Despre provocările tipiconale ale Postului Mare la ședința preoților din Protopopiatul Ortodox Român Cluj 1

de | mart. 14, 2019 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Ortodox Român Cluj 1 s-a derulat joi, 14 martie, în Biserica „Sfânta Treime” și a debutat, potrivit tradiției, cu o slujbă Te-Deum, după care, în contextul declarării anului 2019 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)”, Părintele Marius Ioan Bolboș a evocat câteva personalități ale satului Măcicașu, aflat în comuna Chinteni, județul Cluj. Bazându-se pe mărturii orale, Părintele Bolboș a adunat informații prețioase despre cel care a fost Părintele Teodor Bude, cel care a slujit la Măcicașu vreme de 32 de ani. Tuns în monahism la 19 ani, hirotonit diacon la 20 de ani și mai apoi preot, acesta a ajuns la Măcicașu după ce a poposit vreme de trei ani la Pădureni.

Părintele Bolboș a creionat portretul celui cunoscut cu numele de „Călugărul de la Măcicașu”, descris ca fiind serios peste măsură în respectarea rânduielii, sever în senul bun al cuvântului, un om al faptei, care a reconstruit din temelii biserica de la Măcicașu, un veritabil păstor de suflete, nu îndrumător, iertător și nu în ultimul rând harismatic, fiindcă avea calitatea de a aduna foarte multă lume în jurul lui. Părintele Teodor Bude s-a mutat la Domnul la vârsta de doar 61 de ani. În cadrul expunerii intitulată sugestiv „Medalioane ale slujitorilor satului românesc”, Părintele Bolboș i-a cuprins și pe trei dintre dascălii satului Măcicașu, respectiv Alexandru Potârniche, Dumitru Cocolan și Grigore Inoan. Ultimii doi s-au remarcat prin longevitate în activitatea desfășurată, de peste patru decenii. ”Dumitru Cocolan nu a avut studii de specialitate, a fost un autodidact, dar pe care comunitatea l-a iubit foarte mult” a punctat Părintele Bolboș. În ceea ce-l privește pe Grigore Inoan, acesta a coordonat ani buni activitatea Ansamblului Folcloric de Copii din satul Măcicașu, care s-a desființat în 1990. La final, Pr. Protopop Dr. Dan Hognogi l-a felicitat pe autorul acestui „Medalion” pentru că a reușit să recupereze o zestre atât de valoroasă: „Despre istoria orală se vorbește din ce în ce mai mult, este actuală, este un domeniu la modă, iar informațiile strânse trebuie valorificate în scris, fiindcă în caz contrar mărturiile se pierd” a punctat Pr. Protopop. Cei care l-au cunoscut pe Părintele Teodor Bude au dezvăluit că acesta colecționa flori de mină și era un bucătar foarte apreciat.

În partea a doua a ședinței a vorbit Părintele Florin Parasca, doctor în teologie, specialist în liturgică, care le-a vorbit preoților despre provocările tipiconale ale perioadei Postului Mare. Părintele a oferit o utilă și frumoasă lecție de liturgică, binevenită în contextul în care astăzi nu mai există unitate și uniformitate în ceea ce privește respectarea rânduielii, or pentru realizarea deplină a lucrării sfințitoare, slujbele bisericești nu trebuie trunchiate, ci săvârșite corect și mai ales complet. În accepțiunea Părintelui Florin Parasca, „având o rânduială bine stabilită, cu îndrumări tipiconale oferite în cele mai mici amănunte, slujbele nu trebuie modificate și eventual lăsate la inspirația celui care le săvărșește”. Părintele a vorbit și despre culorile liturgice specifice perioadei prepascale, arătând, cu argumente solide, că negrul nu constituie o culoare liturgică: „Mesajul culorii, în acest caz negrul, este terifiant și ne duce cu gândul la întuneric, la iad. Negrul este o moștenire catolică, la care ei, catolicii, au decis să renunțe după Conciliul Vatican 2, și duce mesajul dinspre noi înspre Dumnezeu și nu e potrivit”. Concret, culorile specifice acestei perioade sunt violetul, vișiniul și roșul. „Violetul este culoare arhierească a lui Hristos, Arhiereul care aduce vestea” mai spus Părintele Parasca, care a concluzionat că „e bine să ținem cont de aspectele istorice, să nu le respingem cu vehemență, să nu le desconsiderăm, dar primează ascultarea, iar cel care dă tonul în acest sens este arhiereul”.

În finalul ședinței, Părintele Protopop le-a reamintit preoților de concursul „Hristos-sufletul satului meu” și că data limită de predare a portofoliilor este sfârșitul lunii martie. Catehezele Postului Mare au fost realizate și în acest an de Părintele Liviu Vidican Manci, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj, și pot fi descărcate de pe site-ul Mitropoliei.

Temele catehezelor se axează pe Canonul Sf. Andrei Criteanul, specific perioadei prepascale. Următoarea ședință a preoților din Protopopiatul Ortodox Român Cluj 1 a fost fixată pentru data de 11 aprilie.

 

Pr. Cristian Marius FOCȘANU

Ultimele articole

Biserica de lemn a mănăstirii Ciucea

Biserica de lemn a mănăstirii Ciucea

În această săptămână, proiectul „Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj” vă invită pe domeniul poetului Octavian Goga de la Ciucea, pentru a descoperi frumoasa poveste a bisericii de lemn din Gălpâia, găzduită de complexul muzeal de aici. Istoricul bisericii...

Hramul bisericii Sfânta Treime din Zalău

Hramul bisericii Sfânta Treime din Zalău

În cea de-a doua zi de Rusalii, la biserica Sfânta Treime din Zalău a fost prăznuit hramul acestui locaș de cult. Este deja o tradiție ca an de an Liturghia de hram să fie săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. La slujbă a participat...

Procesiunea de Rusalii, pentru al cincilea an consecutiv, la Cluj-Napoca

Procesiunea de Rusalii, pentru al cincilea an consecutiv, la Cluj-Napoca

Pentru al cincilea an consecutiv, clujenii au participat de praznicul Pogorârii Sfântului Duh la tradiționala procesiune organizată de Arhiepiscopia Clujului. Alături de un sobor de peste 100 de preoți și în ciuda ploii torențiale, credincioșii au ieșit astăzi, 31 mai...

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh a fost prăznuită cu bucurie de credincioșii cartierului zălăuan Porolissum. Ziua de Rusalii este ziua în care aceștia își serbează hramul bisericii, prilej cu care au fost prezenți în număr mare la biserică. Cu această ocazie,...

Tradiționala procesiune de Rusalii, la Cluj-Napoca

Tradiționala procesiune de Rusalii, la Cluj-Napoca

Biserica Ortodoxă va prăznui duminică, 31 mai 2015, Pogorârea Sfântului Duh, sau Rusaliile. Sărbătorii i se mai spune și Cincizecime, pentru că a avut loc la cincizeci de zile după Învierea Domnului. Praznicul Rusaliilor are o mare însemnătate, deoarece în urma...