Dinu Lipatti – pianist, pedagog și compozitor român

Pianist, compozitor și pedagog român și membru post-mortem al Academiei Române (1997). Este considerat a fi cel mai important pianist român. Acesta este Dinu Lipatti.

S-a născut la București, la 19 martie 1917, din părinți buni muzicieni, tatăl violonist iar mama pianistă. Copilul a fost înconjurat de o mare afecțiune și atmosfera artistică de lungă tradiție a familiei. Aceasta i-a permis să-și dezvolte aptitudinile sale muzicale excepționale. În 1922 Josef Paschill a notat într-un caiet primele compoziții ale lui Dinu Lipatti, exact cum le executa la pian, fără greș, micul autor de cinci ani. Caietul acesta cuprindea 8 compoziții: 1. Le Printemps (Primăvara), 2. Chanson pour Grand Mère (Cântec pentru mama-mare) , 3. Dorelina, 4. Triste séparation (Trista despărțire) , 5. Marșul ștrengarilor, 6. Regrete, 7. Dulce amintire, 8. À ma bonne Surcea (Bonei mele, Surcea) . Caietul se păstrează la Cabinetul de muzică al Bibliotecii Academiei Române.

Acesta a studiat pianul, solfegiul și armonia, având deja după trei ani nivelul cerut la Conservatorul din București – „Academia de Muzică și Artă Dramatică ” . A fost admis în clasa renumitei profesoare Florica Musicescu după care și-a continuat lecțiile cu Maestrul Jora. A abordat de data aceasta și compoziția. Progresele tânărului elev au fost rapide. Și-a terminat în mod strălucit studiile în 1932, după numai patru ani și, la audiția laureaților Academiei, a interpretat Concertul în mi minor de Chopin.

Cu toate acestea, cariera de concertist a lui Dinu Lipatti a fost inaugurată în anul următor, cu Concertul în mi bemol major de Liszt, acompaniat de orchestra Filarmonicii din București, sub bagheta lui Alfred Alessandrescu.

În 1936 și-a început cariera de pianist concertist cu o serie de concerte în Germania și Italia. Reputația sa a continuat să crească cu fiecare apariție în public. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, a revenit la București unde a dat recitaluri de pian ca solist sau unde l-a acompaniat pe George Enescu.

În 1943 a devenit profesor de pian la Conservatorul din Geneva. Dinu și-a continuat cariera concertistică cu recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera.

Compozițiile sale, printre care Fantezie pentru pian, vioară și violoncel Op. 1 (1933), Șătrarii, suită pentru orchestră Op. 2 (1934), Concertino în stil clasic pentru pian și orchestră de cameră Op. 3 (1936), Simfonie concertantă pentru două piane și orchestră de coarde Op. 5 (1938), Sonatină pentru mâna stângă (1941) au rămas în cea mai mare parte inedite.

Înregistrările pe discuri, cu toate imperfecțiunile tehnice de atunci, au rămas documente vii asupra artei pianistice a lui Dinu Lipatti, interpretări pline de căldură umană și înaltă desăvârșire stilistică, de finețe și noblețe spirituală, de poezie și grație.

Dinu Lipatti a murit la data de 2 decembrie 1950 la Geneva.

 

Surse:

Bargauanu, Grigore & Tanasescu, Dragos: Dinu Lipatti, Payot-Lausanne, 1991

Le Penven, Benoît Maillet: Dinu Lipatti ou l’amitié de la grâce, Balland, 2001

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Dinu Lipatti - pianist, pedagog și compozitor român
Loading
/
Dimitri Mendeleev – stâlpul tabelului periodic al elementelor

Dimitri Mendeleev – stâlpul tabelului periodic al elementelor

Unul dintre cei mai însemnaţi chimişti,autorul legii periodicității și al tabelului periodic al elementelor. Acesta a fost Dimitri Mendeleev. S-a născut la 8 februarie 1834 în Tobolsk, fiind ultimul dintre cei 14 copii ai lui Ivan Pavlovici Mendeleev și Mariei...

Paul Cézanne – puntea dintre impresionism și cubism

Paul Cézanne – puntea dintre impresionism și cubism

Paul Cézanne a fost un pictor francez etalon pentru sfârșitul secolului al XIX-lea. Lucrările sale reprezintă trecerea de la impresionism la cubism. A fost atât de definitoriu încât teoreticienii artei au denumit trecerea dintre cele două stiluri "faza cézanniană"....

Ioan Slavici- un pedagog pentru toate vârstele

Ioan Slavici- un pedagog pentru toate vârstele

Ioan Slavici a fost un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru al Academiei Române care farmecă și astăzi prin stilul său unic de a spune o poveste.  Așezat alături de Mihai Eminescu și Ion Creangă, scrierile sale, fie opere beletristice, fie simple scrisori,...

Zavaidoc – marele lăutar al României interbelice

Zavaidoc – marele lăutar al României interbelice

Celebrul lăutar din perioada interbelică care a cântat pe front în Primul Război Mondial. Acesta a fost marele lăutar Zavaidoc. Marin Teodorescu (numele său real) s-a născut la data de 8 martie 1896 în Pitești, județul Argeș, fiind al doilea copil al...