Dictatul de la Viena, o încercare pentru neamul și Biserica noastră

de | aug. 29, 2020 | Documentare

Se împlinesc 80 de ani de la Dictatul de la Viena. Amintirile românilor din nord-vestul Transilvaniei, referitoare la cei patru ani de suferință sunt foarte triste. Bunica mea, care era o femeie simplă, a relatat cu multă durere un fapt, care li s-ar putea părea banal unora.

După Unirea cea Mare de la 1918, pe lângă partea de sus a zugrăvelii de la șură a imprimat un tricolor românesc frumos. După 30 august 1940, jandarmii maghiari au venit în Oarţa de Sus și n-au plecat până când bunica a zugrăvit cu alb peste tricolorul care-i incomoda. Biata femeie nu era deloc șovină, dar zugrăvise acel tricolor pentru că așa-i cerea sufletul.

Este un fapt minor la nivelul unui sat, însă el izbucnea din prea plinul sufletelor românilor care sute de ani au fost obidiți. Putem însă pomeni și unele fapte majore: ridicarea Catedralei din Cluj, deschiderea Teatrului Naţional și a Operei Naţionale, înfi inţarea Universităţii Românești din Cluj. Referitor la Teatru și Operă, Ion Agârbiceanu scria: „La un an după Unire am avut nemărginita bucurie să vedem în Ardeal un Teatru Naţional și o Operă Naţională. Noi cari o jumătate de veac ne-am străduit în zadar să vedem o trupă stabilă de actori români,… am ajuns întrun singur an să vedem Teatrul nostru Naţional. Noi cari nu ne-am putut nici gândi în vremea robiei, să avem o trupă de Operă română, ne bucurăm, de un an, de reprezentațiile Operei române din Cluj”[i].

Dictatul de la Viena a pricinuit o mare durere românilor din Transilvania de Nord. Milton G. Lehrer, ziarist american, zice că „este o naivitate, din păcate foarte răspândită, a vedea Diktatul de la Viena din 30 august 1940 o satisfacţie dată de Hitler și Mussolini revizionismului ungar. În realitate era doar încununarea convenitei dezintegrări a statului român, stat care stătea în calea instaurării «noii ordini» în spaţiul Europei centrale și sud-estice”[ii].

Și totuși, Dumnezeu, care a rânduit făurirea României Mari, n-a îngăduit decât patru ani această sfâșiere a Transilvaniei. Pe 25 octombrie 1944, Ardealul de Nord este eliberat și Transilvania redevine întreagă.

Amintindu-ne de aceste lucruri nu proscriem pe nimeni, că de fapt în Ardeal pe lângă populaţia românească majoritară trăiesc ca minoritari și maghiari, germani, ucrainieni și alte minorităţi. Între ei relaţiile sunt normale, toţi fi ind lăsaţi de Dumnezeu să locuiască pe același pământ. Capetele înfi erbântate trebuie căutate în altă parte.

Efectele dezastruoase însă le-au suportat oamenii obișnuiți, români și minoritari. Din trupul Transilvaniei, prin Dictatul de la Viena, au fost smulși 52.243 km2 , cu o populaţie românescă de 1.304.894 suflete, 968.371 maghiari și alte minorităţi[iii] . Atrocităţile de neimaginat au culminat cu asasinatele din Treznea și Ip, judeţul Sălaj. În Treznea au fost asasinaţi 100 de români, începând de la copii până la oamenii în vârstă. Preotul Traian Costea a primit un glonte în cap, a fost tras pe soleea altarului și i s-a dat foc. În Ip, 155 de bărbaţi, femei și copii au fost exterminaţi[iv] . Asemenea atrocităţi au avut loc și în alte localităţi, dar cei uciși au fost mai puţini. Acesta a fost rezultatul Dictatului de la Viena fără a mai pomeni celelalte multe suferinţe.

Vorbind despre Arbitrajul de la Viena, Victor Jinga spunea: „rapiditatea cu care a fost instruit, a dezbătut și s-a pronunţat acest tribunal într-o problemă atât de complicată și cu consecinţe de o deosebită însemnătate pentru evoluţia politică a sud-estului Europei, ne obligă să presupunem că sentinţa era, în prealabil, formulată, lipsind deci acest arbitraj de condiţia morală, juridică și politică inerentă oricărui asemenea act internaţional…”[v] .

În situaţia creată de Dictat, Episcopul Nicolae Colan al Clujului s-a străduit ca enoriașilor ortodocși să le ajute săși continue viaţa lor spirituală și în aceste condiţii vitrege. Era singurul episcop ortodox rămas în teritoriul cedat.

Pe 6 septembrie 1940 a convocat Consiliul Eparhial de la Cluj pentru a lua măsurile necesare în condiţiile nou create[vi] . „Se hotărăște revenirea la vechiul Statut Organic al lui Andrei Șaguna, care a mai fost în vigoare sub regimul vechi unguresc din Ardeal”. Apoi a doua hotărâre se referă la organizarea Eparhiei Clujului în situaţia noilor împărţiri teritoriale: „Se hotărăște menţinerea Episcopiei Clujului, iar pentru parohiile din România se înfi inţează un Vicariat la Alba Iulia, cu un consiliu compus din protopopii: Alexandru Baba de la Alba Iulia, Romul Popa de la Luduș și Iosif Pop de la Aiud, în care se vor copta 6 (șase) membri mireni. Consiliul este pentru treburile administrative și cu caracter provizoriu. Pentru doleanţele duhovnicești ierarhice de urgenţă, care din motive neprevăzute n-ar putea fi soluţionate de P.S. Episcop Nicolae, vom ruga pe I.P.S. Mitropolit Nicolae de la Sibiu”.

O altă hotărâre se referea la învăţământul secundar pentru tinerii elevi ortodocși pentru care căuta posibilitatea de a organiza un liceu și o școală normală, iar pentru elevii de pe Valea Mureșului, Gimnaziul din Reghin.

Episcopul Nicolae Colan a scris apoi o scrisoare de îmbărbătare și de mângâiere pentru credincioșii săi, îndemnându-i în același timp la o atitudine irenică și de înţelegere[vii] . De fapt, Episcopul Nicolae, pe lângă faptul că era părinte, era și un om de cultură, bun mânuitor al condeiului, folosind o limbă a vechilor cazanii.

Atunci când a trecut la Domnul Nicolae Colan, Mitropolitul de mai târziu Nicolae Mladin scria: „prin adâncimea și limpezimea gândirii și prin frumuseţea limbii cu nimb de cazanie și de cronică străbună, mitropolitul Nicolae continuă șirul marilor ierarhi cărturari, ctitori de carte și teologie ortodoxă română și de limbă și literatură românească, cum au fost mitropoliţii Simion Ștefan de la Bălgrad, Varlaam și Dosoft ei de la Iași, Antim Ivireanul de la București, mai târziu Andrei Șaguna și Nicolae Bălan”[viii].

Oricum, trebuie să se știe că Episcopul Nicolae Colan cu multă înţelepciune a cârmuit Episcopia Clujului în acele timpuri deosebit de difi cile. L-a ajutat la aceasta și cultura lui laică și teologică, făcând parte și din Academia Română.

Dictatul de la Viena a fost un fenomen trecător și-L rugăm pe Dumnezeu ca încercări de genul acesta să nu mai vină peste noi. În spiritul Evangheliei Domnului Hristos noi trebuie să fi m în pace cu toţi oamenii și, în primul rând, cu maghiarii care locuiesc în Ardeal.

În același timp tinerele generaţii trebuie educate ca să-și iubească ţara. Știm că foarte mulţi tineri lucrează în Apus, dar lucrul acesta nu trebuie să-i determine să nu-și iubească părinţii și ţara. Ba mai mult, acolo unde muncesc trebuie să fi e exponenţi ai valorilor românești și ai credinţei de acasă, iubindu-i pe toţi oamenii din ţara de adopţie.


[i] Ion Agârbiceanu, Meditaţie în Septembrie, Editura Dacia, Cluj, 1971, p. 36

[ii] Milton G. Lehrer, Ardealul, pământ românesc, Editura Ştiinţifi – că şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989. p. 11.

[iii] Ibidem, p. 353.

[iv] Ibidem, p. 370

[v] Victor Jinga, Probleme fundamentale ale Transilvaniei, Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, Braşov, 1995, p. 639.

[vi] Iustin Tira, „Încercările Episcopului Nicolae Colan (1893- 1967)”, în Tabor, nr. 4, Aprilie 2017, p. 53.

[vii] Ibidem, p. 56.

[viii] Ibidem, p. 90.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/ips-andrei/" target="_self">Mitropolitul Andrei</a>

Mitropolitul Andrei

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Ultimele articole

Episcopul Grigorie Leu

Episcopul Grigorie Leu

Născut la data de 2 mai a anului 1881 în localitatea Țuțcani din județul Covurlui (aflată astăzi în județul Vaslui), într-o familie preoțească, viitorul ierarh va studia la seminariile ortodoxe din Roman și Iași. Va fi hirotonit preot pentru comuna Oancea din județul...

Dr. Iosif Gall (1839-1912), un mecenat clujean uitat

Dr. Iosif Gall (1839-1912), un mecenat clujean uitat

„Știe toată lumea că românului cele mai scumpe odoare sunt: Biserica și limba, pentru înflorirea lor toți ne unim pururea”. Această frază a fost rostită de magnatul român Iosif Gall, în 11 martie 1900, în cadrul adunării de constituire a parohiei ortodoxe române din...

Mai multe din Documentare
Dr. Iosif Gall (1839-1912), un mecenat clujean uitat

Dr. Iosif Gall (1839-1912), un mecenat clujean uitat

„Știe toată lumea că românului cele mai scumpe odoare sunt: Biserica și limba, pentru înflorirea lor toți ne unim pururea”. Această frază a fost rostită de magnatul român Iosif Gall, în 11 martie 1900, în cadrul adunării de constituire a parohiei ortodoxe române din...