Dificultățile întâmpinate în timpul pandemiei, discutate în sinaxa stareților și starețelor din Episcopia Sălajului

de | iun. 23, 2020

La Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului, sub președinția Preasfințitului Părinte Petroniu, a avut loc luni, 22 iunie 2020, sinaxa stareților și starețelor mănăstirilor din Episcopia Sălajului. La această întâlnire au participat toți superiorii așezămintelor monahale din Eparhie.

Ierarhul i-a îndemnat să continue cu râvnă împlinirea chemării asumate, felicitându-i pentru toate realizările. De asemenea, Preasfințitul Părinte Petroniu a prezentat, pe scurt, noutățile legate de viața monahală, apărute în Eparhie. Astfel, a menționat numirea maicii Melania Silvestru în postul de stareță a Mănăstirii Bălan.

La rândul său, arhim. Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, a precizat că în cadrul inspecțiilor administrative efectuate s-a observat faptul că în așezămintele monahale există o bună rânduială administrativă și gospodărească, precum și multă râvnă în cele spirituale.

În continuare, au luat cuvântul toți cei prezenți, aducând în discuție dificultățile și încercările întâmpinate în activitatea duhovnicească și administrativ-gospodărească, mai ales în contextul pandemiei, dar și împlinirile și bucuriile din cadrul obștilor monahale în care aceștia viețuiesc.

În Episcopia Sălajului există șase mănăstiri și două schituri.

FOTO: Episcopia Sălajului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Resfințirea bisericii din Parohia Dolheni

Resfințirea bisericii din Parohia Dolheni

Duminică, 5 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Dolheni, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și slujba de reîntemeiere a...

Sfânta Liturghie Arhierească în parohia Tihău

Sfânta Liturghie Arhierească în parohia Tihău

Duminică, 22 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Tihău, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul slujbei, au...