Dezvoltarea personală prin voluntariat, la Asociația Filantropia Ortodoxă Dej

de | oct. 17, 2017

Din dorința de a avea voluntari bine motivați și bine informați, Asociația Filantropia Ortodoxă Dej a organizat luni, 16 octombrie 2017, un workshop cu tema: ,,Dezvoltarea personală prin voluntariat”.

 La această activitate au participat aproximativ 30 de tineri care s-au implicat în unele din proiectele asociației, dar și alți tineri din municipiul Dej, care s-au arătat dornici să se implice pe viitor în activități de voluntariat. Au avut loc discuții desprece înseamnă să fi implicat, puternic, conștient, dedicat, pe fază, curajos, serios sau organizat.  Deasemenea, fiecare participant și-a realizat o listă scurtă cu valorile morale pentru care merită să lupte în viață, informează Protopopiatul Ortodox Dej.

Workshop-ul a fost susținut de Radu Copil, inspector de tineret al Arhiepiscopiei Clujului.

„Acest workshop este o investiție în tinerii noștri, fiind în concordanță cu imperativul dat de necesitatea de a reface unitatea dintre Liturghie și Filantropie, prin voluntariat”, a spus Costinel Șoaită,  director executiv al Asociației Filantropia Dej.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pelerinaj al măierenilor în Arhiepiscopia Bucureștilor

Pelerinaj al măierenilor în Arhiepiscopia Bucureștilor

Săptămâna aceasta, timp de trei zile, un grup de credincioşi din parohia năsăudeană Maieru s-a aflat într-un pelerinaj în Arhiepiscopia Bucureştilor. Însoţiţi de părintele paroh Dan Cismaş, pelerinii măiereni au vizitat Mănăstirile Caraiman, Sinaia, Ţigăneşti, Snagov,...

„Cupa Prieteniei” la Șieu-Măgheruș

„Cupa Prieteniei” la Șieu-Măgheruș

Duminică, 19 iulie 2015, s-a desfășurat la Șieu-Măgheruș a II-a ediție a competiției sportive „Cupa Prieteniei”, care a reunit echipele de fotbal ale tinerilor ortodocși din parohiile bistrițene Chintelnic, Mărișelu, Sigmir și Șieu-Măgheruș. Tinerii s-au întâlnit la...

Competiție de fotbal, în parohia Chintelnic

Competiție de fotbal, în parohia Chintelnic

Luni, 20 iulie 2015, când Biserica Ortodoxă l-a sărbătorit pe Sfântul Ilie, la inițiativa părintelui Grigore Linul a avut loc în filia Podirei a parohiei Chintelnic, protopopiatul Bistrița o întrecere de fotbal între tinerii din localitate. Competiția s-a desfașurat...

Împreună slujire a preoților din cercul pastoral Năsăud

Împreună slujire a preoților din cercul pastoral Năsăud

12 preoți din Cercul pastoral Năsăud, coordonați de preotul Ovidiu Sermeșan, au săvârșit pentru prima dată Taina Sfântului Maslu, în Paraclisul „Sfântul Prooroc Ilie” din cartierul Valea Spinului. Pe terenul donat de o văduvă, lângă pârâul Valea Spinului, Sfântul...

Sărbătoarea portului popular, în localitatea Gădălin

Sărbătoarea portului popular, în localitatea Gădălin

Localitatea Gădălin din județul Cluj a găzduit sâmbătă, 18 iulie 2015, cea de-a doua ediție a sărbătorii portului popular. Evenimentul a fost organizat de parohia ortodoxă, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj...