Luna noiembrie a anului 2020 a fost o perioadă extrem de încărcată din punct de vedere al politicii internaționale. Ochii întregii lumi au fost ațintiți asupra alegerilor prezidențiale desfășurate în Statele Unite ale Americii, un eveniment cu profunde conotații politice, sociale și economice pentru lumea întreagă. În acest context, împreună cu pr. conf. univ. dr. Gabriel Viorel Gârdan, invitatul permanent în cadrul emisiunii Viața Bisericii, ne-am propus să abordăm o temă cu ample conotații istorice, politice, religioase și sociale, precum implicațiile religioase ale războiului rece.
Potrivit Părintelui Profesor, Cortina de Fier și perioada Războiului Rece se află, din ce în ce mai mult, în atenția istoricilor, accesul la documente constituind un imbold spre obiectivizarea analizelor istorice. Pe de altă parte, există o adevărată „explozie” a literaturii care investighează, analizează și interpretează rolul religiei în timpul războiului rece. Cei care se opresc asupra acestui subiect constată: în ciuda faptului că, pentru mulți dintre cei care au trăit realitățile acelei perioade istorice, Războiul Rece a constituit unul dintre cele mai importante războaie religioase din istoria umanității, o confruntare globală între „temătorii de Dumnezeu” și „cei fără Dumnezeu”.
Dialogul de săptămâna aceasta are la bază discursuri publice ale liderilor politici, documente oficiale, programatice, care au canalizat acțiunile în perioada confruntării dintre lumi și, evident, pe baza unor analize istoriografice.
Vom acorda atenție, în mod special, cultivării dimensiunii religioase de către mediul politic american, fără să urmărim în detaliu acțiunile concrete care s-au născut din discursul politic al liderilor națiunii. Această abordare nu neagă și nu pune în umbră angajamentul Bisericii, în special a celei Catolice, în lupta împotriva comunismului și nici rezistența tăcută a Bisericii Ortodoxe repliată în spațiul sacru unde a păstrat vie flacăra credinței din care fiii ei au luat lumina și puterea de a supraviețui spiritual într-un mediu ostil.
De asemenea, în cadrul emisiunii, părintele Gabriel Viorel Gărdan ne oferă câteva direcții atât în ceea ce privește literatura de specialitate, cât și în ceea ce privește termeni tehnici precum Cortina de fier sau războiul rece.
Cum ajunge religia un factor atât de important, în discursul liderilor americani, un instrument chiar, în discursul politic și o armă complementară în exterminarea comunismului pe plan extern,în această perioadă? E întrebarea la care vom căuta împreună un răspuns în cadrul ediției de săptămâna aceasta a emisunii Viața Bisericii.
Audiție cu folos!