Din dragoste pentru mama, la Biserica Ortodoxă ,,Sfânta Treime” din Bistrița

de | mart. 14, 2017

Duminică seara, după Paraclisul Maicii Domnului și cateheza duminicală, în Biserica noastră a avut loc un eveniment deosebit dedicat mamelor, intitulat Mamei mele, cu drag ! Programul a început la ora 18 :00 și au participat numeroși copii și tineri care  au interpretat poezii, cântece și pricesne dedicate mamelor și Maicii Domnului. Micii artiști sunt elevi ai Liceului de Muzică « Tudor Jarda » din Bistrita, elevi ai claselor cu program after-school « Sfântul Stelian » și membrii ai grupului parohial de tineret.

Astfel, printre cei care au participat se numără: Zăgrean Cristina, clasa I Sf. Stelian, Școala Gimnazială Ștefan Cel Mare, poezia Dragă Mamă, coordonată de înv. Frenți Floarea; Moldovan Alexandru, clasa a II-a Sf. Stelian, Școala Gimnazială Ștefan Cel Mare, poezia Mama de Nina Casian, prof coord Leonte Nicoleta, Băldean Patricia, clasa I Sf. Stelian, interpretat cântecul Măicuța mea; Matean Maria, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Ștefan Cel Mare, cu cântecul de la formația Catharsis piesa Mama, prof. Coord. Copaciu Claudiu; Măgherușan Ioana, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială nr 1 si prof. Leonte Nicoleta cu priceasna Preamilostivă Maică;

De la Liceul de Muzică din Bistrița au participat numeroși copii și tineri care au impresionat prin simplitatea, talentul și dăruirea lor. Dintre aceștia amintim pe: Suciu Paula, clasa a XI-a B –cu poezia Mie dor de tine mamă de Grigore Vieru; Popa  Dragoș, clasa a III-a, chitară–Maria Luisa de Julio Sagreras, prof coord. Pop Valentin; Sălăgean Eduard, clasa a VI-a pian,  Preludiu în Do Minor  de J.S.Bach, prof coord Pavăl Lidia; Popa Bogdan, clasa a VII-a, chitară – Preludiu nr 1 de Villa Lobos; Moldovan Antonia, clasa a XI-a B, cu poezia Leagăn pentru toată copilăria de Adrian Păunescu; Dragu Alexa, clasa a X-a canto clasic- Liedul Ridente la calma, profesor corepetitor Lepădatu Cristian, prof coord Costeanu Roxana; Măierean Diana, clasa a XI-a B – cu poezia Mama – Vitalia Pavlicenco, Marcu Samuel, clasa a IX-a, canto clasic – Cât e muntele de-nalt – Tiberiu Bredinceanu, profesor corepetitor Lepădatu Cristian; Niculae-Moldovan Cristian, clasa a VIII-a, Preludiu în Do de J.S.Bach prof coord Pavăl Lidia; Gavriloaie Karina, canto popular de la Colegiul Național Andrei Mureșanu,  Cântec de leagăn, prof. coord Bălan-Pahone Cristina, Belei Cristina, clasa a IX-a canto popular, prof coord Bălan- Pahone Cristina, priceasna Era seară liniștită; Gâvan Bianca, canto popular de la Școala Generală Mureșenii Bârgăului, Cate nopți nu doarme o mamă, prof coord Bălan-Pahone Cristina; Spân Andreea, clasa a XI-a canto popular Într-un  sat e o vale adâncă, profesor corepetitor Cigu Lavinia, prof. coord Bălan-Pahone Cristina. Elevele din clasa XI a B de la secția pedagogic sunt coordonate de către prof.  Kovacs Roxana.

Programul serii a fost prezentat de către prof. Popa Ioana care a scos în evidență calitățile fiecărui participant  și a apreciat atmosfera înălțătoare creată în Biserică. La final, copiii au ascultat și câteva cuvinte ziditoare de suflet punându-se accentul pe relațiile de prietenie care trebuie să existe între oameni și au fost îndemnați să-și trăiască copilăria și tinerețea frumos și să le acorde respectul cuvenit păriților. Evenimentul s-a încheiat cu o agapă oferită de către parohia noastră, a transmis pentru Radio Renașterea părintele paroh Tudor Mudure.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Împreună slujire a preoților din cercul Sângeorz-Băi

Împreună slujire a preoților din cercul Sângeorz-Băi

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Sângeorz Băi s-au întâlnit duminica aceasta, sub coordonarea părintelui Dan Cismaş, în Biserica cu hramul „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din Sângeorz Băi. După slujba Paraclisului Maicii Domnului, aceştia au săvârşit Taina Sfântului...

Copiii din Dej, invitați în tabără la Colibița

Copiii din Dej, invitați în tabără la Colibița

Copiii cu vârste între 9 și 12 ani din Dej sunt așteptați la o tabără de vară la Colibița. Organizată de Protopopiatul Ortodox Dej, tabăra va avea loc în perioada 17-22 august și cuprinde un program divers și atractiv pentru cei mici. Detalii despre tabără și despre...

Sportul și prietenia, promovate pe Valea Someșului

Sportul și prietenia, promovate pe Valea Someșului

Parohia Ortodoxă Parva a organizat sub egida Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni” duminică, 2 august 2015, o întâlnire între tinerii ortodocși din trei parohii de pe Valea Someșului: Ilva Mică,Nepos și Parva. Evenimentul a debutat la...

Pelerini clujeni, la locurile sfinte din Țara Năsăudului

Pelerini clujeni, la locurile sfinte din Țara Năsăudului

Parohia ortodoxă „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca a organizat al treilea pelerinaj din anul acesta la mănăstirile din țară. Credincioşii din parohie au vizitat în primăvară mănăstirile din Munții Apuseni și județul Sălaj, iar de această dată, în 25 iulie, s-au...

Seară de pricesne la Gherla, în prima zi a Postului Sfintei Mării

Seară de pricesne la Gherla, în prima zi a Postului Sfintei Mării

Începând de vineri, 31 iulie 2015, Biserica Ortodoxă va intra în Postul Adormirii Maicii Domnului. La nivelul Municipiului Gherla, intrarea în Postul Maicii Domnului va fi marcată, în mod deosebit, la Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae”, unde va avea loc sâmbătă, 1...