Doi ierarhi prezenți la sfințirea Bisericii Ortodoxe „Sf. Cuv. Parascheva” din Gherla

de | sept. 17, 2017 | Actualitatea religioasă

O mare sărbătoare a avut loc în acest sfârșit de săptămână în municipiul Gherla. Mitropolitul Andrei al Clujului, alături de Preasfințitul Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a sfințit sâmbătă dimineață biserica ortodoxă  din oraș cu hramurile Sf. Parascheva, Sf. Mucenic Mina și Soborul Sfinților Români.

Sărbătoarea parohiei a început de vineri seară, când de la ora 18:00 a fost oficiată slujba de Priveghere. Sâmbătă, de la ora 8:00 s-a citit acatistul Sfinților ocrotitori, iar de la ora 9:00 s-a oficiat slujba de sfințire a noii biserici. A urmat Sfânta Liturghie, slujbă la care răspunsurile la strană au fost date de corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului. Cuvântul de învățătură a fost rostit de PS Damaschin Dorneanul:

La final, Părintele Mitropolit Andrei a subliniat efortul pe care preotul și comunitatea l-au depus în vederea ridicării noului locaș de rugăciune. Preotul paroh Petru Băgăcean a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor. Au fost acordate din partea primăriei distincția de cetățeni de onoare ai municipiului Gherla, rectorului Universității Babes-Bolyai – Acad Ioan Aurel Pop și preotului Nicolae Burdașiu, fost deținut politic din perioada comunistă. De asemenea s-a oficiat o slujbă de sfeștanie la sediul Centrului multifuncțional de servicii sociale „Sf. Paisie Aghioritul” din Gherla.

Sărbătoarea s-a încheiat sâmbătă după-amiază cu un concert la Cinema Pacea din oraș, susținut de Corala Armonia, cel mai renumit cor bărbătesc din țară.

 

Ultimele articole

Mitropolitul Andrei a sfințit casa parohială din Nireș

Mitropolitul Andrei a sfințit casa parohială din Nireș

Sâmbătă, 17 octombrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Nireș, Protopopiatul Dej, prilej cu care a binecuvântat casa...

Preoții din Protopopiatul Ortodox Cluj 1 au donat sânge

Preoții din Protopopiatul Ortodox Cluj 1 au donat sânge

Preoții din Protopopiatul ortodox Român Cluj 1, în frunte cu Părintele Protopop Dan Hognogi au trecut, joi, pragul Centrul de Transfuzii din Cluj-Napoca pentru a dona sânge. Inițiativa a avut-o Părintele Dan Balog, de la Parohia Ortodoxă Răscruci. Ulterior, preoții au...