, de ștergere a neamului prin foc este evidentă.

Creștinii aveau conștiința faptului că a fi aruncat în foc, a ți se da foc, ar avea sensul clar de a ți se șterge urma, a i se refuza dreptul la memorie al acelei persoane, de a-i stârpi neamul, de a desconsidera trupul.

În zilele noastre nu toți creștinii sunt împotriva incinerării. Romano-Catolicii și marea majoritate a protestanților o susțin ca pe o metodă alternativă la înhumare. Nu cred că ne sunt străine scenele din peliculele americane când urmașii se întorc acasă cu unul din părinți sau cu persoana dragă într-o urnă, rămășițele fiind doar cenușa ce a rămas ca amintire. În lagărele naziste și comuniste au fost alese două metode de înmormântare, crematoriile și gropile comune, ambele dezumanizante. Dreptul la moarte creștinească[1] este la fel ca dreptul la viață, ca dreptul de a fi educat, ca dreptul de fi liber. Trupul nu este un butuc de lemn ce trebuie aruncat în foc, ci este templul lui Dumnezeu unde sălășluiește Duhul Sfânt. Dreptul de a fi sfânt stă în firea omului iar sfințenia cuprinde trupul și sufletul. De trupul nostru nu dispunem nici noi, nici cei de lângă noi, e darul lui Dumnezeu, e făurit de El și se va întoarce la El așa cum a decis, adică printr-o descompunere treptată în pământul din care a fost luat.

Tema incinerării a fost reluată în ultimii ani pe canalele media din România, iar unii oameni cu prezență antreprenorială au simțit că secularizarea puternică venită pe fondul unei educații atee va oferi o nișă importantă pentru un astfel de business. Prin urmare s-au gândit să ofere ca alternativă la înhumare, incinerarea. Una dintre cel mai vehemente poziții față de subiect, atunci când s-a pus problema autorizării în Cluj-Napoca a unui incinerator, a avut-o Mitropolitul Andrei Andreicuț: „S-a încercat, din motive ideologice, introducerea incinerării în Uniunea Sovietică, regimul ateu de acolo, vrând să sublinieze faptul că, odată cu moartea, totul s-a terminat, inclusiv rămășitele pământești trebuie făcute să dispară. Biserica Creștină, în general, și cea Ortodoxă, în special, n-au fost de acord niciodată cu incinerarea defuncților. Biserica Ortodoxă a și interzis oficierea ceremoniei religioase pentru persoanele care sunt incinerate. Dacă e să mergem pe firul istoriei, vom spune că Biserica Ortodoxă Română a luat poziție în mai multe rânduri împotriva incinerării. Pravila de la Govora, care apărea în anul 1641, spunea în glava 378: „Să nu se ardă trupurile!”[2]

Rațiunea pentru care nu acceptăm ca Biserică Ortodoxă, Biserică scripturistică și hristică, incinerarea, este concentrată în cuvintele aceluiași ierarh misionar și duhovnicesc: „După 1989 Sfântul Sinod a mai abordat acest subiect, în legătură cu unii preoți indisciplinați care oficiau servicii religioase la crematoriul „Cenușa” din București, rămânând pe poziția hotărârilor amintite. Biserica are rațiunile ei atunci când e vorba de respingerea incinerării. Nu e vorba că Dumnezeu, la Parusie, nu-i va putea învia și pe cei incinerați. Ci este vorba de alte considerente morale, dintre care, pe unele le trecem în revistă: 1. Este vorba de a respecta cuvântul lui Dumnezeu: „pământ ești si în pământ te vei întoarce” (Facere 3, 19). Acest cuvânt al Sfintei Scripturi este preluat din slujba înmormântării și din cea a parastasului. 2. Înmormântarea mărturisește atât stricăciunea, cât și preamărirea și învierea trupurilor. Incinerarea, promovată, în general, de oameni nereligioși, este o contra-mărturie pentru amândouă. Ar vrea să sugereze că nu este nici stricăciune a trupurilor, nici înviere a lor. 3. Ca și grâul, trupurile sunt puse în pământ pentru a renaște la o altă modalitate de existență. 4. Înmormântarea Domnului Hristos și Învierea Sa din morți au pentru creștini o valoare arhetipală”[3].

