Dimensiunea filantropică a pastorației părinților și copiilor, subiectul conferințelor preoțești de toamnă în Arhiepiscopia Clujului

de | oct. 19, 2020

În perioada 19 octombrie – 6 noiembrie 2020, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, vor avea loc conferințele preoțești de toamnă în cele nouă protopopiate ale Arhiepiscopiei Clujului.

Prima conferință de toamnă a avut loc luni, 19 octombrie, începând cu ora 11:00, la Mănăstirea Nicula, și i-a reunit pe clericii din Protopopiatul Gherla.

Conferința a fost deschisă cu o slujbă de Te Deum, oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în biserica mare a Mănăstirii Nicula, în prezența chiriarhului locului și a preoților din Protopopiatul Gherla.

Întâlnirea a continuat în aula Centrului de Conferințe și Studii Patristice „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, din cadrul așezământului monahal, unde Părintele Mitropolit Andrei a prezidat lucrările conferinței și le-a adresat celor prezenți un cuvânt de bun venit. Totodată, a argumentat tema omagială a anului 2020, proclamat ca „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”.

Invitatul special al conferinței de toamnă, părintele conf. univ. dr. habil. Gabriel-Viorel Gârdan, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a susţinut o prelegere intitulată „Dimensiunea filantropică a pastorației părinților și copiilor”, atrăgându-le atenția clericilor prezenți asupra faptului că „nu există pastorație ziditoare și roditoare fără filantropie!”.

„Filantropia este dragoste dezinteresată  față de om, față de semeni. Filantropia este dragostea care s-a lepădat de sine, dragostea care îndelung rabdă, crede și nădăjduiește, necurmata dragoste care nu cade niciodată. Filantropia este expresia concretă a iubirii față de Dumnezeu manifestată prin iubirea față de semeni. (…) Filantrop este omul cu inima curată, deschisă și jertfelnică. Filantropul are puterea de schimba vieți sau destine. Filantropul, după expresia ioaneică, iubește nu prin cuvânt, nici prin vorbire, ci cu fapta și cu adevărul (I Ioan 3,18)”, a spus preotul prof. Gabriel Gârdan, în cadrul prelegerii.

Vorbind despre pastorația părinților și a copiilor ca exersare a vocației filantropice a persoanei umane, părintele conferențiar a afirmat că „într-o comunitate creștină vie, autentică și mărturisitoare, o familie adevărată își crește și își educă în și cu iubire copiii și, de asemenea, își îngrijește cu iubire și cu recunoștință bătrânii”.

Protopopul de Gherla, preotul Paul Iulian Isip, a oferit detalii despre proiectele finalizate în cursul anului 2020, precum și despre cele aflate în curs de desfășurare sau viitoare.

Conferința semestrială s-a încheiat cu câteva îndemnuri pastorale făcute de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, precum și cu luări de cuvânt din partea preoților prezenți.

În perioada imediată, conferințele de toamnă se vor desfășura în protopopiatele următoare: Beclean (20 octombrie), Turda (22 octombrie), Huedin (23 octombrie), Năsăud (30 octombrie), Bistrița (3 noiembrie), Cluj I (4 noiembrie), Dej (5 noiembrie) și Cluj II (6 noiembrie).

Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului se desfășoară în fiecare an, în cele 9 protopopiate ale eparhiei, primăvara și toamna, și sunt prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

Anul acesta, în contextul pandemiei de coronavirus, conferințele de primăvară nu au mai avut loc, astfel că tema conferințelor de toamnă va cuprinde ambele tematici  propuse de Patriarhia Română pentru anul 2020, și anume: „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”.

„Ambele tematici au menirea de a aduce în atenția preoților noștri și de a sublinia, în aceeași măsură, pe de o parte, preocuparea permanentă a Bisercii față de viitorul familiei creștine și al neamului românesc, iar pe de altă parte, rolul filantropiei creștine ca lucrare pastoral-misionară a Bisericii, promovând, în același timp, modele de filantropi ortodocși români”, după cum a declarat consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, preotul Cornel Coprean.  

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Zi de sărbătoare la biserica ,,Sfântul Nicolae” din Zalău

Zi de sărbătoare la biserica ,,Sfântul Nicolae” din Zalău

Credincioșii parohiei „Sfântul Nicolae” din Zalău au avut parte în această primă duminică a lunii decembrie de o mare bucurie duhovnicească. Cu doar două zile înainte de prăznuirea hramului bisericii, Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica parohiei, de pe strada...

Spectacolul caritabil, „Hristos cel Milostiv și Ucenicii Săi”

Spectacolul caritabil, „Hristos cel Milostiv și Ucenicii Săi”

Sute de clujeni au participat vineri, 2 decembrie 2016, la spectacolul de Crăciun , organizat de Mitropolia Clujului și Protopopiatul Cluj I, în parteneriat cu Radio Renașterea, Casa de Cultură a Studenților, parohia „Adormirea Maicii Domnului” și alte organizații,...

Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului: ,,De la Corifeii Marii Uniri până la martirii din decembrie 1989, în majoritate tineri, toţi s-au mutat în eternitate cu gânduri la vremuri mai bune.”

Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului: ,,De la Corifeii Marii Uniri până la martirii din decembrie 1989, în majoritate tineri, toţi s-au mutat în eternitate cu gânduri la vremuri mai bune.”

De Ziua Națională a României, în toate bisericile ortodoxe din ţară au fost oficiate slujbe de Te Deum și  de pomenire a eroilor neamului. S-a adus astfel mulțumire pentru înfăptuirea unității naționale și s-au înălțat rugăciuni pentru cei care și-au dat viața pentru...

Te-Deum de Ziua Naţională a României la Baia Mare

Te-Deum de Ziua Naţională a României la Baia Mare

Joi, 1 Decembrie 2016, de la ora 10,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sighteanul a participat la manifestările de Ziua Naţională a României desfăşurate la Monumentul Ostaşului Român din Baia Mare, unde a avut loc ceremonialul militar. P.S. Iustin Sigheteanul împreună...

Dumnezeu și Patria

Dumnezeu și Patria

Vechiul dicton „Nihil sine Deo” îşi are rădăcina în experienţa de veacuri a oamenilor preocupaţi de cele spirituale şi de modul în care se desfăşoară viaţa universului nostru. Ei şi-au dat seama că nimic nu se poate realiza fără Dumnezeu. E greu de definit credinţa,...