Începând de duminică, în cadrul programului catehetic „O seară cu Domnul Hristos și cu Preasfânta Sa Maică”, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei ne va vorbi despre sfinți și părinți duhovnici renumiți ai neamului românesc, în seria de cuvântări „Icoane smerite”. Primul dintre aceștia este Sfântul Ioan Iacob Românul.

Sfântul Ioan Iacob de la Neamț s-a născut la 23 iulie 1913. Râmas orfan, copilul ajunge în grija rudelor apropiate. În 1932 intră în obştea Mănăstirii Neamţ unde se ocupă de infirmerie şi de bibliotecă. Dorind viaţă pustnicească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnul, monahul Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă în obştea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Avea şi darul scrierii de învăţături şi versuri, pe care le trimitea fraţilor săi din Ţara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului.  În anul 1947 este hirotonit preot iar cinci ani mai târziu Cuviosul Ioan Sihastrul se retrage în obştea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (Horat).

În vara anului 1960, în ziua de 5 august şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. Douăzeci de ani mai târziu trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă și a fotst așezat în biserica Sfântul Ştefan. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfinţenia vieţii Cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte,  l-a trecut în rândul sfinţilor, la data de 20-21 iunie, 1992, sub numele de „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ”, fixându-i-se zi de prăznuire, 5 august, data mutării lui la cele veşnice.