Încheiem spunând că următoarele două cateheze, despre sfinți și despre moaște, trebuie parcurse în mod necesar și puse în relație cu aceasta, întrucât ele vor întregi imaginea corectă despre respingerea incinerării în Ortodoxie. Amin!

În următoarea cateheză vom vorbi despre sfinți!

[1] Expresia de moarte creștinească elimină orice posibilă discuție despre sinucidere, eutanasie s.a.m.d.

[2] https://doxologia.ro/actualitate/arhiepiscopia-vadului-feleacului-clujului/inhumare-incinerare, accesat 20.02.2021.

[3] https://doxologia.ro/actualitate/arhiepiscopia-vadului-feleacului-clujului/inhumare-incinerare, accesat 20.02.2021.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/pr-liviu-vidican-manci/" target="_self">Pr. Liviu Vidican Manci</a>

Pr. Liviu Vidican Manci

Directorul Seminarului Teologic Ortodox și lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Mai multe din Catehetica
Floriile sau Intrarea Domnului în Ierusalim | Cateheză

Floriile sau Intrarea Domnului în Ierusalim | Cateheză

Postul Adormirii Maicii Domnului 2021 | Cateheza a VII-a Excurs istoric: Floriile – Intrarea Domnului în Ierusalim (o săptămână înainte de Paști) este primul praznic din șirul sărbătorilor cu dată mobilă sau schimbătoare. Ne amintește, așa cum îi spune și numele, de...

Întâmpinarea Domnului (2 februarie) | Cateheză

Întâmpinarea Domnului (2 februarie) | Cateheză

Postul Adormirii Maicii Domnului 2021 | Cateheza V Excurs istoric: Întâmpinarea Domnului (2 februarie) marchează ducerea Pruncului la Templul ierusalimitean la împlinirea celor 40 de zile de la Naștere. Momentul este păstrat cu sfințenie și în Ortodoxie unde la 40 de...

Tăierea Împrejur (1 ianuarie) | Cateheză

Tăierea Împrejur (1 ianuarie) | Cateheză

Postul Adormirii Maicii Domnului 2021 | Cateheza III Excurs istoric: Tăierea Împrejur (1 ianuarie), Circumcisio Domini vorbește lumii despre împlinirea Legii Mozaice de către Mântuitorul Iisus Hristos, despre legământul făcut de Dumnezeu cu Avram simbolizat de tăierea...

Nașterea Domnului (25 decembrie) | Cateheză

Nașterea Domnului (25 decembrie) | Cateheză

Postul Adormirii Maicii Domnului 2021 | Cateheza II Excurs istoric: Nașterea Domnului (25 decembrie), nativitas, Natalitia Christi, Natalis Dominis Corporalis,  marchează întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Este una dintre cele mai vechi sărbători ale...

Despre praznicele împărătești

Despre praznicele împărătești

Postul Adormirii Maicii Domnului 2021 | Cateheza I În tradiția ortodoxă, atunci când ne referim la sărbătorile dedicate Maicii Domnului și ale Mântuitorului Hristos, vorbim despre praznice sau sărbători împărătești. În mod normal, se vorbește despre 12 praznice, însă...

Sfânta Euharistie

Sfânta Euharistie

Împărtășania e salvarea omului modern. Fără ea nu va putea să-și găsească drumul către echilibrul interior. Cei care nu-l vor căuta pe Dumnezeu în Euharistie, îl vor dobândi pe cel necurat gustând din „euharistia” lui. În acest sens sunt lămuritoare cuvintele Sfântului Chiril al Ierusalimului: „Căci, după cum pâinea și vinul Euharistiei, înainte de invocarea Sfintei Treimi, sunt simplă pâine și vin, dar, după invocare, pâinea ajunge trup al lui Hristos, iar vinul, sânge al lui Hristos, în același chip mâncărurile din trufia lui Satan sunt, prin natura lor, simple mâncăruri, dar se spurcă prin invocarea demonilor”.