„Din suflet pentru satul românesc” – Corala „Armonia” din Constanța a concertat la Cluj-Napoca

de | mai 27, 2019 | Actualitatea religioasă

Luni seara, 27 mai 2019, de la ora 19:00, în sala „Auditorium Maximum” a Casei Universitarilor din Cluj-Napoca, a avut loc un concert extraordinar de folclor, în interpretarea coral-instrumentală a Corului bărbătesc „Armonia” din Constanța și a Orchestrei „Muzica Divertis”, dirijor arhid. lect. univ. dr. Ion Iulian Dumitru, în contextul Anului omagial al satului românesc.

Concertul a avut loc în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care, în deschiderea spectacolului, le-a adresat celor prezenți un gând duhovnicesc, vorbindu-le despre valorile și importanța satului românesc.

Membrii coralei și ai orchestrei au încântat publicul clujean cu prelucrări folclorice din mai multe zone ale țării, dar și cu cântece patriotice. Orchestrația a fost semnată de Valeriu Cașcaval și Ion Croitor, conducătorul artistic fiind Anton Slavici.

La final, gazda evenimentului, părintele Alexandru Constantin Ciui, protopopul Protopopiatului Cluj II, a mulțumit tuturor pentru prezență. Totodată, a motivat organizarea acestui spectacol, precum și proiectele viitoare care se vor desfășura pe parcursul anului 2019, sub egida „Din suflet pentru satul românesc”.

„Acest concert face parte din proiectul  «Din suflet pentru satul românesc», care se desfășoară în baza unui parteneriat încheiat între cele 49 de parohii din municipiul Cluj-Napoca și tot atâtea parohii din mediul rural din Arhiepiscopia Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop si Mitropolit Andrei. Activitățile din cadrul parteneriatului cuprind mai multe sectoare de activitate bisericească: liturgic, social, cultural, catehetic, cu tinerii și copiii.”, a afirmat pr. protopop Alexandru Ciui.

Publicată de Protopopiatul Ortodox Român Cluj II, Cluj-Napoca pe Luni, 27 mai 2019

Evenimentul a fost prezentat de Grigore Sâmboan, redactor-șef la Radio Renașterea și consultant artistic în cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj.

Spectacolul a fost organizat de Protopopiatul Cluj II, cu sprijinul Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, al Univerității Babeș-Bolyai și al Facultății de Teologie din Cluj-Napoca, în contextul Anulului omagial al satului românesc.

La propunerea Preafericitului Părinte Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2019 ca „An omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari) şi Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericești”, în Patriarhia Română.

„Satul este spaţiul în care s-au format şi păstrat, de-a lungul timpului, multe dintre valorile spirituale, culturale şi identitare transmise până la noi. Omagierea satului românesc şi a contribuţiei sale majore la devenirea istorică a poporului român este o necesitate şi o demnitate”, după cum a afirmat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel.

Mai mai multe fotografii AICI 

Luni seara, 27 mai 2019, de la ora 19:00, în sala „Auditorium Maximum” a Casei Universitarilor din Cluj-Napoca, a avut…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Marţi, 28 mai 2019

 

Ultimele articole

Întâlnire duhovnicească cu preoții pensionari din Arhiepiscopia Clujului

Întâlnire duhovnicească cu preoții pensionari din Arhiepiscopia Clujului

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, s-a întâlnit luni, 18 iulie 2022, la Mănăstirea Dobric, din județul Bistrița-Năsăud, cu preoţii pensionari din Arhiepiscopia Vadului,...

Biserica Ortodoxă din Chinteni, resfințită de ÎPS Părinte Andrei

Biserica Ortodoxă din Chinteni, resfințită de ÎPS Părinte Andrei

În Duminica a 5-a după Rusalii (a vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei), 17 iulie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea...

Iconostasul Bisericii din Ceanu Mic, sfințit de Episcopul-vicar Benedict

Iconostasul Bisericii din Ceanu Mic, sfințit de Episcopul-vicar Benedict

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a vizitat sâmbătă, 16 iulie 2022, comunitatea ortodoxă a Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Ceanu Mic, județul Cluj. Cu această ocazie,...

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Coșbuc

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Coșbuc

Comunitatea ortodoxă din Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud, a fost binecuvântată joi, 14 iulie 2022, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Cu acest prilej, de la ora...