Despre întâlnire și iubire în era internetului. Conferință pentru tinerii din Huedin, susținută de Pr. Prof. Liviu Vidican-Manci

de | mart. 9, 2020

Luni, 9 martie 2020, a avut loc la Huedin conferința Întâlnire și iubire în era internetului, susținută de pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. Subiectul este unul provocator pentru tânăra generație și a subliniat aspectele legate de întâlnirile și iubirea care contează cu adevărat.

La eveniment au participat peste 100 de elevi ai celor două licee ale orașului Huedin, care la final au avut posibilitatea de a adresa întrebări legate de subiectul conferinței, dar și despre frământările lor. Evenimentul de azi a fost posibil prin implicarea directă a Protopopiatului Ortodox Huedin, prin părintele protopop Dan Lupuțan, a Casei de Cultură, prin domnul director Nicolae Traica, a Liceului Octavian Goga, prin domnul director Horea Matiș și a Liceului Vlădeasa, prin doamna director Mariana Stângă.

Evenimentul, desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a deschis seria conferințelor organizate în acest an de Departamentul Misionar al Arhiepiscopiei Clujului.

Părintele Liviu Vidican-Manci este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă și al Facultății de Business, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. În perioada 2005-2007, părintele profesor, a urmat studii superioare de specialitate la Institutul Catolic din Paris, Franța. Din anul 2012 este doctor în Teologie, la disciplina Istoria Bisericii Universale, iar în anul 2019 a primit pentru a doua oară titlul ştiinţific de doctor în Teologie, la disciplina Omiletică-Catehetică, cu teza de doctorat intitulată „Impactul catehezei și al predicii asupra «generației digitale», prin utilizarea noilor tehnologii ale informației și comunicării”. Din anul 2011 este inspector eparhial pentru catehizarea parohială, ocupându-se de organizarea și supravegherea activităților catehetice din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Din toamna anului 2012 până în prezent este directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, iar din anul 2017 este cadru didactic titular al Facultății de Teologie Ortodoxă.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea și inaugurarea noului sediu al protopopiatului Gherla

Sfințirea și inaugurarea noului sediu al protopopiatului Gherla

Noul sediu al protopopiatului Gherla a fost sfințit și inaugurat sâmbătă, 24 septembrie 2016, în ziua de pomenire a Sfântului Siluan Athonitul. Binecuvântarea noului imobil, situat pe strada 1 Decembrie 1918, a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Andrei, de la ora...