Despre înviere în învățătura ortodoxă

Ce poate fi mai greu decât să crezi că omul va învia! Cine a înviat? Nimeni, se vor grăbi unii să spună. Și pe timpul Mântuitorului era o categorie socială și religioasă care susținea că omul nu mai învie, deși informații cu privire la această realitate avem încă din Vechiul Testament. Înainte de a vorbi despre această taină de nepătruns, să ne reamintim că moartea pe care ne-am dori să o evităm este cea sufletească. E ideea centrală a catehezei precedente. Moartea fizică e inevitabilă, însă cea spirituală, printr-o viață îngrijită, prin rugăciune și dragoste față de aproapele, poate fi oprită. În această cateheză vom privi spre viitor, un viitor ce poartă numele de Înviere.

Atunci când inițiezi o călătorie, drumurile pe care le calci devin mai ușoare dacă întâlnești borne de semnalizare, indicatoare sau tăblițe de ghidaj. Periplul nostru va fi jalonat de câteva întrebări de parcurs, chestionări care au rolul reducerii la esențial și care ar trebui să fie tocmai punctele de orientare: „De ce despre înviere? Care este sensul învierii? A înviat cineva vreodată?”

Tema învierii se încadrează într-o succesiune logică de întrebări asupra rostului omului în lume. În învățătura creștin-ortodoxă nu se poate să vorbim despre viață și moarte fără să pomenim de înviere. Învierea este promisiunea absolută făcută de Dumnezeu omului. Dacă nu ar fi înviere totul ar fi zadarnic, ar fi în van, ar fi non sens. Știți ce este înfricoșător pentru cei care exclud învierea? Neantul! Nimicul! Haosul! Pentru că e singura lor promisiune. Pentru cinstitorii lui Hristos, lucrurile sunt diferite.

În descoperirea făcută profetului Iezechiel ni se oferă următoarea imagine: „Și mi-a zis Domnul: Fiul omului, vor învia, oasele acestea? Iar eu am zis: Dumnezeule, numai Tu știi aceasta”; Așa grăiește Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iată Eu voi face să intre în voi duh și veți învia” (Iezechiel 37, 3, 5). Textul are o valoare eshatologică incontestabilă. Adică se referă la parcursul omului și la rostul lui după moarte, atunci când Hristos va îmbrăca haina de Judecător și pe unii îi va ridica spre viața de veci, iar pe alții spre osânda înveșnicită (Ioan 5, 25).

Mai mult decât atât, învierea este arvuna sau garanția că Dumnezeu este Dumnezeul viilor, nu al morților, așa cum bine subliniază Sfântul Evanghelist Matei: „Iar despre învierea morților, au n-ați citit ce vi s-a spus vouă de Dumnezeu, zicând: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov”? Nu este Dumnezeul morților, ci al viilor”( Matei 22, 31-32).

Sensul învierii se explică în actul creației omului. Dumnezeu a făurit „coroana creației” din pământ și lumină, l-a făcut trup și suflet și chiar dacă moartea s-a strecurat în firea omului, în Împărăția fără de sfârșit a lui Dumnezeu va trăi trup și suflet, nu doar suflet. Cerul nou și pământul nou vor fi locul omului nou, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. În apărarea acestor cuvinte vine Sfântul Apostol Pavel când se adresează corintenilor: „Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-l aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri?”(I Corinteni 6, 19); iar Sfântul Ioan Evanghelistul o spune răspicat: „Și vor ieși, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieții și cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii”(Ioan 5, 29). Sfântul Ioan Damaschin vine cu o explicație ajutătoare: „Dacă moartea se definește ca o despărțire a sufletului de trup, negreșit că învierea este iarăși unirea sufletului și a trupului și a doua stare a viețuitoarei care s-a descompus și a căzut. Prin urmare, însuși corpul coruptibil și descompus, va învia incoruptibil”.[1]

Pentru a recapitula ideea majoră a catehezei, vom apela la teologul englez pr. Andrew Louth care spunea: „Adevărul principal afirmat de doctrina învierii trupului este că oamenii nu sunt numai ființe spirituale, ci sunt alcătuiți din suflet și trup deopotrivă: trupul singur este un cadavru, sufletul singur este unul dintre cei duși dintre noi, iar oamenii există numai ca suflet și trup împreună.”[2] Această realitate, o dată înțeleasă devine factor motivațional pentru a duce lupta cea bună până la sfârșit. Și aceasta tocmai pentru faptul că indiferent că suntem buni sau răi, vom învia, însă totul se va petrece în logica cuvintelor Domnului înregistrate în Ioan 5, 29.

