Diagnoza misionar-pastorală în parohiile ortodoxe din Municipiul Cluj-Napoca

de | iun. 21, 2019 | Actualitatea religioasă

Preoții Cercului pastoral-misionar nr. 2 din Cluj-Napoca, Protopopiatul Ortodox Cluj II, s-au reunit în cadrul unei întâlniri de lucru, sub coordonarea părintelui Dorel Gălan. Întâlnirea a avut loc în Biserica ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Grigorescu, păstorită de preoții Cristian Beldiman și Nicu Dumitrașcu.
Întâlnirea a fost dedicată familiarizării preoților cu câteva instrumente de diagnoză organizațională pentru evaluarea corectă a situației misionar-pastorale din cadrul comunităților pe care le păstoresc.
Sub semnul nevoii de autenticitate ca exigență a integrării mesajului Bisericii în contextul actual, preoții au identificat punctele forte dar și vulnerabilitățile pe care le au în privința aspectelor care țin de misiunea pe care o desfașoară; totodată au analizat contextul social și confesional actual și au regândit moduri de a concepe o noua cultură a dialogului în aceste noi situații.
Pentru a nu rămâne doar la stadiul diagnozei, preoții au definit aspirații și rezultate concrete pe care le așteaptă în urma activităților prin care intenționează sa producă schimbări vizibile în misiunea lor, precum și intenția de a-și extinde competentele într-un proces de formare continuă.
Rezultatele si concluziile întâlnirii vor fi folosite de către Departamentul de propovăduire și apărare a credinței, departament nou înființat, pentru configurarea atribuțiilor, competentelor și activităților acestuia în viitor.
Cercul Pastoral-Misionar nr. 2 este una dintre structurile de misiune ale Protopopiatului Ortodox Cluj II. Activitățile cercului se desfășoară trimestrial sub coordonarea părintelui Dorel Gălan în directă colaborare cu părintele Alexandru-Constantin Ciui, protopopul Protopopiatului Ortodox Cluj II.

Ultimele articole

20 noiembrie – Înainte-prăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului; †) Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; † Sf. Mc. Dasie; Sf. Ier. Proclu, arhiep. Constantinopolului, Duminica a XXVI-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina)

20 noiembrie – Înainte-prăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului; †) Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; † Sf. Mc. Dasie; Sf. Ier. Proclu, arhiep. Constantinopolului, Duminica a XXVI-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina)

Sfântul Grigorie Decapolitul – acest Sfânt s-a născut şi a crescut în sud-estul Asiei Mici, în Irinopole, una din cele zece cetăţi din Decapole, în Isauria, din părinţi dreptcredincioşi, Serghie şi Maria, pe vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane, sub domnia...

20 noiembrie – Înainte-prăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului; †) Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; † Sf. Mc. Dasie; Sf. Ier. Proclu, arhiep. Constantinopolului, Duminica a XXVI-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina)

19 noiembrie – Sf. Prooroc Avdie; Sf. Mc. Varlaam

Numele Avdie se tâlcuiește robul Domnului. Acest proroc era originar din Sichem și a trăit cu opt sute de ani înainte Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este cel mai vechi dintre prorocii mici. Lucrarea lui profetică s-a desfășurat pe la anul 880 înainte de...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

În perioada 4 octombrie – 15 noiembrie 2022, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, au avut loc...

De astăzi începe Postul Crăciunului

De astăzi începe Postul Crăciunului

În Biserica Ortodoxă începe astăzi, marți, 15 noiembrie 2022, Postul Crăciunului, care ține până în ziua de Ajun a Crăciunului, 24 decembrie inclusiv (zi de post aspru). Ziua din Ajunul Crăciunului este o zi de post aspru spre deosebire de celelalte zile ale Postului...