Despre Preoție, tema Cercului preoțesc Ilva Mică, întrunit la Lunca Ilvei

de | nov. 11, 2019 | Activități parohiale

Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 25-a după Rusalii, în parohia Lunca Ilvei din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în biserica ocrotită „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan”, în prezența unui număr mare de credincioși, soborul celor 13 preoți slujitori, alături de pr. paroh Victor Alexandru Brici, au săvârșit Taina Sfântului Maslu.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Grigore Toader de la parohia Feldru a vorbit celor prezenți „Despre Preoție. Preotul – om al tuturor” și a arătat că scopul lucrării sale pastorale este de a-i conduce pe credincioși pe calea mântuirii. Părintele a mai evidențiat sublimitatea preoției sacramentale și a făcut recurs la tratatul „Despre Preoție” al Sfântului Ioan Gură de Aur. În încheiere, pr. paroh Victor Alexandru Brici a mulțumit preoților împreună slujitori, iar credincioșii au fost miruiți.

Această întâlnire se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoțesc Ilva Mică.

Ultimele articole

Întâlnire de lucru a Cercului pastoral-misionar nr. 2 din Cluj-Napoca

Întâlnire de lucru a Cercului pastoral-misionar nr. 2 din Cluj-Napoca

Cercul pastoral-misionar nr. 2 Cluj-Napoca coordonat de pr.  Dorel Gălan s-a reunit la Biserica Înălțarea Sfintei Cruci din cartierul clujean Plopilor,  în 7 decembrie 2017. Pe parcursul a doua ore,  preoții participanți au dezbătut tema "Metafora,  instrument de...

Manifestări culturale la Huedin, în prezența Mitropolitului Clujului

Manifestări culturale la Huedin, în prezența Mitropolitului Clujului

Sâmbătă, 9 decembrie 2017, de la ora 12:00,  va avea loc, la Casa de Cultură a orașului Huedin, cea de-a X-a ediție a Festivalul de Colinde ,,Noi umblăm să împlinim’’ și cea de-a VI-a ediție a Concursului ,,Costumul popular – istorie și autenticitate”. Manifestările...