Dimitri Mendeleev – stâlpul tabelului periodic al elementelor

Unul dintre cei mai însemnaţi chimişti,autorul legii periodicității și al tabelului periodic al elementelor. Acesta a fost Dimitri Mendeleev.

S-a născut la 8 februarie 1834 în Tobolsk, fiind ultimul dintre cei 14 copii ai lui Ivan Pavlovici Mendeleev și Mariei Mendeleeva. Tatăl său a fost profesor, iar mama sa a deschis o fabrică de sticlă care a funcţionat doar până când Dmitri a împlinit vârsta de 15 ani.

La vârsta de 14 ani, după moartea tatălui său, Mendeleev a urmat gimnaziul în Tobolsk.

La 16 ani, Dmitri Mendeleev s-a mutat la Sankt Petersburg, unde a învăţat la Institutul Pedagogic Principal. A absolvit primul în promoţia sa, în ciuda faptului că se confrunta cu tuberculoza.

De la vărsta de 20 de ani, el a început să publice lucrări de cercetare.

După absolvire, Mendeleev și-a continuat timp de doi ani cercetările la Paris şi Heidelberg. După ce s-a întors la St. Petersburg, acesta a publicat lucrarea de 500 de pagini ”Chimia Organică”, care i-a adus premiul Domidov şi l-a propulsat în fruntea educaţiei în domeniul chimiei din Rusia. A devenit profesor de chimie generală, în 1867.

Mendeleev a susținut faptul că proprietăţile elementelor sunt deosebit de importante și de aceea a notat cele 65 de elemente cunoscute, până la acel moment, pe nişte bucăţi de hârtie asemănătoare cărţilor de joc, după care a notat proprietăţile fundamentale ale fiecărui element în parte, inclusiv greutatea atomică.

Acesta și-a organizat materialul pentru lucrare iar cât timp s-a aflat în Germania, Mendeleev a aflat despre masele atomice ale lui Cannizzaro şi le-a utilizat pentru a aranja elementele în ordine crescătoare.

La data de 6 martie 1869, Mendeleev a prezentat Societății Ruse de Chimie o lucrare denumită ”Dependența între proprietățile masei atomice a elementelor” , care propunea folosirea masei și a valenței pentru a descrie elementele.

Cu toate că acesta a fost onorat de foarte multe organizaţii ştiinţifice din întreaga Europă, acasă, în Rusia, chimistul a fost privit cu îngrijorare, ceea ce a dus la demisia sa de la catedra Universităţii din Sankt Petersburg în ziua de 17 august 1890.

Printre contribuţiile sale mai târzii, se numără studierea câmpurilor petrolifere din Rusia şi contribuţia sa semnificativă la crearea primelor rafinării ruseşti.

Mendeleev a murit de gripă, la 73 de ani, la Sankt Petersburg.

Pentru a fi onorat numele său, elementul chimic numărul 101 a fost denumit mendeleviu.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Dimitri Mendeleev – stâlpul tabelului periodic al elementelor
Loading
/
Cristian Petru Bălan – mare scriitor român

Cristian Petru Bălan – mare scriitor român

Prozator, poet, dramaturg, publicist, editor, traducător și artist plastic român stabilit în Statele Unite ale Americii; profesor, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, al Academiei Româno-Americană de Științe și Arte și al Academiei Româno-Australiene....

Șerban Papacostea – mare istoric român

Șerban Papacostea – mare istoric român

Istoric român, membru titular al Academiei Române. Din 1995 a fost membru al Academiei de Științe și Litere din Geneva. Astăzi vom vorbi despre Șerban Papacostea. S-a născut în București, la 25 iunie 1928, ca fiu al juristului Petru Papacostea, un descendent al...

Peter Falk – iubitul detectiv Columbo

Peter Falk – iubitul detectiv Columbo

Actor american de film ce a devenit popular în special datorită rolului din serialul „Columbo”, în care a fost protagonist mai bine de 20 de ani, fiind recompensat în 1973 cu Golden Globe pentru Cea mai bună prestație actoricească. Astăzi vom vorbi despre Peter Falk....

Fred Astaire – cel mai influent dansator din istorie

Fred Astaire – cel mai influent dansator din istorie

Celebru dansator american, actor, coregraf, cântăreț și personalitate TV, cunoscut pe scară largă ca fiind cel mai influent dansator din istorie. Astăzi vom vorbi despre Fred Astaire. S-a născut la data de 10 mai 1899, în Omaha, Nebraska, SUA. La vârsta de 6 ani s-a...