În încheiere vom apela la cuvintele Sfântului Nicolae Velimirovici care în misiunea sa catehetică a încercat să aducă lămuriri despre tainele ortodoxiei tuturor celor ce îl interpelau: „Credința noastră e pe de-a-ntregul credință a învierii (…). Spui cu naivitate că n-ai dori nicicum să fii în împărăția lui Hristos în trupul tău de acum, bătrânesc și prăpădit. Nici nu vei fi, soro, nu te teme! Când sufletul mort al unui necredincios învie, se scoală și învie prin credință, sufletul lui înnoit de-abia mai seamănă cu vechiul suflet mort, dar personalitatea lui rămâne conștientă de sine de-a lungul întregii sale vieți. Ceva asemănător se întâmplă când cineva își leapădă zdrențele și se îmbracă în mătase. Ceva asemănător se va întâmpla și cu trupurile. Sunt trupuri cerești și trupuri pământești – trupuri duhovnicești, nestricăcioase, și trupuri trupești, pământești, stricăcioase. Însă oricum ar fi trupurile pământești, tinere sau bătrâne, ele sunt adevărat gunoi față de trupurile cerești”. (…) Bucură-te, deci, fiică a Domnului înviat! Și cu bucurie împărtășește-te cu Trupul și Sângele lui Hristos. Prin asta îți vei pregăti trup ceresc, asemenea cu al Lui – trup care prin putere și frumusețe va întrece tot ce se poate vedea cu ochiul și închipui cu închipuirea în această lume!”[3]

Punctul de gravitație al acestei cateheze și argumentul pentru toată învățătura despre viață-moarte-înviere poate fi găsit în cuvintele Evangheliei: „Căci încă nu știau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morți”(Ioan 20, 9), adevăr pe care Sfântul Pavel îl transpune ca nimeni altul în cuvintele destinate corintenilor: „Dar acum Hristos a înviat din morți, fiind începătura a învierii celor adormiți. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om, și învierea morților. Căci precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia (1 Cor.15, 20-22). Cei de atunci nu știau, noi știm! Dacă nu credem în Învierea lui Hristos și în învierea noastră, ce vom răspunde Dreptului Judecător? Amin!

Cateheza următoare o dedicăm locului de odihnă veșnică, cimitirului.


[1] Ioan Damaschin, Dogmatică, trad. Dumitru Fecioru (București: EIBMBOR, 2005).

[2] Andrew Louth, Introducere în Teologia Ortodoxă, traducere de Dragoș Mârșanu (Iași: Doxologia, 2014), 239.

[3] Velimirovici, Răspunsuri la întrebări I…, I:279–80.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/pr-liviu-vidican-manci/" target="_self">Pr. Liviu Vidican Manci</a>

Pr. Liviu Vidican Manci

Directorul Seminarului Teologic Ortodox și lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Mai multe din Catehetica
„Tatăl Nostru” – rugăciunea biblică prin excelență

„Tatăl Nostru” – rugăciunea biblică prin excelență

1. Pregătirea aperceptivă[1] Se știe că omul moare fără aer. Dar se știe oare că sufletul omului fără rugăciune e sortit morții? Ne-am raportat vreodată la rugăciune ca la oxigenul vieții duhovnicești? Ce le-a spus Mântuitorul Apostolilor Săi când aceștia I-au cerut...

Însemnarea cu semnul Crucii, cel mai frecvent act liturgic creștin

Însemnarea cu semnul Crucii, cel mai frecvent act liturgic creștin

Semnul Sfintei Cruci este cel mai frecvent act liturgic creștin,  atât în ceea ce privește cultul public cât și cel particular.  Însemnarea cu semnul Crucii este un act sacramental comun  deopotrivă clericilor și credincioșilor laici. Toți cei botezați au...

Pogorârea Duhului Sfânt | Cateheză

Pogorârea Duhului Sfânt | Cateheză

Postul Adormirii Maicii Domnului - Cateheza a X-a  Excurs istoric: Rusaliile, Dominica Pentecostes, Duminica Pogorârii Duhului Sfânt ne este istorisită în Faptele Apostolilor 2, 1-4  și marchează împlinirea descoperirii celor Trei Persoane ale Sfintei...

Înălțarea Domnului | Cateheză

Înălțarea Domnului | Cateheză

Postul Adormirii Maicii Domnului - Cateheza a IX-a Excurs istoric: Înălțarea Domnului este una din cele mai vechi sărbători creștine, numită în unele părți ale țării și Ispas. Se celebrează la 40 de zile de la Învierea Domnului, joia, zi în care în Biserica Ortodoxă...

Învierea Domnului | Cateheză

Învierea Domnului | Cateheză

Postul Adormirii Maicii Domnului | Cateheza a VIII-a Excurs istoric: Cea mai importantă sărbătoare a creștinătății este Învierea Domnului sau Paștile. Toate praznicele cu dată schimbătoare depind de aceasta. Că e importantă, cea mai importantă, o dovedesc cele 3 zile...